„Orientul catolic” la cea de-a cincea ediție
28.06.2018, Vatican (Catholica) - Cu ocazia centenarului de la înființare, Congregația pentru Bisericile Răsăritene a prezentat luni, 25 iunie a.c., la Roma, o nouă ediție a publicației „Orientul Catolic”, informează cotidianul L’Osservatore Romano. A cincea ediție istorică a publicației, după cele din 1929, 1932, 1962 și 1974, a apărut la editura LEV (Libreria Editrice Vaticana) și cuprinde trei volume pentru un total de 1224 de pagini.
„Multiple rațiuni au motivat această Congregație să promoveze noua ediție a publicației «Orientul catolic»”, scrie în introducere prefectul Congregației, Cardinalul Leonardo Sandri. În primul rând, prelatul amintește „dorința de a-i ajuta pe credincioșii catolici să cunoască, să cinstească și să iubească Bisericile Răsăritului care sunt în deplină comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei. Bogată, dar prea puțin cunoscută”, notează Cardinalul, „este marea varietate a Bisericilor răsăritene catolice. Începând cu pontificatul Papei Leon al XIII-lea, caracterul eclezial al Bisericilor noastre a fost redescoperit în mod progresiv, fiind din ce în ce mai apreciat. Trebuie recunoscute îmbelșugatele daruri pe care aceste Biserici le oferă Bisericii universale, precum și sacrificiile pe care credincioșii acestora le-au făcut și continuă să le facă din iubire față de comuniunea lor deplină cu Scaunul Apostolic. Prezența lor este o mare binecuvântare și cere să fie valorificată mai bine.”
În al doilea rând, continuă Cardinalul Sandri, «Orientul catolic» vrea să fie „un omagiu adus Bisericilor din Răsăritul creștin, catolice și ortodoxe, și numeroșilor martiri și mărturisitori de credință ai acestora. Creștinii din Orient plătesc un tribut foarte greu din cauza urii care prigonește creștinii sau îi dezbină unii de alții. Mulți dintre frații și surorile în Cristos au pierdut totul, în fugă din orașele și satele lor, risipiți departe de pământul și de comunitatea de origine. Alții au fost luați ostatici și se află la închisoare pentru singurul motiv de a crede în Isus Cristos”.
În același timp, mai notează prelatul catolic, această operă „este și un semn de recunoștință față de păstorii, mărturisitori ai speranței, care au rămas alături de turma lor, deși se confruntă cu suferințe imense. Într-un context de răsturnări epocale, «Orientul catolic» este un semn de încredere în Dumnezeu cu privire la viitor și un îndemn stăruitor de a nu pierde niciodată speranța”. Publicația „oferă un bun prilej de a face memoria unui trecut pe cât de glorios pe atât de dureros, dar trezește în același timp o mișcare de aducere de mulțumire pentru parcursul făcut începând de la Conciliul Vatican II”. În această privință, decretele conciliare „Orientalium Ecclesiarum” și „Unitatis redintegratio” din 1964, magisteriul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea prin „Orientale lumen” și „Ut unum sint” (1995), Jubileul anului 2000, exortația apostolică „Ecclesia in Medio Oriente” (2012) și Jubileul milostivirii proclamat de Papa Francisc în 2015 sunt etapele unui drum plin de entuziasm, în care Bisericile Răsăritene sunt protagoniste împreună cu Biserica latină. „Aceste Biserici au o deplină conștiință de sine și trăiesc cu mare seriozitate o viață bisericească bogată și responsabilă, conștiente de propria specificitate și unicitate, precum și de egala lor demnitate în raport cu celelalte Biserici din Răsărit și din Apus.”
„Fie ca Bisericile Catolice Răsăritene”, a fost urarea finală a Cardinalului Sandri, „prin fidelitatea lor față de patrimoniul liturgic și spiritual pe care îl au în comun cu Bisericile Ortodoxe surori, să poată promova deplina comuniune atât de mult dorită! «Orientul catolic» este o contribuție concretă și din această perspectivă, un instrument care îi ajută pe ortodocși și pe catolici – latini și răsăriteni – să se cunoască reciproc și să se recunoască în sfârșit ca frați și fii ai unicului Părinte «pentru ca lumea să creadă» (Ioan 17,21).
De adăugat și emisiunea filatelică a Poștei Vaticane prilejuită de centenarul Congregației pentru Bisericile Răsăritene și de cea de-a cincea ediție a publicației «Orientul catolic». Este un timbru jubiliar pe care Cardinalul l-a definit „manifestul identitar și programatic” al misiunii de slujire pe care Congregația o desfășoară în beneficiul Bisericilor Catolice Răsăritene. „Comuniunea euharistică”, a precizat prelatul vorbind despre timbrul jubiliar, „este icoana centralității liturgiei, «culmen et fons» pentru viața creștină. Reprezentarea mistică a Sacramentului Euharistiei este introdusă, în partea superioară, de imaginea Maicii lui Dumnezeu rugătoare care îl primește în sânul ei pe Emanuel, Cel pe care imensitatea cerurilor nu pot să îl cuprindă. În centru unui altar, având deasupra un potir, Cristos împărtășește trupul și sângele său celor doisprezece Apostoli.” (Adrian Dancă pentru Vatican News România)