O infirmieră poloneză mai aproape de beatificare
08.07.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a aprobat vineri un miracol atribuit mijlocirii Venerabilei Hanna Chrzanowska, o infirmieră poloneză și instructoare de infirmiere, care a murit în 1973; recunoașterea miracolului deschide calea spre beatificarea ei. Pontiful s-a întâlnit pe 7 iulie cu prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Cardinalul Angelo Amato, dându-și acordul pentru progresul acestei cauze, dar și al altor cinci persoane, cărora le-a recunoscut trăirea eroică a virtuților. De asemenea a recunoscut martiriul a două persoane ucise din ură față de credință: Episcopul Jesús Emilio Jaramillo Monsalve de Arauca, ucis lângă Fortul, Columbia, în 1989, și pr. Pietro Maria Ramírez Ramos, ucis în 10 aprilie 1948, în Armero, Columbia.
Venerabila Hanna Chrzanowska s-a născut în Varșovia, pe 7 octombrie 1902, într-o familie cunoscută pentru activitatea caritabilă. A terminat liceul într-o instituție condusă de surorile ursuline, în Cracovia, urmând apoi o școală de infirmiere în Varșovia. A devenit apoi oblată în ordinul Surorilor Ursuline ale Sf. Benedict. Între 1926 și 1929 a fost instructoare la Școala Universitară de Infirmiere din Cracovia. Timp de 10 ani a fost editor al unei publicații dedicate infirmierelor, scriind și o lucrare în acest domeniu de specialitate. În această perioadă s-a apropiat tot mai mult de Dumnezeu, alăturându-se în 1937 Asociației Catolice a Infirmierelor Poloneze.
Polonia a intrat în război în 1939. După război și după deschiderea unei Școli Universitare de Maternitate și Infirmerie în Cracovia, a lucrat acolo în conducerea departamentului dedicat îngrijirii la domiciliu. S-a dedicat formării și pregătirii studenților ei, oferind sfaturi și asistență, dar și însoțindu-i în vizitele la pacienții blocați acasă. În 1966 s-a îmbolnăvit de cancer. În ciuda operațiilor, boala s-a răspândit și a dus la moartea ei pe 29 aprilie 1973. Cu aprobarea miracolului atribuit mijlocirii ei, se poate aștepta fixarea datei beatificării, eveniment care foarte probabil va avea loc în Polonia.
O altă cauză ce a avansat este a sr. Maria Elisabetta Mazza. Născută în 1886 în Martinengo, Italia, a fost profesoară până în 1911, apoi o figură importată în cadrul Asociației Profesorilor Catolici „Niccolò Tommaseo”, care a ajutat la renașterea învățământului catolic după război. A fondat un institut religios pentru profesori, numit Congregația Micilor Apostoli ai Școlilor Creștine, care s-a dedicat binelui societății, în special în domeniul educației tinerilor. După cel de-al doilea război mondial a sprijinit reînființarea organizației „Niccolò Tommaseo”, dar acum sub numele de „Asociația Italiană a Profesorilor Catolici”. A murit pe 29 august 1950, în Bergamo, Italia.
Celelalte persoane declarate acum Venerabile sunt: Arhiepiscopul Ismaele Perdomo de Bogota (1872-1950); sr. Paola de Jesus Gil Cano, fondatoare a Congregației Surorilor Franciscane ale Imaculatei Concepțiuni (1849-1913); Luigi Kosiba (Pietro), laic terțiar din Ordinul Fraților Minori (1855-1939); sr. Maria Crocifissa dell’Amore Divino (Maria Gargani), fondatoare a Congregației Apostolilor Inimii Preasfinte (1892-1973).
