O nouă anchetă în procesul de beatificare a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț

20.06.2018, Lugoj (Catholica) - În data de 18 iunie 2018, la sediul Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a început ancheta suplimentară eparhială în procesul de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț (1910-1939), fecioara stigmatizată de la Bocsig. Dorim să facem următoarea precizare: un proces de beatificare se desfășoară în două faze – faza eparhială și faza romană. Reamintim că la 2 decembrie 2015, Sfântul Scaun Apostolic al Romei, prin Congregația Cauzelor Sfinților, la cererea Episcopului de Lugoj, PS Alexandru Mesian, a acordat nulla osta pentru începerea procesului de beatificare.
Astfel, începerea procesului de beatificare, faza eparhială a avut loc la Lugoj în dimineața zilei de 4 aprilie 2016, cu prima sesiune de deschidere și s-a încheiat cu sesiunea de închidere în 18 iulie 2017, când dosarul a fost predat la Congregația Cauzelor Sfinților de la Roma. În urma examinării dosarului, Congregația a decis că este nevoie de o nouă anchetă eparhială suplimentară, pentru a aduce noi mărturii actuale despre faima de sfințenie a Servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț.
Tribunalul cauzei de beatificare a servei lui Dumnezeu, Rafila Găluț, în ancheta eparhială suplimentară este constituit din: actorul cauzei – Preasfinția Sa, Alexandru Mesian, Episcop Eparhial de Lugoj; postulator – pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma; vicepostulator – Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj; promotorul justiției – pr. Alexandru Ploștinaru, Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj; notar „ad causum” – pr. dr. Marius-Petru Pop, consilier eparhial și secretar episcopal; notar actuar: pr. Gherghel Petrișor-Adrian – paroh Zorlențu Mare; delegat episcopal – pr. Cristian Gheorghe Chișvasi, paroh Vărădia; comisia de experți în istorie și arhivistică – pr. dr. Sergiu Soica și ipod. Raimondo-Mario Rupp; traducători – pr. Mihai Răzvan Oprișa și pr. Prot. Flavius Jurca. (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj)
***
Rugăciune pentru beatificarea Servei lui Dumnezeu Rafila Găluț: Doamne Isuse Cristoase care ne-ai arătat mărirea Ta prin virtuțile Servei Tale Rafila Găluț, fecioara stigmatizată de la Bocsig, te rugăm să arăți vrednicia acesteia pe pământ, ridicându-o la cinstea altarelor. Te rugăm ca prin mijlocirea Prea Curatei Fecioare Maria, să fie beatificată cât mai curând spre cinstea Bisericii Tale și spre mântuirea neamului omenesc. Fă ca prin mijlocirea ei, să dobândim darurile de care avem nevoie… Amin.

