Mons. Robu: Pentru România, UE înseamnă libertate și dezvoltare. Dar să se respecte diversitățile
27.10.2017, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul de București, vice-președinte al Conferinței Episcopale Române, analizează în următorul interviu pentru agenția SIR, tradus de Cristina Grigore pentru Angelus.com.ro, etapa dificilă prin care trece Uniunea Europeană, și subliniază imediat „valoarea adăugată” pe care UE o reprezintă pentru țara sa. Observă, așadar: „Biserica însoțește, în mod activ, drumul Europei unite”. În procesul de integrare creștinii ar trebui să aibă „o voce clară în promovarea demnității transcendente a persoanei umane”. Trebuie „să redescoperim valorile pe care popoarele noastre le au în comun”.
„În discursul său adresat șefilor de Stat și de guvern, în luna martie a acestui an, Papa Francisc vorbea despre unitate a diferențelor și unitate în diferențe, și amintea că Părinții fondatori puneau accent pe punerea în comun a resurselor și talentelor fiecăruia. Iată, cred că Europa ar trebui să redescopere că este o comunitate de persoane și de popoare, și că fiecare țară membră ar trebui să privească mai larg, pentru a vedea un bine mai mare care aduce beneficii tuturor”. Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop de București, reflectă împreună cu Agenția SIR pornind de la titlul „(Re)thinking Europe” (Regândind Europa), dedicat dialogului care are loc în Vatican, promovat de COMECE (Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană) și de Sfântul Scaun.
– Un „dialog” voit de Biserica Catolică pentru a „regândi Europa”. Este încă timp – în ciuda crizelor actuale – pentru a relansa proiectul pentru o Europă unită, pacificată, solidară, deschisă spre lume? Cum se poate recâștiga încrederea cetățenilor europeni?
– Da, cred cu putere că proiectul european ar putea și ar trebui să fie relansat. Iar momentele de criză nu trebuie să ne descurajeze, ci dimpotrivă, ar trebui să le valorificăm ca pe niște oportunități pentru a privi în urmă, pentru a vedea cât drum am parcurs deja, pentru a identifica ceea ce ne-a îndepărtat poate de la parcursul nostru, și pentru a porni cu mai multă determinare spre scop, care nu este un punct de sosire, ci un drum de parcurs împreună. Este adevărat că încrederea cetățenilor în instituțiile europene este în scădere. În România, de exemplu, dacă încrederea era de 67% în momentul intrării țării noastre în UE, acum zece ani, acum e de 48%. Și cred că este, înainte de toate, o problemă de identitate. Nimeni nu neagă avantajele pe care UE le-a adus cetățenilor români și dezvoltării țării noastre, însă pentru mulți e greu să se identifice cu actualul proiect european, care tinde spre o aplatizare culturală și spre impunerea unui anumit portret-robot al cetățeniei europene.
Europa nu este o sumă de norme care să fie respectate sau impuse, nici un manual cu proceduri de urmat. Este alcătuită din popoare, și deci cred că trebuie să fie pus din nou în centru omul și demnitatea sa transcendentă și inalienabilă, să valorificăm împreună frumusețea și bogăția unității în diversitate a culturilor și tradițiilor. Trebuie să redescoperim împreună valorile pe care popoarele europene le au în comun, pornind de la rădăcinile creștine ale continentului și de la pilonii pe care Părinții fondatori au construit Casa comună europeană: pe lângă centralitatea omului, solidaritatea, căutarea păcii și a binelui comun, deschiderea spre lume și spre viitor. Și cred că un rol important în relansarea proiectului european și pentru mărirea încrederii în instituțiile europene le au școala și mass-media.
– În Europa am văzut ridicându-se noi bariere, Marea Britanie a făcut un pas înapoi, Catalonia vrea să se separe de restul țării, experimentăm o întoarcere a particularismului. Cum considerați aceste fapte?
– Noi românii venim dintr-o istorie recentă care ne-a văzut închiși, izolați de restul Europei și al lumii, pentru aproape 50 de ani. Iar primul lucru pe care românii l-au apreciat după căderea regimului Ceaușescu a fost libertatea, în particular libertatea de circulație. Din 2007, de când facem parte din Uniune, Europa a devenit și casa noastră. La noi mai sunt încă sate unde oamenii nu își încuie casele cu cheia: au încredere unii în alții. Barierele pe care le ridicăm în jurul nostru, ca persoane, comunități etnice, țări, sunt semn de neîncredere, care ne face să îl privim pe celălalt nu ca pe un frate, și ca pe o amenințare.
