Papa Francisc: Crăciunul ne invită să fim mesageri ai speranței

25.12.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc, la predica din noaptea de Crăciun, a afirmat că nașterea lui Isus este o invitație pentru toți creștinii să îl imite în a ieși pentru a-i îmbrățișa pe cei vulnerabili și pe toți cei care suferă. Bucuria pe care suntem chemați să o celebrăm, împărtășim și proclamăm la Crăciun este „bucuria cu care Dumnezeu, în milostivirea Sa infinită, ne-a îmbrățișat pe noi păgâni, păcătoși și străini și ne determină să facem același lucru”, a spus Pontiful la miezul nopții, în Bazilica San Pietro.

Credința pe care creștinii o proclamă la Cristos, adorându-l pe Pruncul venit să aducă mântuire păcătoșilor, este cea care ne permite „să îl recunoaștem pe Dumnezeu prezent în toate situațiile în care îl credem absent. El se află în vizitatorul indiscret, de atâtea ori de nerecunoscut, care merge prin orașele noastre, prin cartierele noastre, călătorind în autobuzele noastre, bătând la ușile noastre. Și tot această credință ne determină să dăm spațiu unei noi imaginații sociale, să nu ne fie frică să experimentăm noi forme de relație în care nimeni să nu trebuiască să se simtă că în această țară nu are un loc. Crăciunul este timpul pentru a transforma forța fricii în forță a carității, în forță pentru o nouă imaginație a carității. Caritatea care nu se obișnuiește cu nedreptatea ca și cum ar fi naturală, ci are curajul, în mijlocul tensiunilor și conflictelor, să devină ‘casă a pâinii’, țară de ospitalitate.”

La începutul predicii, Papa a făcut trimitere la versetele dinaintea nașterii Mântuitorului, evidențiind situația părinților lui, Maria și Iosif. Prin decret, aceștia „au fost obligați să plece. Au trebuit să îi lase pe ai lor, casa lor, pământul lor și să pornească la drum pentru a fi recenzați. Un drum deloc comod și nici ușor pentru o tânără pereche care urma să aibă un copil: erau constrânși să părăsească ținutul lor. În inimă erau plini de speranță și de viitor din cauza copilului care trebuia să vină; în schimb pașii lor erau încărcați de incertitudinile și de pericolele proprii celui care trebuie să își lase casa.” A subliniat apoi: „În pașii lui Iosif și Maria se ascund atâția pași. Vedem urmele unor întregi familii care astăzi sunt obligate să plece. Vedem urmele milioanelor de persoane care nu aleg să plece dar care sunt obligate să se despartă de cei dragi ai lor, sunt expulzați din țara lor. În multe cazuri această plecare este încărcată de speranță, încărcată de viitor; în multe altele, această plecare are un singur nume: supraviețuire. A supraviețui în fața Irozilor de rând care pentru a impune puterea lor și a mări bogățiile lor nu au nici o problemă să verse sânge nevinovat.”

În Pruncul din Betleem, a continuat Sfântul Părinte, „Dumnezeu ne vine în întâmpinare pentru a ne face protagoniști ai vieții care ne înconjoară. Se oferă pentru ca să îl luăm în brațe, să îl ridicăm și să îl îmbrățișăm. Pentru că în El nu ne este frică să luăm în brațe, să ridicăm și să îmbrățișăm pe cel însetat, pe cel străin, pe cel gol, pe cel bolnav, pe cel închis (cf. Mt25,35-36). ‘Nu vă fie frică! Deschideți, ba chiar, deschideți larg porțile lui Cristos'”, a spus Pontiful, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea. „În acest Prunc, Dumnezeu ne invită să luăm asupra noastră speranța. Ne invită să devenim santinele pentru mulți care au cedat sub povara dezolării care se naște din faptul de a găsi atâtea uși închise. În acest Prunc, Dumnezeu ne face protagoniști ai ospitalității Sale.”

Papa și-a încheiat predica spunând: „Înduioșați de bucuria darului, mic Prunc din Betleem, îți cerem ca plânsul Tău să ne trezească din indiferența noastră, să deschidă ochii noștri în fața celui care suferă. Duioșia Ta să trezească sensibilitatea noastră și să ne facă să ne simțim invitați să te recunoaștem în toți cei care ajung în orașele noastre, în istoriile noastre, în viețile noastre. Duioșia Ta revoluționară să ne convingă să ne simțim invitați să luăm asupra noastră speranța și duioșia oamenilor de la noi.”