Papa Francisc: Dependența de Dumnezeu, adevărata libertate
08.05.2018, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a scris prefața unui volum antologic semnat de Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea, intitulat „Eliberarea libertății. Credință și politică în al treilea mileniu”. Cartea, publicată la Editura Cantagalli din Italia, urmează să fie prezentată la Roma vineri, 11 mai a.c., la Sala Zuccari din Palazzo Giustiniani. Vor lua cuvântul, printre alții, prefectul Casei Pontificale și secretarul particular al Papei emerit, Arhiepiscopul Georg Gänswein; Arhiepiscopul de Trieste, Mons. Giampaolo Crepaldi; președintele Senatului italian, Maria Elisabetta Alberti Casellati; și președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
„Sunt deosebit de bucuros să pot introduce acest al doilea volum din textele alese ale lui Joseph Ratzinger pe tema ‘credință și politică'”, scrie Papa Francisc în prefața tradusă integral de Radio Vatican, subliniind că tema a fost „dintotdeauna” în atenția predecesorului său, „străbătând întregul său parcurs intelectual și uman”. „Împreună cu impresionanta sa Opera Omnia, acestea ne pot ajuta nu doar să înțelegem prezentul nostru și să găsim o orientare solidă pentru viitor, dar pot fi și o adevărată sursă de inspirație pentru o activitate politică ce, punând familia, solidaritatea și echitatea în centrul atenției și programelor sale, să abordeze viitorul cu clarviziune.”
Pontiful german a criticat, spune Papa Francisc, „pretenția marxistă de a pune cerul pe pământ, mântuirea omului în viața de dincoace”, astfel născându-se următoarea întrebare cheie: „Mântuirea se realizează prin eliberarea de orice dependență, sau singura cale ce duce la eliberare este completa dependență de iubire, o dependență care ar fi apoi chiar adevărata libertate?” Actualul Pontif constată: „Astăzi, mai mult ca niciodată, se prezintă din nou aceeași ispită a respingerii oricărei dependențe de iubire, în afara de iubirea omului față de propriul ego. [… se neagă] dependența de iubire, faptul că omul este creatura lui Dumnezeu, care din iubire l-a făcut după chipul Său și spre care omul suspină ca cerbul după izvoarele de apă (cf. Ps 41). Când este negată această dependență dintre creatură și Creator, această relație de iubire, se renunță în cele din urmă la adevărata măreție a omului.”
