Sfințire de biserică la Sânandrei

10.09.2017, Lugoj (Catholica) - În ziua sărbătorii Nașterii Maici Domnului, la 8 septembrie 2017, Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a făcut o vizită pastorală în parohia Sânandrei (protopopiatul de Timișoara), cu ocazia sfințirii noii biserici ce poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Preasfinția Sa a fost însoțit de către Mons. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj.
La sosirea în fața bisericii romano-catolice, PS Alexandru a fost așteptat de pr. George Radulescu, pr. Mathe Zoltan, parohul romano-catolic și pr. Felician Kadar, după care au intrat în biserică unde a adus mulțumiri lui Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, căci în această biserică comunitatea greco-catolică și-a desfășurat activitatea timp de 27 de ani cu permisiunea Episcopului romano-catolic de Timișoara, de pie memorie Sebastian Krauter, și mai târziu a Excelenței Sale Martin Roos. De asemenea a spus și o rugăciune pentru ctitorii acestei biserici, pentru cei morți și pentru cei vii.
Ierarhul a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce și Sfânta Evanghelie de către pr. Ovidiu Nicolae Teodorescu, protopop de Timișoara, de către parohul din Sânandrei, pr. George Rădulescu, de Claudiu Coman, primar al comunei Sânandrei, viceprimarul Iosif Miniș și de un număr însemnat de preoți. Tinerii i-au oferit Ierarhului buchete de flori, pâine și sare, iar corul parohiei a intonat imnul „Pe Stăpânul și Arhiereul nostru”. Ceremonia religioasă a început la orele 10 cu oficiul sfințirii apei, desfășurat în fața bisericii, după care a urmat binecuvântarea noului lăcaș de cult, prin ungerea zidurilor exterioare și interioare cu Sfântul și Marele Mir, în formă de cruce, și prin stropire cu apă sfințită. De asemenea s-a sfințit și masa altarului în care au fost așezate moaște ale Sfântului Apolinar, Episcop Martin.
S-a a dat citire hrisovului, din care redăm câteva informații: „Această parohie a fost înființată în anul 1990 de către ing. Ioan Chișărău. Primul paroh a fost pr. Ștefan Jucușț; al doilea a fost pr. Ioan Chișărău, iar din 2005 paroh de Sânandrei este pr. George Rădulescu. Construcția bisericii s-a realizat cu sprijinul financiar la Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, al Asociației Renovabis din Germania”, al Episcopiei Romano-Catolice de Mainz, al Asociației L`Oeuvre d`Orient din Paris, al Primăriei Comunei Sânandrei și nu în ultimul rând al bunilor credincioși din Sânandrei.”
Sfânta Liturghie arhierească a fost pontificată de PS Alexandru Mesian. Alături au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general; pr. Nicolae Ovidiu Teodorescu, protopop de Timișoara; pr. Alexandru Ploștinaru, Vicar judecătoresc al Episcopiei de Lugoj; pr. George Rădulescu, parohul locului; pr. Pavel Gheorghe Mihai, paroh la Covaci; pr. Felician Kadar, paroh la Orțișoara; pr. Sas Daniel, paroh la Timișoara V; pr. Mihnea Gheorghe; pr. Solomon Daniel, paroh la Tuștea; pr. Rad Ioan, paroh la Coșari și pr. Mathe Zoltan paroh romano-catolic de Sânandrei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei din Sânandrei, dirijat de doamna Despina.
În cuvântul de învățătură, PS Alexandru a vorbit despre evanghelia zilei; de asemenea a prezentat câteva momente importante din istoria construirii noului locaș de cult. „Aducem mulțumiri Bunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria”, a spus Preasfințitul, „pentru acest mare dar de a avea încă o biserică nou construită în protopopiatul de Timișoara”. L-a felicitat pe pr. George Rădulescu, și pe credincioși pentru realizările făcute. Cu această ocazie, Preasfințitul i-a acordat crucea pectorală și titlul de iconom stavrofor părintelui George Rădulescu. La finalul ceremoniei, pr. paroh Rădulescu a mulțumit tuturor pentru participare, Ierarhului, clerului, oficialităților, precum și credincioșilor prezenți la acest deosebit eveniment, veniți din toate parohiile învecinate. Toate spre mai mare mărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre! (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj, pr. Gherghel Petrișor)
