Interviu cu una dintre surorile ce au avut grijă de Papa Ioan Paul I
12.12.2017, Roma (Catholica) - Papa Luciani pe patul de moarte „strângea în mâini trei foi dactilografiate. Din acele pagini îmi amintesc un citat, textul evanghelic în care se vorbește despre mâncăcioși și băutori…” Sora Margherita Marin, 76 de ani, de la Surorile Maria Bambina, este singura supraviețuitoare din grupul de patru surori – celelalte erau Elena Maggi, Vincenza Taffarel și Cecilia Tomaselli – care s-au îngrijit de Papa Ioan Paul I în apartamentul pontifical din Vatican timp de 32 de zile, de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lunii septembrie 1978.
Despre ea, care la vremea alegerii Papei Luciani avea 37 de ani și era cea mai tânără, nimeni nu a știut nimic până în momentul publicării cărții lui Stefania Falasca: „Papa Luciani. cronica unei morți” (Piemme), care pentru prima dată reconstruiește pe baza documentelor inedite ale cauzei de beatificare ultimele zile de viață ale Pontifului din Veneto. Sora Margherita a participat duminică, 10 decembrie 2017, la prezentarea cărții în Seminarul din Belluno, la care au participat și Episcopul Renato Marangoni și pr. Davide Fiocco, ce a urmărit pentru Dieceză itinerarul cauzei. Vă oferim un interviu dat de călugăriță, apărut, în traducerea pr. dr. Mihai Pătrașcu, pe situl ITRC.ro.
– L-ați întâlnit vreodată pe Albino Luciani? Cu ce anume vă ocupați în apartamentul pontifical?
– Nu-l întâlnisem înainte. La două zile după alegerea sa am intrat în „familia” sa. Eu mă ocupam îndeosebi de garderobă și de sacristie, pregăteam capela mică din apartament pentru celebrarea Liturghiei de dimineață. Dar făceam și alte treburi când era nevoie. Sora Cecilia era bucătăreasa, sora Vincenza era infirmieră, în timp ce sora Elena coordona munca noastră, era șefa grupului. Sora Vincenza Taffarel era cea mai în vârstă, îl cunoștea pe Papa și îl asista de mulți ani.
– Ne puteți spune cum se simțea Papa Luciani? Este adevărat, așa cum s-a scris, că apărea îngrijorat și chiar strivit de povara pontificatului?
– Nu era deloc îngrijorat, s-a inserat bine în noua misiune care i-a fost încredințată. Repet, nicio îngrijorare. Muncea mult, se plimba prin apartament, îl vedeam cuprins de activitățile sale, dar nu îngrijorat. Absolut nu era strivit de responsabilitatea primită. Avea atâta încredere. Ne spunea: „Surorilor, rugați-vă! Rugați-vă pentru că Domnul mi-a dat o misiune mare, am nevoie de rugăciunile tuturor, și de ale voastre. Împreună, grație acestor rugăciuni, duc înainte misiunea pe care mi-a dat-o Domnul”.
– Sunt unii care au avansat ipoteza că moartea sa naturală a avut loc prin cedarea inimii, în fața scandalurilor financiare găsite în Vatican…
– Pot numai să mărturisesc despre ceea ce am văzut și să repet: nici îngrijorat nici strivit de responsabilitate.
– Să venim la ultima zi de viață a Pontifului, 28 septembrie 1978. Ce amintiri aveți despre ziua aceea?
– A fost o zi normală. Dimineața, în capelă, Liturghia era la șapte. Apoi Papa a răsfoit ziarele și în sfârșit s-a retras în biroul său, pentru că trebuia să scrie un document pentru Episcopi. A petrecut restul dimineții muncind la biroul său. Apoi a fost prânzul…
– Vă întrerup: ne puteți spune dacă Papa Ioan Paul I urma o dietă specială?
– Absolut nu. Mânca ceea ce mâncau ceilalți și ceea ce pregătea sora Cecilia pentru noi toți, cu cumpărăturile care erau aduse în apartament cu ascensorul la 5.30 dimineața. Nu ținea diete speciale.
– Continuați cu amintirile dumneavoastră despre acea zi de 28 septembrie.
