Papa Francisc: Dumnezeu ne iubește ca un tată și ca o mamă
22.03.2018, Vtc (Catholica) - „Iubirea lui Dumnezeu este ca iubirea mamei. Dumnezeu nu uită de noi. Niciodată”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața zilei de joi, 22 martie 2018, în capela Casei Santa Marta, informează Radio Vatican. Comentând lecturile biblice ale zilei (Geneză 17,3-9; Ioan 8,51-59), Pontiful a subliniat făgăduința lui Dumnezeu făcută patriarhului Abraham cu privire la legământul Său: „Voi pune alianța Mea între Mine și tine și sămânța ta după tine, din neam în neam: o alianță veșnică. Eu voi fi Dumnezeu pentru tine și pentru descendența ta după tine” (v. 7). Dumnezeu nu poate să nu-și amintească de noi, pentru că „este credincios alianței Sale”. În această optică, a subliniat Pontiful cu câteva zile înainte de Săptămâna Sfântă, a merge la Sacramentul Penitenței nu este totuna cu a merge la curățătorie pentru a scoate petele, ci a primi îmbrățișarea unui Dumnezeu credincios iubirii Sale.
Într-adevăr, a remarcat Papa, alianța dintre Dumnezeu și Abraham a continuat în istoria poporului ales, în ciuda păcatelor și a idolatriei. Domnul are o iubire „viscerală” care îl face să nu uite. Pentru a ne ajuta să înțelegem acest adevăr, Sfântul Părinte a menționat obiceiul din Argentina de a oferi cadou pentru Ziua Mamei o floare de nu-mă-uita, care în cele mai multe specii are două culori dominante: albastru pentru mamele în viață și violet pentru mamele răposate. „Aceasta este iubirea lui Dumnezeu, ca iubirea unei mame. Dumnezeu nu uită de noi. Niciodată. Nu poate, este credincios legământului Său. Acest fapt ne dă siguranță. Despre noi putem spune: `Dar viața mea este așa de neplăcută, mă aflu în aceste dificultăți, sunt un păcătos, o păcătoasă…` El nu uită de tine, pentru că are această iubire viscerală, este și tată și mamă”.
Fidelitatea lui Dumnezeu nu conduce însă la imobilism, ci la bucurie. Ca pentru patriarhul Abraham, bucuria noastră ne face să tresăltăm în speranță, pentru că fiecare dintre noi știe că nu este credincios, dar Dumnezeu rămâne credincios cuvântului Său. Este suficient să ne gândim la experiența prin care a trecut tâlharul cel bun. „Dumnezeu cel credincios nu poate să se tăgăduiască pe Sine, nu poate să ne tăgăduiască pe noi, nu poate să-și tăgăduiască iubirea, nu poate să-și renege poporul, nu poate, pentru că ne iubește. Aceasta este credincioșia lui Dumnezeu. Când ne apropiem de Sacramentul Penitenței, vă rog, să nu ne gândim că mergem la curățătorie ca să îndepărtăm petele. Nu. Mergem să primim îmbrățișarea iubirii din partea acestui Dumnezeu credincios, care ne așteaptă întotdeauna. Întotdeauna”.
Referindu-se, în fine, la Evanghelia zilei, cu învățătorii Legii care adunau pietre ca să le arunce asupra lui Isus, Sfântul Părinte a spus că aceste pietre erau strânse pentru a ucide, pentru „a întuneca adevărul învierii”. Dar și prin această situație, Dumnezeu și-a arătat credincioșia față de cuvântul Său. „El este credincios, El mă cunoaște, El mă iubește. Niciodată nu mă va lăsa singur. Mă duce de mână. Ce pot să-mi doresc mai mult? Ce trebuie să fac? Tresaltă de bucurie în speranță, pentru că Domnul te iubește ca un tată și ca o mamă.”
