Comunitatea maghiară de la Bărăția din București a celebrat sărbătoarea Sf. Ștefan, regele Ungariei
21.08.2026, București (Catholica) - Duminică, 16 august 2026, comunitatea maghiară de la Bărăția (parohia Sfânta Maria a Harurilor) din București s-a adunat în jurul altarului pentru a-l sărbători pe Sfântul Ștefan, primul rege creștin al Ungariei. Sfânta Liturghie de la ora 9.00, celebrată în limba maghiară, a reunit copii, tineri, familii și vârstnici, alături de credincioși din celelalte comunități ale parohiei, făcând vizibilă unitatea aceleiași familii a credinței. Sărbătoarea nu a îndreptat privirea doar spre trecut. Ea a făcut prezentă o moștenire care continuă să trăiască în rugăciune, în limba maternă și în familii. Ceea ce înaintașii au ocrotit prin jertfă și fidelitate este încredințat astăzi unei noi generații.
Pregătită cu grijă și dăruire de comunitatea maghiară de la Bărăția, celebrarea s-a desfășurat într-o atmosferă de reculegere și bucurie. Biserica împodobită, cântările în limba maghiară și buna rânduială a momentelor liturgice au exprimat frumusețea unei comunități adunate în jurul lui Cristos. În limba în care părinții și bunicii lor au învățat să-l cheme pe Dumnezeu, cei prezenți au cinstit memoria regelui care și-a așezat poporul pe stânca Evangheliei.
În cadrul omiliei, pr. Cristinel Țâmpu, parohul Bărăției și responsabil cu păstorirea comunității maghiare din București, a pornit de la lecturile duminicii. Profetul Isaia vorbește despre casa de rugăciune deschisă tuturor popoarelor, Sfântul Paul amintește că „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”, iar Evanghelia prezintă stăruința femeii cananeene.
În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan a fost prezentat nu ca o figură îndepărtată a istoriei, ci ca un părinte spiritual a cărui mărturie rămâne actuală. „O țară nu trăiește numai prin legile, granițele sau puterea ei, ci mai ales prin sufletul ei”, a subliniat pr. Cristinel. Sfântul Ștefan a înțeles că viitorul unui popor are nevoie de o temelie spirituală; de aceea a întemeiat Dieceze, a ridicat biserici și a legat destinul poporului său de credința Bisericii. Adevărata credință nu ridică ziduri, ci deschide porți și îl recunoaște pe cel străin ca frate. Ușile bisericilor pot rămâne deschise, în timp ce ușile inimii se închid prin orgoliu sau prejudecată. Exemplul Sfântului Ștefan arată că identitatea creștină se păstrează prin adevăr, dreptate, curaj și iubire.
Omilia a evidențiat și sensul creștin al autorității. Pentru Sfântul Ștefan, coroana nu era o proprietate, ci o misiune, iar puterea nu era un privilegiu, ci o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu. „Adevărata putere nu este cea care stăpânește, ci aceea care ocrotește; nu aceea care își caută propria glorie, ci aceea care se dăruiește pentru binele celorlalți”, a arătat Părintele Cristinel. Această chemare îi privește pe toți cei cărora le-au fost încredințate o familie, o comunitate sau grija față de aproapele.
Unul dintre cele mai profunde momente ale omiliei a fost evocarea morții fiului său, Sfântul Emeric. Regele care condusese un popor a rămas înaintea lui Dumnezeu ca un tată îndurerat, cu inima frântă și cu mâinile goale. Tocmai atunci și-a încredințat coroana, țara și poporul ocrotirii Sfintei Fecioare Maria. „Adevărata credință nu se arată numai atunci când Dumnezeu ne binecuvântează planurile, ci și atunci când îngăduie ca planurile noastre să se frângă”, a explicat părintele. Gestul regelui a fost mărturisirea celui care continuă să creadă și Îi încredințează lui Dumnezeu tocmai ceea ce îi este mai scump.
Aceeași credință încercată se regăsește în femeia cananeeană. Rugăciunea ei, „Doamne, ajută-mă!”, cuprinde durerea unei mame și speranța unei vieți întregi. „Tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă absența lui”, a amintit părintele. Regele a așezat la picioarele Maicii Domnului coroana sa, iar femeia, la picioarele lui Cristos, suferința ei. Unul a încredințat viitorul unui popor, cealaltă, viața copilului său; amândoi au rămas statornici atunci când viitorul părea închis.
