Hirotonire de diacon în Catedrala Lugojului

06.08.2017, Lugoj (Catholica) - În ajunul marelui praznic al Schimbării la Față a Domnului nostru Isus Cristos, sâmbătă, 5 august 2017, Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a conferit treapta diaconatului dr. Sergiu Soica, în cadrul Sfintei Liturghii, săvârșită la Catedrala din Lugoj.
Originar din Comloșu Mare, Sergiu a absolvit în anul 2004, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, departamentul Oradea, secția Teologie Pastorală, Universitatea „Babeș-Bolyai”, obținând licența în teologie. În perioada 2004-2005 a urmat cursurile unui master de Istoria Bisericii Române Unite, tot în cadrul facultății mai sus amintite. Titlul lucrării de dizertație a fost: „Desființarea Bisericii Greco-Catolice”. La 8 februarie 2013, la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, Sergiu Soica, și-a susținut teza de doctorat cu titlul: „Biserica Greco-Catolică din Banat. 1945-1965”, obținând calificativul „Summa cum laude”.
Este căsătorit și locuiește împreună cu familia în localitatea Comloșu Mare. A predat istorie și religie la Școala Generală Comloșu Mare, județul Timiș. La ora actuală predă un curs de Istoria Bisericii Române Unite, studenților de la Oradea din cadrul departamentului Teologie Pastorală. Deține un bogat portofoliu editorial, publicând 17 cărți, numeroase articole și studii pe tema Istoriei Bisericii Greco-Catolice în perioada regimului comunist, pornind de la documente aflate în arhiva CNSAS și alte arhive naționale dar și arhive ecleziastice.
Alături de PS Alexandru la Sfânta Liturghie au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, pr. Alexandru Ploștinaru, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, pr. Teodor Baba, consilier eparhial și protopop de Lugoj, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei, pr. Marius Pîrvu, protopop de Sânicolau Mare, pr. Flavius-Manuel Jurcă, protopop de Sarmisegetuza și pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Alexandru i-a acordat treapta diaconatului. „Misiunea diaconului”, a spus Episcopul, „este aceea de a fi ajutor (servitor) cf. Fap. 6,1-7. Isus Cristos nu a venit în lume să i se slujească ci El a fost acela care s-a umilit și i-a slujit pe alții, a făcut bine altora, s-a îngrijit și s-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc. Fiecare om este dator a sluji unul celuilalt din iubire față de Dumnezeu. Totdeauna trebuie să puneam această intenție… fac fapta aceasta din iubire față de Dumnezeu și atunci nu numai că facem o faptă bună omenească ci, mai mult, facem o faptă supranaturală pentru că noi o facem din dragoste față de Dumnezeu.”
Părintele diacon Sergiu va fi hirotonit preot în curând. Preasfințitul Alexandru l-a felicitat pe tânărul diacon, pe părinții lui, pe soția și pe toți cei care l-au însoțit. L-a încredințat ocrotirii Preacuratei Fecioare Maria și i-a reamintit că face parte dintr-o Biserică martiră, care a dat mărturie de credință în Dumnezeu și Biserica Sa. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)



