Papa Francisc s-a întâlnit în Bologna cu muncitorii și cu șomerii
02.10.2017, Bologna (Catholica) - „A căuta o societate mai dreaptă nu este un vis din trecut ci o angajare, o lucrare, care are nevoie de toți astăzi”, a spus Papa Francisc întâlnind duminică, 1 octombrie 2017, în Piazza Maggiore din Bologna, muncitorii și șomerii. Pontiful i-a îndemnat pe toți să nu aplece solidaritatea „în fața logicii profitului financiar, și pentru că astfel o luăm – aș putea spune o furăm – de la cei mai slabi care au atâta nevoie de ea”. La întâlnire au participat, pe lângă muncitori și șomeri, reprezentanți ai sindicatelor și ai unor uniuni și confederații din lumea muncii, dar și o delegație de rude ale victimelor atacului terorist din gara din Bologna, în care, în august 1980, au murit 85 de persoane.
„Situația șomajului în rândul tinerilor și al atâtora care au pierdut locul de muncă și nu reușesc să se reinsereze sunt realități cu care nu ne putem obișnui, tratându-le ca și cum ar fi numai niște statistici. Și aceasta este ispita”, a afirmat Papa Bergoglio. „Primirea și lupta împotriva sărăciei trec în mare parte prin locul de muncă. Nu se oferă ajutor adevărat săracilor fără ca să se poată găsi loc de muncă și demnitate. Aceasta este provocarea pasionantă, ca în anii reconstrucției de după război, care a lăsat atâta sărăcie. Recentul ‘Pact pentru muncă’, ce a fost semnat de toate părțile sociale, și de Biserică, într-o angajare comună de a ajuta în căutarea de răspunsuri stabile, nu de pomeni, este o metodă importantă care doresc să poată aduce roadele sperate.”
Pontiful a subliniat „dimensiunea europeană și globală” a crizei economice, care este și o criză „etică, spirituală și umană”. „La rădăcină este o trădare a binelui comun, din partea fie a individului fie a grupurilor de putere. Este necesar deci a se elimina centralitatea acordată legii și a o acorda persoanei și binelui comun. Dar pentru ca această centralitate să fie reală, efectivă și nu numai proclamată în cuvinte, trebuie mărite oportunitățile de muncă demnă. Aceasta este o misiune care aparține întregii societăți: în această fază, în mod deosebit, tot corpul social, în diferitele sale componente, este chemat să facă orice efort pentru ca munca, factor primar de demnitate, să fie o preocupare centrală.”
În fața cunoscutei Bazilici San Petronio, amintit ca „Pater et Protector” al capitalei regiunii Emilia-Romagna, Pontiful a făcut referire la trei „aspecte constitutive” ale orașului: Biserica, Primăria și Universitatea. „Când ele dialoghează și colaborează între ele, se întărește umanismul prețios pe care ele le exprimă, și orașul ‘respiră’, are un orizont, și nu se teme să înfrunte provocările care se prezintă. Vă încurajez să valorizați acest umanism ai cărui depozitari sunteți, pentru a căuta soluții înțelepte și clarvăzătoare la problemele complexe din timpul nostru”, văzându-le „și ca oportunități de creștere și de îmbunătățire. Și ceea ce spun este valabil pentru Italia în ansamblul său și pentru întreaga Europă”.