În continuarea celebrării, procesiunea de oferire a darurilor, pregătită cu atenție de membrii comunității, a dat expresie vizibilă acestei încredințări. Odată cu pâinea și vinul, fiecare a fost invitat să așeze înaintea Domnului propriile bucurii, răni și speranțe. „Și noi venim cu mâinile goale la Sfânta Liturghie. Nu venim pentru că suntem fără păcat sau pentru că am meritat Pâinea vieții, ci ca oameni flămânzi de har”, a explicat părintele. În fața Euharistiei, mesajul a devenit și un îndemn exigent: „Cum am putea primi această Pâine și apoi să-i refuzăm aproapelui fărâma de respect, de iertare sau de milostivire?”
La încheierea Sfintei Liturghii, Părintele paroh a adresat un cuvânt comunității și le-a mulțumit tuturor celor care au participat și au contribuit la pregătirea sărbătorii. Bucuria celebrării s-a împletit cu memoria înaintașilor și cu responsabilitatea transmiterii credinței. „Păstrarea unei moșteniri nu ridică ziduri, ci deschide porți. Astăzi nimeni nu este străin și nimeni nu este doar oaspete. Cu toții suntem frați și surori adunați de Cristos la aceeași masă”, a spus pr. Cristinel.
Revenind la testamentul spiritual al Sfântului Ștefan, Părintele a adăugat: „Nu I-a oferit lui Dumnezeu ceea ce îi prisosea, ci ceea ce avea mai scump. Nu a venit cu răspunsuri, ci cu durerea sa și cu o inimă care alesese să creadă chiar și atunci când nu mai înțelegea”. În această încredințare a coroanei, a țării și a poporului s-a descoperit adevărata măreție a regelui: puterea de a se abandona, cu tot ceea ce iubea, în mâinile lui Dumnezeu.
Cu emoție au fost evocate generațiile comunității maghiare care s-au rugat între zidurile Bărăției. Aici au primit Botezul și Sfânta Împărtășanie, și-au unit viețile prin Sacramentul Căsătoriei, și-au adus copiii la altar și i-au încredințat milostivirii lui Dumnezeu pe cei dragi. Uneori, un loc rămas gol în biserică spune mai mult decât o mie de cuvinte. Nu le mai putem auzi glasul, însă credința lor continuă să trăiască în rugăciunile urmașilor. „Când rostim «Tatăl nostru», repetăm cuvintele pe care le-au rostit și ei de nenumărate ori. Când îngenunchem, ne așezăm parcă alături de toate generațiile care au îngenuncheat aici înaintea noastră. Noi ne rugăm astăzi și datorită lor”, a subliniat cu emoție Părintele.
Referindu-se la identitatea comunității, Părintele a spus: „Limba maternă este o casă nevăzută pe care omul o poartă pretutindeni: este glasul mamei, rugăciunea bunicii și cuvântul care ne vine pe buze atunci când bucuria este prea mare sau durerea prea adâncă pentru a mai putea fi tradusă”. Apoi a îndemnat: „Transmiteți-le copiilor nu numai cuvintele rugăciunilor, ci și deprinderea de a se ruga; nu numai istoria Sfântului Ștefan, ci și curajul de a trăi asemenea lui. Să nu le lăsăm doar amintirea unei biserici frumoase, ci o comunitate vie; nu doar tradiții despre care să vorbească, ci o credință pe care să o trăiască”. Privind spre generațiile care vor veni, cuvântul final a exprimat dorința ca acestea să poată spune despre cei de astăzi: „Au păstrat credința. Nu au lăsat lumina să se stingă. Ne-au lăsat o casă, o comunitate și un drum spre Dumnezeu”.
După binecuvântarea finală, sărbătoarea a continuat printr-o agapă fraternă în curtea bisericii. În atmosfera caldă a întâlnirii, membrii comunității, oaspeții și credincioșii veniți din celelalte comunități au împărtășit bucuria de a fi împreună. Comuniunea trăită în jurul altarului s-a prelungit astfel în dialog, apropiere și recunoștință. Ziua a rămas o mărturie că identitatea păstrată în credință nu desparte, ci unește, iar candela primită de la înaintași rămâne aprinsă atunci când lumina ei este dăruită mai departe. (Parohia Sfânta Maria a Harurilor, Bărăția)