Pare un paradox faptul că într-un timp în care țările din Europa încearcă să (re)construiască împreună o casă comună, în interiorul lor sunt semne de fragmentare. Spun acest lucru gândindu-mă la Catalonia, la recentele referendumuri consultative convocate în Italia de Regiunile Lombardia și Veneto, la vocile care în România ar vrea autonomie pentru o regiune cu populație majoritar maghiară. Atunci când ridicăm ziduri vizibile, le-am ridicat mai întâi în inima noastră: ziduri de neîncredere, de resentiment, chiar de ură. Trebuie să ne deschidem și să căutăm căi de dialog care să ducă la o armonie constructivă, fără hegemonii distructive, la o conviețuire pacifică, la căutarea binelui comun.
– Ce raport poate fi între identitate – istorică, culturală, religioasă – și construcția politică a unei mari „case comune”?
– Această întrebare este foarte importantă. De fapt, cetățenii Uniunii Europene ar trebui să vadă cu ochii lor, sau ar trebui ajutați să vadă în mod concret, că valorile comune (efective, concrete, „obiective”), pornind de la București și traversând întreaga Europă până la Londra, sunt mult mai numeroase decât diferențele dintre popoarele europene. Pe de altă parte, trăim împreună în interiorul unui spațiu geografic însuflețit de două milenii de creștinism… Acum cred că a sosit momentul pentru a reconstrui o Europă unită și solidară punând accent mai degrabă pe ceea ce ne unește decât pe ceea ce ne divide, și privind diferențele mai degrabă ca pe o bogăție decât ca pe un pericol pentru identitatea fiecărui popor.
– România a intrat în Uniune acum zece ani. Ce a însemnat pentru țara Dvs această experiență?
– Intrarea României în Uniunea Europeană a adus cu sine multe avantaje pentru cetățenii români. Și mă gândesc la libera circulație, care a favorizat și posibilitatea, îndeosebi pentru tineri, de a frecventa diverse universități din Europa, de a face experiențe de muncă în diferite societăți europene, de a se îmbogăți cultural. Desigur, această libertate și căutarea unei vieți mai bune a favorizat o emigrare care ne îngrijorează, ca țară și ca Biserică.
Un alt avantaj este dezvoltarea economică, favorizată de ajutoarele pe care România le-a primit de la Uniune. Mă gândesc apoi la justiție, și în particular la rolul Curții Europene pentru Drepturile Omului (care depinde de Consiliul Europei), care constituie într-un fel o garanție a respectării drepturilor omului, printre care a libertății religioase. Noi înșine, ca Biserică, am recurs la Curtea europeană de la Strasbourg atunci când nu am găsit dreptate în țara noastră: Arhidieceza de București, în cazul blocului gigantic ilegal construit în apropierea Catedralei Sfântul Iosif; diferite parohii greco-catolice, în cazul negării restituirii edificiilor lor de cult.
– În schimb, ce probleme ați întâlnit?
– De la Uniunea europeană ne așteptăm la o mai mare atenție față de culturile care o alcătuiesc. Europa nu va fi unită impunând țărilor membre, sub influența laicismului anticreștin, norme care contrazic obiceiurile și cultura lor. Și mă gândesc la presiunile care se fac asupra României, de exemplu, pentru „a lărgi” definiția familiei, sau pentru a echivala uniunile de fapt sau uniunile homosexuale cu familia naturală, pentru a impune teoria gender… Așa cum spuneam, unitatea Europei este un drum de străbătut împreună, respectând diferențele.
– Papa a vorbit de multe ori despre Europa, încurajând drumul UE. Ce rol poate avea Biserica în acest sens?
– Biserica însoțește, în mod activ, drumul Europei unite. În zilele noastre, Biserica ar trebui să fie o voce clară, simplă și directă în promovarea demnității transcendente a persoanei umane în societatea europeană. Papa Francisc este omul potrivit la momentul potrivit. Ne rugăm pentru ca, ajutați de Maica Domnului și de sfinții patroni ai Europei, să poată suscita în creștinii de toate confesiunile curaj și determinare în refacerea împreună a unei Europe unite și deschise. Timpurile noastre sunt la fel de dificile așa cum erau pe vremea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Atunci, o anumită parte a lumii începea să dispară; astăzi lumea noastă renaște. Renașterea și moarte sunt momente dureroase, dar în același timp pline de speranță.
