Cardinalul Parolin: Diferențele nu trebuie să devină conflict
07.12.2017, Vatican (Catholica) - Despre chestiunea rohingya „cred că vizita Papei a contribuit cu siguranță la căutarea unei soluții. Desigur la nivel de principii. Dar sunt principiile fundamentale din care derivă aplicațiile concrete, care vor putea da pace și stabilitate regiunii” și pe baza cărora „se poate încerca într-adevăr să se găsească formule pentru a rezolva drama care se trăiește actualmente la granița dintre Myanmar și Bangladesh”. Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a declarat acestea în următorul interviu pentru L’Osservatore Romano. Prelatul, ca de obicei, l-a însoțit pe Pontif în recenta călătorie în Asia.
– Ați mai fost vreodată în aceste două țări?
– Nu am avut niciodată ocazia. Cunoașterea mea despre țările din Asia era limitată în mod substanțial la Vietnam, unde am fost de mai multe ori ca subsecretar pentru raporturile cu statele cu ocazia negocierilor dintre guvern și Sfântul Scaun. Și apoi în ultima vreme s-a lărgit ca secretar de stat, grație călătoriilor cu Sfântul Părinte în Coreea, în august 2014, și în Sri Lanka și Filipine, în ianuarie 2015.
– Însoțindu-l pe Pontif, ați avut ocazia de a întâlni liderele politice din ambele națiuni. Ați avut colocvii cu Aung San Suu Kyi și Sheikh Hasina?
– În aceste călătorii internaționale de obicei este prevăzută numai întâlnirea Papei cu șeful statului și cu primul ministru al țării gazdă. Uneori, se desfășoară concomitent colocvii între delegația care este în suita Papei și o delegație a națiunii vizitate, condusă de vicepreședinte sau de ministrul afacerilor externe. În acest caz nu era în program.
– Ce părere aveți despre faptul că sunt două femei care domină scena politică în țări cu majoritate budistă și respectiv musulmană?
– Efectiv acest lucru poate să provoace uimire, dar demonstrează valoarea acestor două premieri. Eu o cunoșteam mai mult pe Aung San Suu Kyi, pentru cunoscuta sa activitate, și mai puțin pe Sheikh Hasina, despre care însă mi-au vorbit mulți în Bangladesh în termeni elogiativi. Este vorba despre două femei care au devenit apreciate datorită contribuției pe care au dat-o țărilor respective, zdruncinând încrederea concetățenilor lor. Despre prima este suficient de amintit istoria cât a făcut și cât a suferit pentru democrația din Myanmar; și cât face încă, în pofida multelor dificultăți pe care le întâlnește și care trebuie înțelese. La rândul său, Sheikh Hasina s-a angajat într-un proces de dezvoltare a Bangladeshului, mai ales în depășirea sărăciei extreme, obținând rezultate însemnate, care au fost recunoscute și de organizațiile internaționale. Așadar, ambele au dat un aport pozitiv vieții din țara lor și cred că aceasta este baza aptitudinii lor de conducătoare.
– Conform mass-media aceasta a fost călătoria Papei pentru poporul rohingya. Considerați că acordul recent despre refugiați între Myanmar și Bangladesh, și în lumina vizitei Pontifului, va accelera procesul de soluționare a crizei actuale?
– Am observat o mare preocupare, mai ales în Bangladesh, față de această situație. În multe discursuri, fie ale autorităților, fie ale reprezentanților societății civile, fie ale exponenților Bisericii, a fost menționată în mod explicit (dar a făcut asta și Aung San Suu Kyi). Acum este dificil de făcut pronosticuri, dar cred că vizita Papei a contribuit cu siguranță la căutarea unei soluții. Desigur la nivel de principii. Dar sunt principiile fundamentale din care derivă aplicațiile concrete, care vor putea da pace și stabilitate regiunii: adică principiul respectării drepturilor umane, începând de la dreptul de cetățenie, de naționalitate, și principiul respectării și valorizării tuturor grupurilor etnice. Papa Francisc a subliniat mult aceste aspecte, insistând asupra ideii, îndrăgite de el, că diferențele nu trebuie să devină contrapoziție și conflict. Cred că pe baza acestor principii cu adevărat se poate încerca să se caute formule pentru a rezolva drama care se trăiește actualmente la granița dintre Myanmar și Bangladesh.
– Ce aspecte pastorale se pot remarca în cele două etape ale vizitei?
– Papa a spus încă de la început că scopul principal al călătoriei sale era să întâlnească Bisericile locale, ținând cont că sunt Biserici de „minoritate”: în Bangladesh sunt 350 de mii de catolici la o populație de 160 de milioane de locuitori, în Myanmar sunt 700 de mii la 55 de milioane. Aceste vizite ale Papei, ca Succesor al lui Petru și păstor al Bisericii universale, folosesc tocmai pentru a da încurajare, încredere și elan acestor Biserici, care trebuie să trăiască situații care nu întotdeauna sunt ușoare, tocmai datorită condiției lor de minoritate. Și catolicii au perceput această apropiere, această iubire a Papei față de ei, și au fost întăriți și revigorați. După aceea Pontiful a subliniat în ambele cazuri, fie cu budiștii la Yangon, fie cu musulmanii la Dhaka, importanța dialogului interreligios și importanța pentru creștini de a favoriza armonia între diferitele componente religioase care sunt prezente în țări, precum și de a fi ferment viu și pozitiv pentru binele comun al societății, pentru construirea unei conviețuiri pașnice și pentru dezvoltarea celor două națiuni.
– Au fost întâlniri cu persoane sau situații care v-au impresionat în mod deosebit?
– Îmi vin în minte două episoade. Primul în timpul întâlnirii interreligioase de vineri, în capitala Bangladeshului, când a vorbit reprezentantul societății civile: a spus un lucru frumos care m-a impresionat mult, amintind că uneori minoritățile sunt obiect al samavolniciei și maltratării, în timp ce este minoritate cel care abuzează și maltratează, pentru că până la urmă ei sunt persoanele perdante. Al doilea a avut loc sâmbătă dimineața în fața bisericii „Sfântul Rozariu” la Dhaka, unde am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu un credincios care mi-a povestit un pic istoria sa. Mi-a destăinuit că le-a spus angajatorilor săi musulmani: „Vine Papa. Ori mă lăsați să merg, ori sunt dispus să pierd locul de muncă, dar nu ocazia de a-l putea vedea, pentru că va fi unica din viața mea”. Acesta este semnul unei credințe puternice, al unei mari mărturii de apartenență la Biserică din partea acestor creștini.
– Ce amintire duceți acasă?
– M-a impresionat amabilitatea asiaticilor, care se manifestă într-o mare gentilețe, într-un mare simț de primire și de respect față de oaspeți. Și apoi am experimentat frumusețea Bisericii în multiformitatea sa: mai ales la celebrări am văzut credința acestor oameni, care se exprimă prin rugăciune și o dimensiune mistică și spirituală în linie cu toată tradiția orientală. (tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
