Exerciții spirituale pentru tineri la mănăstirea din Viișoara

31.08.2017, Viișoara (Catholica) - În perioada 26-30 august 2017, câțiva tineri provenind din mai multe comunități parohiale au luat parte la exercițiile spirituale organizate la Mănăstirea Surorilor Benedictine din Viișoara, județul Neamț. Mănăstirea găzduiește, din data 11 iulie 2017, și o comunitate de Frați Franciscani Conventuali. Exercițiile spirituale s-au desfășurat la inițiativa Comisiei de Animare Vocațională și Pastorație a Tinerilor a Provinciei franciscane „Sfântul Iosif” din România. Tinerii care au participat la aceste zile au fost din parohiile Nisiporești, Hălăucești, Luizi-Călugăra și din alte comunități. S-au bucurat și au profitat de peisajele și liniștea pe care acest loc le oferă, de meditații și timpul de tăcere, de momente de rugăciune și comuniune, citim în materialul de pe OFMConv.ro.
Fiecare zi a început cu Sfânta Liturghie împreună cu Surorile Benedictine, după care dimineața și după amiaza aveau loc câte o meditație și timp de reculegere, tăcere sau odihnă, după nevoia fiecăruia. În prima zi, pr. Adrian Mihălcuț a insistat asupra iubirii necondiționate a lui Dumnezeu față de noi, lucru pe care nu trebuie să îl uităm, căci această convingere ne dă pacea de care avem nevoie. În a doua zi li s-a vorbit tinerilor despre importanța iubirii față de propria persoană, a acceptării de ei înșiși, așa cum sunt, cu calități și defecte. Căci descoperirea binelui care se află în ei îi ajută să meargă înainte senini și optimiști. Iar datoria de a se iubi pe ei înșiși vine din cuvintele lui Isus: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!”
Părintele le-a amintit cuvintele lui Dumnezeu, care sunt mereu actuale: „Tu ești prețios pentru Mine, ești demn de stimă și te iubesc!” (Isaia 43,4). În întărirea acestei convingeri, participanții au avut ocazia să asculte mărturia tinerei Andra din Roman, care într-o anumită perioadă a vieții a avut momente de rătăcire, disperare și deznădejde. Dar în urma a ceea ce a trăit, i-a asigurat de faptul că nimic nu este întâmplător, nici măcar răul pe care îl trăiesc, și că pot depăși aceste momente prin perseverență și voință, o voință puternică de a se schimba și încrederea că Dumnezeu îi poate ajuta. Părintele a insistat asupra faptului de a-i înțelege pe cei din jur, înainte de a judeca, a încerca să înțeleagă de ce o anumită persoană acționează sau vorbește într-un anume fel. El i-a invitat pe tineri să fie cu adevărat prieteni pentru cei din jurul lor.
