Papa Francisc: La 42 de ani m-am consultat cu o psihanalistă evreică
02.09.2017, Vatican (Catholica) - Pr. Jorge Mario Bergoglio, la vârsta de 42 de ani, timp de șase luni în fiecare săptămână a întâlnit o psihanalistă. El însuși a declarat aceasta într-o carte care va fi publicată în curând în Franța, ce conține transcrierea a douăsprezece dialoguri cu sociologul Dominique Wolton (titlul: „Politique et société”, Editura L’Observatoire). Cei doi au dialogat grație prezenței unui preot care a fost traducător. În timpul unuia dintre interviuri, Papa și intelectualul francez, care este director de cercetare la CNRS și autor al unei faimoase cărți-interviu cu Cardinalul Jean Marie Lustiger, au vorbit despre rolul avut de unele femei în viața lor. Papa Francisc a citat curajul mamei, a amintit de cele două bunici spunând că îi mulțumește lui Dumnezeu „pentru că a cunoscut aceste femei adevărate. Acelea pe care le-am cunoscut m-au ajutat mult în viața mea când am avut nevoie să mă consult”. Le Figaro Magazine a anticipat câteva fragmente din carte, pe care vi le oferim după materialul apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
În acest context Pontiful a vorbit despre întâlnirile sale cu psihanalista. „Am consultat o psihanalistă evreică. Timp de șase luni am mers acasă la ea o dată pe săptămână pentru a clarifica unele lucruri. Ea era medic și psihanalistă și a rămas mereu la locul său. Apoi într-o zi, când urma să moară, m-a chemat. Nu pentru a primi Sacramentele, dat fiind că era evreică, ci pentru un dialog spiritual. Era o persoană foarte bună. Timp de șase luni m-a ajutat mult, când aveam 42 de ani”. Experiența relatată de Papa Francisc se situează așadar între anii 1978 și 1979, când încheiase experiența dificilă de provincial al iezuiților din Argentina și o începea pe aceea de rector la Collegio Máximo, unde erau formați studenții care doreau să intre în Societate.
Despre migranți, refugiați și războaiele din Occident, Papa a spus: „Problema începe în țările din care vin migranții. De ce părăsesc țara lor? Din cauza lipsei de muncă sau din cauza războiului. Acestea sunt cele două motive principale. Lipsa de muncă, pentru că au fost exploatați – mă gândesc la africani. Europa a exploatat Africa… nu știu dacă putem spune aceasta! Dar unele colonii europene… da, au exploatat. Am citit că un șef de stat african abia ales ca prim act de guvernare a prezentat parlamentului o lege pentru reîmpădurirea țării sale – și a fost promulgată. Puterile economice ale lumii tăiaseră toți copacii. A reîmpăduri. Pământul este uscat pentru că a fost exploatat și nu mai este de muncă. Primul lucru de făcut, așa cum am spus la Națiunile Unite, la Consiliul Europei, în toată lumea, este de a găsi aici izvoare pentru a crea locuri de muncă, a investi. Este adevărat că Europa trebuie să investească și în casa proprie. Și aici există o problemă de șomaj. Celălalt motiv pentru migrațiune este războiul. Putem investi, persoanele vor avea o sursă de muncă și nu vor trebui să pătimească, dar dacă este război, tot vor trebui să fugă. Și cine face războiul? Cine dă armele? Noi”.
„Statul laic este un lucru sănătos”, a declarat Pontiful. „Există o laicitate sănătoasă. Isus a spus: trebuie să dăm Cezarului ceea ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Dar cred că în unele țări precum Franța, acest laicism are o moștenire prea puternică a iluminismului, care construiește un imaginar colectiv în care religiile sunt considerate ca o subcultură. Cred că Franța – aceasta este părerea mea personală, nu cea oficială a Bisericii – ar trebui ‘să ridice’ puțin nivelul laicității, în sensul că trebuie să spună și că religiile sunt parte a culturii. Cum să exprime aceasta în mod laic? Prin deschiderea la transcendență. Fiecare poate găsi forma sa de deschidere”.
