Simpozion național: Catolicii din Moldova și Centenarul Unirii de la 1918

07.03.2018, Iași (Catholica) - Episcopia Romano-Catolică de Iași, în colaborare cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași și cu Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, organizează simpozionul național „Catolicii din Moldova și Centenarul Unirii de la 1918”. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, în zilele de 21-23 martie 2018.
La această manifestare cultural-științifică sunt invitați Excelența Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași, Excelența Sa Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, ministrul secretar de stat Victor Opaschi, prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesorii și studenții Facultății de Teologie Romano-Catolică Iași, ai Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iași, precum și profesorii și studenții care studiază în Centrul Universitar Iași, cercetători, istorici și toți cei care doresc să cunoască mai multe despre implicarea catolicilor din Moldova în evenimentul Unirii de la 1918.
Comunicările de la acest simpozion vor fi susținute de istorici și specialiști din Iași, care vor aborda o tematică specială, concentrată pe jubileul marelui eveniment național de la 1918. Astfel, va fi contextualizat, național și internațional, marele eveniment din istoria României, vor fi evidențiate personalitățile Bisericii Catolice din epocă, pornind de la Papa Benedict al XV-lea și încheind cu administratorul apostolic al Diecezei Romano-Catolice de Iași, pr. Ulderico Cipolloni, vor fi expuse principalele momente care au jalonat istoria Diecezei Romano-Catolice de Iași în anii primului război mondial și contribuția Bisericii Catolice din Moldova, la realizarea Marii Uniri, efectele pozitive ale acestui act istoric pentru evoluția ulterioară a Bisericii Catolice, cu exemplificarea integrării comunităților parohiale catolice din Basarabia și Bucovina în cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iași.
Simpozionul din 21-23 martie 2018 are caracter de noutate absolută, deoarece este prima manifestare cultural-științifică de acest gen și cu această tematică în istoria Episcopiei Romano-Catolice de Iași. De asemenea, manifestarea de la Iași este și una din primele manifestări de amploare organizată de mediul academic ieșean în anul Centenarului Unirii. Totodată, se poate afirma că acest simpozion a încurajat în premieră ample cercetări istorice privind istoria catolicilor din Moldova în vremea Marii Uniri de la 1918, cercetări materializate în pregătirea conferințelor simpozionului, precum și în finalizarea a două lucrări de referință: „Pro Memoria: Dieceza Romano-Catolică de Iași în anii Primului Război Mondial” respectiv „Centenar: Dieceza Romano-Catolică de Iași în vremea Marii Uniri – album foto 1916-1918”. Lucrările respective vor fi prezentate în cadrul unei secțiuni speciale a simpozionului din 21-23 martie 2018.
Un al treilea element de noutate a simpozionului este proiecția filmului documentar „Spre aducere aminte. Dieceza Romano-Catolică Iași în anii Primului Război Mondial”, film realizat de Departamentul de Cercetare Istorică „Fericitul Anton Durcovici” în colaborare cu Centrul de Comunicații Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iași. Importanța acestui film documentar constă în tema abordată, ocazionată de centenarul Unirii, și de folosirea bogatei arhive fotografice a Episcopiei Romano-Catolice de Iași și Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Istoria Diecezei Romano-Catolice de Iași în vremea Marii Uniri reprezintă un capitol important din istoria marelui act al Reîntregirii Țării acum un secol, iar participanții la simpozion vor cunoaște în mod direct și prin intermediul mijloacelor științifice de comunicare contribuția catolicilor din Moldova la înfăptuirea Marei Uniri de la 1918. (conf. univ. dr. pr. Ștefan Lupu)

