Relația dintre Papa Paul al VI-lea și fratele Roger
03.10.2018, Roma (Catholica) - În seara zile de luni, 1 octombrie 2018, fratele Alois, superiorul comunității ecumenice Taizé, la sfârșitul unei veghi de rugăciune în Catedrala din Brescia, a dat o mărturie despre Papa Paul al VI-lea. La peste jumătate de secol de la vizita făcută în Brescia de predecesorul său, fratele Roger, alături de o imagine mare a Papei Montini prezentat zâmbitor, ochii bucuroși, învăluit de lumină, fratele Alois a oferit între altele câteva elemente ale raportului dintre Pontiful brescian și fondatorul de la Taizé.
„Fratele Roger îl cunoștea pe Papa Paul al VI-lea de când la Roma era încă tânărul Mons. Montini, substitut la Secretariatul de Stat, cu care a pregătit cele două audiențe ale sale la Papa Pius al XII-lea. Mai târziu a mers să îl vadă la Milano. Dar a descoperi la Brescia locurile tinereții sale, ambientul său spiritual și uman, i-a permis să perceapă mai bine personalitatea Papei”, a amintit fratele Alois, care s-a oprit asupra prezenței fratelui Roger la „Oratoriul Păcii” – loc foarte important pentru formarea viitorului papă – în octombrie 1964, în timpul Conciliului Vatican II.
„Fratele Papei, Ludovico Montini, era la Brescia în ziua aceea. La sfârșitul conferinței fratelui Roger la Oratoriul Păcii, Ludovico a declarat public că în timpul fascismului, în acest Oratoriu frații Montini s-au format în spiritul curajului, cu oameni care au rămas prieteni ai Papei. Fratele Roger a cunoscut deci unii dintre acei oameni cu care avea să rămână legat după aceea: Episcopul Manziana, viitorul Cardinal Bevilacqua”.
„Dacă aș relua toate relatările pe care fratele Roger le-a spus despre Papa Paul al VI-lea, ar fi nevoie de mult timp”, a continuat fratele Alois. „Aș putea povesti cum în timpul Conciliului, un om al Vaticanului a adus într-o zi în casa noastră romană o lădiță de mere și una de pere, pentru că Papa aflase că frații de la Taizé invitau Episcopi la toate mesele și dorea să contribuie la această primire”. De asemenea, „aș putea spune cum, mai târziu, Papa Paul al VI-lea l-a invitat pe fratele Roger să îl însoțească la Bogotá”. Sau „aș putea să mai explic cum, alertat de responsabili politici francezi cu privire la destinul secretarului general al Partidului Comunist Chilian în timpul dictaturii, fratele Roger a telefonat în Vatican și Papa a acceptat să intervină în aceeași noapte pentru ca acel om să nu fie ucis”.
Reflecția sa s-a mutat asupra relației dintre Papa Paul al VI-lea și fratele Roger cu privire la tineri. „Au vorbit despre aceasta împreună adesea. Fratele Roger a fost marcat de discursul foarte lung pe care Papa Paul al VI-lea l-a rostit la încheierea Conciliului Vatican II. Sfântul Părinte a spus că acel Conciliu ‘s-a ocupat îndeosebi de Biserică, de natura sa, de vocația sa ecumenică, de activitatea sa apostolică’, dar că ‘a dedicat atenția sa și omului în mod deosebit’. Papa a folosit și aceste cuvinte: dacă ‘pentru a-l cunoaște pe om, trebuie cunoscut Dumnezeu’, ‘putem la fel să enunțăm: pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să-l cunoaștem pe om’.”
„Apoi Papa a spus cuvinte pe care fratele Roger le va cita adesea: ‘Omul este sacru datorită nevinovăției copilăriei sale, datorită misterului sărăciei sale… noi ne amintim cum pe fața fiecărui om, în special dacă este făcută transparentă de lacrimile sale și de durerile sale, putem și trebuie să observăm fața lui Cristos’. Acest om suferind, aproape sau departe de noi, cunoscut sau necunoscut: fratele Roger îi va invita mereu pe tineri să fie solidari cu el. Va scrie: ‘În adâncul nostru, ceea ce arde este să trăiască Cristos pentru lume. Ceea ce ne animă este să găsim comunicarea cu omul de astăzi’…”
După ce a subliniat atenția Papei Montini pentru căutarea ecumenică a comunității, nu mai puțin decât pentru angajarea crescândă de primire a tinerilor, fratele Alois a mai amintit un episod. „Într-o zi, Sfântul Părinte i-a cerut lui fratelui Roger: ‘Dacă dumneavoastră aveți cheia pentru a comunica tinerilor credința, spuneți-mi!’ Fratele Roger a răspuns: ‘Mi-ar place să am acea cheie, dar nu o voi avea niciodată. La Taizé nu avem o metodă pentru a transmite credința'”.
