Exercițiile spirituale ale Papei: Să ascultăm setea periferiilor
23.02.2018, Vatican (Catholica) - În ultima sa meditație, pr. Tolentino de Mendonça, vorbind la exercițiile spirituale cu Papa și Curia Romană, din „Casa Divin Maestro”, din Ariccia, s-a oprit asupra unei scene evanghelice fundamentale în viața și în predica lui Isus: predica de pe munte, unde Mesia prezintă Fericirile, „autoportretul cel mai exact și fascinant al lui Isus” căruia propune să se conformeze. Fericirile, a subliniat preotul, sunt „mai mult decât o lege”: reprezintă o „configurare a vieții”, o „adevărată chemare existențială”, desenează „arta de a fi aici și acum” și indică „orizontul de plinătate escatologică” spre care convergem. Mai ales ele sunt „imaginea” lui Isus Cristos pe care „El neîncetat ne-o revelează și o imprimă în inimile noastre. Dar sunt și portretul său care trebuie să ne folosească de model în procesul de transformare a însăși feței noastre.”
Și lui Dumnezeu îi este „sete”, a afirmat părintele José, care face ca „viața creaturilor să fie o viață de fericire”. În ce mod? Răscumpărând viețile noastre cu o „iubire” și o „încredere” necondiționate, cu o „uimire” menită „să ne facă să pornim din nou” și să ne smulgă din „exilul în care noi am făcut să ajungă viața noastră”. Este chiar o „metodă” aceea pe care o urmează Domnul. În fața acestui lucru, a evidențiat preotul, nu poate fi suficient „un creștinism de supraviețuire, nici un catolicism de întreținere”. „Un adevărat credincios, o comunitate credincioasă, nu poate trăi numai din întreținere: îi este necesar un suflet tânăr și îndrăgostit, se hrănește din bucuria căutării și descoperirii, riscă ospitalitatea Cuvântului lui Dumnezeu în viața concretă, pornește la întâlnirea cu frații în prezent și în viitor, trăiește în dialogul încrezător și ascuns al rugăciunii”.
Dacă ieri Tolentino invita să se „bea din propria sete”, astăzi a îndemnat așadar să se „redescopere fericirea setei”, pentru că „lucrul cel mai rău pentru un credincios este să fie sătul de Dumnezeu”. În schimb, fericiți cei cărora „le este foame și sete de Dumnezeu”: experiența credinței, a remarcat el, „nu folosește la rezolvarea setei” ci la „dilatarea dorinței noastre de Dumnezeu, la intensificarea căutării noastre”. Invitația este de a urma exemplul Mariei, maestră și model de „fericire” la care să privim nu „în cheie abstractă” ci „reală și concretă”. Îndeosebi predicatorul a amintit momentul dialogului cu îngerul în timpul Bunei Vestiri: un dialog „sincer”, un climax de emoții, îndoieli, uimire al acestei tinere femei, care la sfârșit devine un mare și necondiționat „da” spus lui Dumnezeu. Maria „onestă”, „ospitalieră”, „deschisă la viață”, „la slujirea unui proiect mai mare”: la ea trebuie să privim pentru că, fără ea, Biserica riscă „să se dezumanizeze” și să ajungă într-un funcționalism care ar face din ea „o fabrică febrilă incapabilă de pauză”.
„A asculta setea periferiilor” a fost, în schimb, îndemnul din inima catehezei de ieri după-amiază a părintelui Tolentino. Primul pas, a spus el, este „a privi cu ochi bine deschiși realitatea lumii care este în jurul nostru” și „a-l căuta pe fratele nostru printre cei săraci și cei din urmă din lume” nedespărțind „setea spirituală” de „setea literală”. Accesul la apă, drept inalienabil al oricărei persoane umane, este, de fapt, criteriul de bază pentru a înțelege ce este „centru” și ce este „periferie”. Teologul portughez s-a legat de Laudato si’ a Papei Francisc și de datele organizațiilor internaționale care denunță că peste 2 miliarde de ființe umane nu au posibilitate de a se bucura de apă potabilă. În fața acestei mulțimi însetate, în adevăratul sens al termenului, „devine urgent să se adopte o convertire autentică a stilurilor de viață și a inimii care să meargă în direcție contrară culturii risipei și inegalității sociale”, a spus predicatorul.
Pe de o parte sunt țările bogate care irosesc resursele lor, pe de altă parte toate acele țări care „trăiesc în chin”. Așadar, Bisericii „nu trebuie să îi fie frică să fie profetică și să pună degetul în rană”, mergând „să își murdărească mâinile” în această periferie care este „în ADN-ul creștin”. „Este o cheie indispensabilă pentru hermeneutica sa spirituală și existențială. În toate epocile va rămâne, pentru experiența creștină, locul privilegiat în care să îl întâlnească și să îl reîntâlnească pe Isus”, a afirmat preotul-poet.
„Alegerea întâlnirii cu periferiile nu este numai un imperativ al carității, este o mobilizare istorică și geografică ce permite întâlnirea cu ceea ce creștinismul a fost și cu ceea ce este el. Și periferiilor Bisericii le este sete: să fie ascultate”, a adăugat el. Este actual, în acest sens, avertismentul Sfântului Ioan Gură de Aur ca Biserica să fie atentă să evite „schisma teribilă” între „ceea ce desparte sacramentul altarului de sacramentul fratelui, ceea ce în mod periculos îndepărtează sacramentul euharistiei de sacramentul săracului”. Sărac nu este numai cel economic: „Știm cu toții că între noi și cel care se află lângă noi sunt adesea distanțe infinite de îmbrățișat și de înfrânt”, a concluzionat predicatorul. Pentru aceasta omenirea trebuie îmbrățișată și chiar dacă nu reușim să împiedicăm lacrimile pe fața aproapelui, putem măcar să îi întindem o batistă și să spunem: „Sunt aici, nu ești singur”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
