Papa Francisc dorește un Sinod „uns cu darul speranței”
03.10.2018, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a deschis Sinodul dedicat tinerilor, astăzi, 3 octombrie, cu o predică în care a invocat Duhul Sfânt să înnoiască speranța și dinamismul în Biserică. „Uniți în speranță începem o nouă întâlnire eclezială capabilă să lărgească orizonturi, să dilate inimile și să transforme acele structuri care astăzi ne paralizează, ne separă și ne îndepărtează de tineri, lăsându-i expuși la intemperii și orfani de o comunitate de credință care să îi susțină, de un orizont de sens și de viață”, a spus Pontiful.
La începutul celei de-a XV-a adunări generale ordinare, Papa Francisc s-a rugat ca Părinții sinodali să fie „unși cu darul viselor și al speranței, pentru ca să putem, la rândul nostru, să îi ungem pe tinerii noștri cu darul profeției și al viziunii”. Și a semnalat o prezență specială: „Astăzi, pentru prima dată, sunt aici cu noi și doi confrați Episcopi din China continentală. Să le adresăm lor căldurosul nostru salut de bun-venit: comuniunea întregului episcopat cu Succesorul lui Petru este și mai vizibilă grație prezenței lor.”
Referindu-se la tineri, Pontiful a spus că aceștia „cer și invocă o dăruire creativă, o dinamică inteligentă, entuziastă și plină de speranță, și ca să nu îi lăsăm singuri în mâinile atâtor negustori de moarte care oprimă viața lor și întunecă viziunea lor”. Părinții sinodali, a spus el, se vor asculta reciproc pentru a discerne ce cere Duhul Sfânt de la Biserică; printre altele „să ne îngrijim bine ca să nu prevaleze logica autoapărării și a autoreferențialității, care ajunge să facă să devină important ceea ce este secundar și secundar ceea ce este important. Iubirea față de Evanghelie și față de poporul care ne-a fost încredințat ne cere să lărgim privirea și să nu pierdem din vedere misiunea la care ne cheamă pentru a ținti spre un bine mai mare care ne va folosi nouă tuturor.”
Peste 300 de participanți sunt reuniți la Roma, inclusiv clerici și persoane consacrate, precum și 49 de auditori, între ei 36 fiind tineri din cele cinci continente. „Fraților, surorilor, să punem acest timp sub ocrotirea maternă a Fecioarei Maria” a spus Sfântul Părinte la final. „Fie ca ea, femeia ascultării și a amintirii, să ne însoțească pentru a recunoaște urmele Duhului așa încât cu grijă, între vise și speranțe, să îi însoțim și să îi stimulăm pe tinerii noștri pentru ca să nu înceteze să profețească.”
