Papa Francisc: Fără iubire și slujire, Biserica nu merge înainte
26.04.2018, Vatican (Catholica) - Prin Euharistie Isus ne învață iubirea, iar prin spălarea picioarelor, slujirea, spunând că servitorul nu este mai mare decât stăpânul său, decât cel care îl trimite. Aceste trei adevăruri stau la temelia Bisericii. Comentând lecturile biblice ale zilei, Papa Francisc a pus accentul în predica la Sfânta Liturghie de joi, 26 aprilie 2018, din capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului, pe pagina Evangheliei care redă cuvintele lui Isus după ce a spălat picioarele discipolilor Săi (Ioan 13, 16-20), citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
La Cin a cea de Taină, Isus își ia rămas bun de la discipolii Săi cu un discurs amplu și impresionant, conținut în Evanghelia după Sf. Ioan (capitolele 13-17). Dar momentul atât de pătrunzător pentru experiența primilor discipoli cuprinde și două gesturi ale lui Isus, „două gesturi care sunt instituții” pentru discipolii de atunci și pentru Biserica din toate timpurile. Acestea două reprezintă, „pentru a spune astfel, fundamentul învățăturii Sale”. Isus „dă ca hrană Trupul Său și ca băutură Sângele Său”, instituind astfel Euharistia, și face spălarea picioarelor. „Din aceste două gesturi”, a remarcat Papa Francisc în predică, „iau naștere cele două porunci care vor face Biserica să crească, dacă noi suntem credincioși”.
Prima este porunca iubirii: nu doar „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți”, ci un pas în plus: „iubește-l pe aproapele tău așa cum Eu v-am iubit pe voi”. Sfântul Părinte a spus: „Iubire fără măsură. Fără aceasta, Biserica nu merge înainte, Biserica nu respiră. Fără iubire nu crește, se transformă într-o instituție fără conținut, de aparențe, de gesturi seci… Isus arată felul în care noi trebuie să iubim, până la sfârșit”.
Așadar, „iubiți-vă unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi”, după care vine a doua poruncă nouă care, a continuat Pontiful, ia naștere din spălarea picioarelor: „slujiți-vă unii pe alții”. Spălați-vă picioarele unii altora așa cum Eu am spălat picioarele voastre. Două porunci noi și un avertisment: „Voi puteți sluji, dar trimiși de Mine. Voi nu sunteți mai mari decât Mine”. „Servitorul”, spune Isus, „nu este mai mare decât stăpânul său, nici trimisul nu este mai mare decât cel care îl trimite”. Aceasta este smerenia simplă și adevărată, nu „smerenia prefăcută”.
„Conștiința că El este mai mare decât noi toți, că noi suntem servitori și că nu putem fi mai presus de Isus, nu-l putem folosi pe Isus. El este stăpânul, nu noi. Acesta este testamentul Domnului. Se dă pe Sine ca hrană și băutură și ne spune: în acest fel să vă iubiți unii pe alții. Spală picioarele și ne spune: în acest fel să vă slujiți unii pe alții, dar fiți atenți pentru că servitorul nu este niciodată mai mare decât cel care îl trimite, decât stăpânul său. Sunt cuvinte și gesturi directe, sunt temelia Bisericii. Dacă noi mergem înainte cu aceste trei lucruri, nu vom greși niciodată”.
Martirii și mulți sfinți au mers înainte în acest fel, „cu această conștiință de servitori”. Dar Isus adaugă un alt avertisment: „Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales”. Și spune: „Știu că unul dintre voi mă va trăda”. De aici, îndemnul final al Sfântului Părinte ca fiecare să își câteva momente de tăcere și să se lase privit de Domnul: „Și să lăsăm ca privirea lui Isus să pătrundă în noi. Vom simți atâtea lucruri: vom simți iubire sau poate nu vom simți nimic, ne vom simți blocați, cuprinși de rușine. Dar să lăsăm întotdeauna ca privirea lui Isus să ajungă la noi. Aceeași privire cu care privea la Cină, în seara aceea, cu ai Săi”.
„Doamne, Tu toate le cunoști, Tu toate le știi”. Asemenea Sfântului Petru la Marea Tiberiadei (Ioan 21): „Tu toate le știi, Tu pe toate le cunoști. Tu știi că te iubesc, știi ce este în inima mea”. Iubire până la sfârșit, așadar, și slujire. „Să folosim”, a încheiat Pontiful, „un cuvânt puțin militar, dar de care avem nevoie: supunere. El este cel mai mare, eu sunt servitorul și nimeni nu poate să stea mai presus decât El”.
