Hram la Vatra Dornei cu lansare de carte

09.08.2018, Iași (Catholica) - Lucrarea „Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei”, apărută recent la Editura Presa Bună din Iași, scrisă de pr. Ieronim Budulai, a fost lansată sâmbătă, 4 august 2018, la Vatra Dornei, la finalul Sfintei Liturghii de hram. Conform pr. Iosif Răchiteanu, parohul actual al parohiei Vatra Dornei, în comunitate astăzi sunt 250 de persoane. Biserici există la Iacobeni și Dorna Candrenilor, filiale ale parohiei. În total, în întreaga parohie sunt 333 de credincioși.
La Liturghia de hram, care a început la ora 11.00, au participat 19 preoți, dintre care doi greco-catolici. Hramul Schimbarea la Față a fost anticipat tocmai pentru a putea participa mai mulți preoți și credincioși. Pr. Ieronim Budulai, paroh de Vatra Dornei în perioada 2009-2012, a prezidat Liturghia. Credincioșii catolici din oraș și din împrejurimi au umplut biserica. Mesajul hramului a fost adus în centrul atenției tuturor: ucenicii au rămas surprinși de fața transfigurată a Mântuitorului, dar aveau să descopere peste puțin timp, în Ghetsimani, pe drumul Calvarului și pe cruce chipul desfigurat al lui Isus: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… Prin rănile Lui noi am fost vindecați” (Is 53,5). Pe deoparte, mulțumire pentru mântuire și pe de altă parte preocupare pentru a scoate urâțenia de pe chipul nostru și a ni-l înfrumuseța. Același mesaj vine și din pictura cu Schimbarea la față din biserică și din grupul statuar din fața acestei picturi: crucea pe care este Mântuitorul răstignit și statuile cu Ioan, Maica Domnului și Maria Magdalena.
Înainte de binecuvântarea finală a fost lansată lucrarea „Parohia Romano-Catolică Vatra Dornei”. Autorul fost invitat să vorbească despre carte răspunzând la două întrebări: Ce l-a motivat să scrie cartea? Ce cuprinde? Părintele a subliniat că a dorit să scrie lucrarea ca un omagiu adus credincioșilor din Vatra Dornei cărora le-a fost paroh trei ani (2009-2012) și, de asemenea, pentru a nu se pierde informații importante cu privire la istoria credincioșilor de pe acele meleaguri. Cartea cuprinde un scurt istoric al Bucovinei și ținutul Dornelor, date despre catolicii din Vatra Dornei, Iacobeni, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei (când au venit, bisericile, cimitirele, alte case, credincioșii, preoți parohi), evocări personale (amintiri ale autorului din perioada când a fost paroh de Vatra Dornei). Textul în cele aproape 100 de pagini este însoțit de numeroase fotografii.
La finalul sfintei Liturghii, pr. Ieronim Budulai s-a întreținut cu credincioșii care au luat broșura pentru a citi despre biserica și despre înaintașii lor. Pr. Ieronim Budulai a mai scris și alte lucrări legate de istoria unor comunități catolice, cum ar fi: Vizantea, Ciugheș, Iugani, Huși, având în pregătire lucrări despre comunitățile Cotnari, Tețcani, Balțați… (din materialul semnat de pr. Cornel Cadar pentru Ercis.ro)