„Europei, în acest moment, îi este frică. Închide, închide, închide… Europa are o istorie de integrare culturală, multiculturală cum spuneți dumneavoastră, foarte puternică. Longobarzii, longobarzii noștri astăzi sunt barbari care au venit cu mult timp în urmă… Și apoi totul se amestecă și avem cultura noastră. Dar care este cultura europeană? Cum aș defini astăzi cultura europeană? Da, are rădăcini creștine importante, este adevărat. Dar nu este suficient pentru a o defini. Există toate capacitățile noastre. Aceste capacități pentru a ne integra, pentru a-i primi pe alții. Există și limba în cultură. În limba noastră spaniolă, 40% din cuvinte sunt arabe. De ce? Pentru că au fost acolo timp de șapte secole. Și au lăsat semnul… Cred că Europa are rădăcini creștine, dar nu sunt unicele. Există altele care nu pot să fie negate. Totuși, cred că a fost o eroare a nu cita ‘rădăcinile creștine’ în documentul Uniunii Europene despre prima constituție și aceasta a fost comisă și de guverne. A fost o eroare a nu vedea realitatea. Aceasta nu înseamnă că Europa trebuie să fie în întregime creștină. Dar este un patrimoniu cultural pe care l-am primit”.
Sfântul Părinte a mai declarat că nu îi place să vorbească despre război just: „Astăzi trebuie să ne gândim din nou la conceptul de ‘război just’. În filozofia politică am învățat că pentru a se apăra se poate face război și poate fi considerat just. Dar se poate defini un ‘război just’? Sau mai degrabă un ‘război de apărare’? Singurul lucru just este pacea… Nu îmi place să folosesc termenul ‘război just’. Auzim spunându-se: ‘Eu fac războiul pentru că nu am alte mijloace pentru a mă apăra’. Dar niciun război nu este just. Singurul lucru just este pacea”.
„Există păcatele conducătorilor Bisericii, care sunt lipsiți de inteligență sau se lasă manipulați”, a recunoscut Papa. „Însă Biserica nu sunt Episcopii, Papii și preoții. Biserica este poporul. Și Conciliul Vatican II a spus: ‘Poporul lui Dumnezeu, în ansamblul său, nu greșește’. Dacă vrei să cunoști Biserica, mergi într-un sat unde se trăiește viața Bisericii. Mergi într-un spital unde sunt atâția creștini care vin să ajute, laici, surori… Mergi în Africa, unde se află atâția misionari. Ard viața lor. Și fac revoluții reale. Nu pentru a converti, o altă epocă în care se vorbea despre convertire, ci pentru a sluji”.
Pontiful a atras atenția că nu poți să îi înveți pe alții moralitatea cu precepte de tipul: „Nu poți face aceasta, trebuie să faci aceasta, trebuie, nu trebuie, poți, nu poți”. „Morala este o consecință a întâlnirii cu Isus Cristos. Este o consecință a credinței, pentru noi catolicii. Și pentru alții moralitatea este o consecință a întâlnirii cu un ideal, sau cu Dumnezeu, sau cu ei înșiși, dar cu partea cea mai bună din ei înșiși. Morala este mereu o consecință… Există un mare pericol pentru predicatori, acela de a cădea în mediocritate. A condamna numai morala – vă rog să iertați expresia – ‘sub centură’. Dar despre alte păcate, cum sunt ura, invidia, orgoliul, vanitatea, uciderea celuilalt, a lua viața, nu se vorbește. A intra în mafie, a face acorduri clandestine…”
Între subiectele atinse a fost și căsătoria care este între un bărbat și o femeie. „Căsătoria între persoane de același sex? ‘Căsătorie’ este un cuvânt istoric. Mereu în omenire, și nu numai în Biserică, este între un bărbat și o femeie… Nu putem să o schimbăm. Aceasta este natura lucrurilor. Sunt așa. Să le numim ‘uniri civile’. Să nu glumim cu adevărurile. Este adevărat că în spate este ideologia genului. Și în cărți, copiii învață că se poate alege propriul sex. Pentru că sexul, a fi femeie sau bărbat, ar fi o alegere și nu un fapt de natură? Aceasta favorizează această eroare. Dar să spunem lucrurile așa cum sunt: căsătoria este un bărbat cu o femeie. Acesta este termenul precis. Să numim unirea de același sex ‘unire civilă'”.
