Papa Francisc: Postul e timpul perfect pentru întoarcerea acasă
15.02.2018, Vatican (Catholica) - La Liturghia din Miercurea Cenușii, Papa Francisc i-a invitat pe toți să trăiască cele 40 de zile de Post ca o pauză de la ceea ce îi oprește de la virtute și să se întoarcă acasă la îmbrățișarea iubitoare și milostivă a lui Dumnezeu Tată. „Oprește-te, privește și întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă”, a spus el pe 14 februarie.
Postul Mare „este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă”, a continuat el, explicând că „a rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este ceva foarte diferit și inima noastră știe bine aceasta. Dumnezeu nu încetează și nu va înceta să întindă mâna.” Marcând începutul timpului de post pe 14 februarie, Pontiful s-a rugat Calea Crucii în biserica Sf. Anselm din Roma, înainte de procesiunea scurtă până la Bazilica Santa Sabina, pentru celebrarea Liturghiei și impunerea cenuși. Tradiționala procesiune a implicat Cardinali, Episcopi, preoți, călugări benedictini de la Sf. Anselm, frați dominicani de la Santa Sabina și laici. Pe drumul dintre cele două biserici s-a cântat Litania Sfinților.
La predica la Liturghie, Sfântul Părinte a criticat neîncrederea, apatia și resemnarea, subliniind că Postul este un timp ideal pentru a smulge aceste ispite, și altele, din inimile noastre. A enumerat diferite căi prin care putem face aceasta prin acțiunile amintite deja: a te opri, a privi și a te întoarce la Tatăl. „Oprește-te un pic, lasă această agitație și această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității… timpul lui Dumnezeu.”
De asemenea a sugerat oprirea în fața „impulsului de voi să se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul”, spunând că această atitudine „se naște din faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult bine primit.” A invitat la tăcere, prin oprire „în fața zgomotului asurzitor care atrofiază și asurzește urechile noastre”, Papa subliniind „puterea rodnică și creatoare a tăcerii”. Invitația la oprire a fost „pentru a privi și contempla”. „Privește semnele care împiedică să se stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru. Privește fața familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o școală de iubire.”
Pontiful a atras atenția și asupra fețelor bătrânilor, despre care a spus că sunt „brăzdate de trecerea timpului”, „fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri”, „fețe ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu”. I-a pomenit și pe bolnavi și pe cei ce se ocupă de ei, invitând la a privi aceste „fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate”. Și a continuat: „Privește și contemplă fața concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de toți? Da, față de toți. A privi fața Sa este invitația plină de speranță din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este posibilă!”