Participarea la marea Adunare conciliară, chiar ca observator, l-a mișcat cu adevărat pe fondatorul de la Taizé „Fratele Roger a constatat cât de mult întâlnirea prelungită a unor oameni care provin din toate continentele pentru a reflecta împreună asupra viitorului Bisericii avea să deschidă inimile, să lărgească mințile. După câțiva ani, văzând dificultățile tinerilor în raportul cu credința, s-a întrebat cum să le permită tinerilor să trăiască o experiență asemănătoare și a avut ideea de a lansa un conciliu al tinerilor. Înainte de a-l anunța public, trebuia să îl consulte pe Papa care i-a răspuns: ‘Pune-l repede pe șine’. Sunt fericit să amintesc aici acea generozitate a Papei Paul al VI-lea, pentru că a permis ca atunci să se deschidă la Taizé o perioadă de căutare care a implicat tineri din toate continentele”.
O căutare care știm că în zilele noastre continuă. Conciliul tinerilor a fost înlocuit de ceea ce fratele Roger a decis să numească un pelerinaj de încredere pe pământ, dar este aceeași aspirație de a provoca reconcilieri în Biserică, de a lucra pentru pace, pentru cei mai vulnerabili. Angajări reafirmate în întâlnirile europene, dar și în alte ocazii, în alte continente. Înainte de a încheia mărturia sa, în Catedrala din Brescia, fratele Alois s-a oprit asupra celei mai recente, deosebit de semnificative. „În urmă cu câteva săptămâni, cu o duzină de frați ai mei, eram la Hong Kong pentru o întâlnire care a adunat 2.500 de tineri. Marea diversitate a Asiei era reunită, din India până în Japonia, trecând prin Bangladesh, Myanmar, Filipine, Indonezia, Vietnam, Cambogia, Laos, Mongolia și multe alte țări”.
„Cel mai impresionant a fost marele număr de tineri care proveneau din China continentală. Unii nu ieșiseră niciodată din provincia lor și au parcurs 35 de ore cu trenul pentru a veni la întâlnire. Aparțineau diferitor Biserici: catolici și protestanți, precum și Bisericilor oficiale și neoficiale. A fost o extraordinară experiență de unitate: Cristos înviat ne determină cu adevărat să depășim granițele dintre Biserici și dintre popoare. În fiecare etapă a pelerinajului, ca și în întâlnirile de tineri la Taizé, încercăm, prin rugăciune, reflecție și împărtășire, să mergem la izvoarele bucuriei. În această perioadă în care lumea noastră este zdruncinată de evenimente violente, adesea ne este greu să menținem bucuria. Bucuria este oare o atitudine potrivită, când așa de multe persoane cunosc suferința și amenințările ecologice devin dramatice?”
De aici rezultă pentru superiorul de la Taizé necesitatea de a porni din nou de la inima credinței, pentru că bucuria transmisă de Evanghelie provine din încrederea că suntem iubiți de Dumnezeu. „Bucuria nu este un sentiment supraevaluat, nici o fericire individualistă care ar duce la izolare, ci siguranța senină că viața are un sens. Departe de o exaltare care fuge de probleme, ea ne face și mai sensibili față de suferințele celorlalți. Este mai puternică decât frica de instabilitate, de necunoscut, de cel străin. O bucurie interioară nu diminuează solidaritatea cu ceilalți, ea o hrănește”, a adăugat fratele Alois.
A invitat să nu ne temem de provocări, inclusiv de cele legate de prăpastia crescândă dintre bogați și săraci: „Dacă parohiile noastre, comunitățile noastre, grupurile noastre, ar deveni tot mai mult locuri în care ne primim reciproc, unde încercăm să îl înțelegem și să îl susținem pe celălalt, locuri în care suntem atenți cu cei mai slabi, cu cei care sunt mai săraci decât noi…” În salutul de la final a spus: „Plec la Roma, pentru a participa la Sinodul tinerilor și la 14 octombrie va fi canonizarea Papei Paul al VI-lea. Sunt fericit să trec astăzi prin Brescia și să exprim recunoștința comunității noastre față de acest Papă care ne-a fost aproape și pe care l-am iubit”. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