– După prânz, a fost ca întotdeauna un scurt moment de odihnă. Apoi, în timpul după-amiezii, Papa a continuat să lucreze plimbându-se prin apartament. Știu aceasta pentru eu stătea în camera garderobă și călcam. Îl vedeam trecând înainte și înapoi, ținea o carte în mână și citea. Apoi la un moment dat s-a oprit și s-a sprijinit de masa mea pentru a scrie ceva. Era mereu foarte afabil cu noi, surorile. Mi-a spus: „Surorilor, vă fac să munciți mult. Este cald și eu transpir… Nu pierdeți prea mult timp să călcați cămășile, este suficient numai gulerul și mânecile, pentru că restul chiar nu se vede…”.
– Vă vorbea în italiană sau în dialectul din Veneto?
– În dialectul din Veneto, a spus aceasta în dialect. Apoi seara a recitat vesperele în capelă cu secretarii. Le recita în engleză, pentru a se obișnui cu limba. Seara a luat cina în mod normal. Și ca de obicei, după cină, a venit să ne spună „noapte bună” nouă, surorilor, în bucătărie. Pe mine mă întreba ce Liturghie am pregătit pentru dimineața următoare. Am spus că ziua următoare, 29 septembrie, era sărbătoarea sfinților îngeri. Și el: „Bine, astfel mâine dimineață, dacă vrea Domnul, celebrăm împreună”. Era senin, liniștit, nu părea obosit. Stătea să se îndepărteze, dar s-a oprit la ușă și ne-a salutat iarăși. În seara aceea, înainte de a se retrage, a vorbit la telefon cu Cardinalul Giovanni Colombo, Arhiepiscop de Milano. Convorbirea a durat cam o jumătate de oră.
– Dimineața următoare ce s-a întâmplat? Puteți să ne povestiți?
– Noi, surorile, ne trezeam la 5, la 5.15 eram în picioare. Sora Vincenza pregătea cafeaua pentru Papa, eu așteptam să vină cumpărăturile cu ascensorul la 5.30. La 5.30 Sfântul Părinte mergea să ia cafeaua în sacristia capelei și apoi rămânea în rugăciune până la 7, când începea Liturghia. În acea zi Papa nu ieșise. Sora Vincenza a văzut că încă era acolo cafeaua și nu a fost atinsă. Îmi amintesc că eram amândouă în holul apartamentului și ea mi-a spus: „Vino, să încercăm să batem la ușă, Sfântul Părinte încă nu a ieșit”. Ea a mers înainte ca să bată la ușă. Nu răspundea nimeni…
– Ce oră era?
– Era în jur de 5.30. Ea m-a invitat să mă apropii. Mi-a spus: „Vino, vino…” Probabil avea vreun presentiment, nu știu. Sora Vincenza a intrat prima și am auzit că spunea: „Sanctitate, dumneavoastră nu ar trebui să faceți aceste glume cu mine”. M-a chemat și am intrat și eu. Am văzut și eu că era mort, întins nemișcat pe pat. Lumina era aprinsă și Papa purta ochelarii. Avea trei foi dactilografiate în mână, mâinile erau așezate pe piept, așa cum se întâmplă celui care adoarme în timp ce citește. Nu avea fața suferindă, era destins, cu un zâmbet ușor, părea că doarme. A murit fără să își dea seama, nu era niciun semn, sigur a fost ceva fulgerător.
– Ați avut ocazia să vedeți conținutul foilor pe care Papa le ținea în mână? Timp de decenii s-au făcut speculații de toate felurile…
– Numai aceasta îmi amintesc: pe foile dactilografiate am putut să observ câteva rânduri. Era textul evanghelic unde se citează cuvintele „mâncăcios” și „băutor”…
– Vă referiți la Matei 11,18-19? Textul care prezintă aceste cuvinte ale lui Isus: „Căci a venit Ioan, care nu mănâncă și nu bea, iar ei spun: ‘Are diavol’. A venit Fiul Omului, care mănâncă și bea, iar voi spuneți: ‘Iată un mâncăcios și un băutor de vin, prieten cu vameșii și păcătoșii!’ Dar înțelepciunii i s-a dat dreptate după faptele ei”?
– Da, îmi amintesc aceasta. Cred că citea pentru a se pregăti pentru Angelus-ul de duminica următoare sau pentru audiența de miercuri.
