Pr. Fabian Măriuț: Familiile sunt purtătoare de veșnicie
13.10.2018, Maria Radna (Catholica) - În data de 6 octombrie a.c. la Sanctuarul marian Maria Radna din Dieceza de Timișoara a avut loc pelerinajul clerului și al persoanelor consacrate, de această dată fiind invitați și colaboratorii parohiali și familiile creștin-catolice. Cu acest prilej, ziua a fost dedicată cu precădere familiilor, iar ca invitat pentru a ține o prelegere, a fost pr. dr. Fabian Măriuț. Pr. Csaba Váncsa a realizat următorul interviu cu oaspetele din Arhidieceza de București.
– Pr. Fabian Măriuț, de câți ani sunteți responsabil pentru familii? V-ați pregătit studiile din această ramură pastorală sau ați lucrat și anterior în pastorația familiilor?
– Sunt responsabil pentru pastorația familiilor în Arhidieceza de București din anul 2004, anul în care m-am întors de la un stagiu de formare la Roma. Am studiat la „Institutul Ioan Paul al II-lea”, un institut special, dorit de Sf. Papa Ioan Paul al II-lea pentru a pune în lumină căsătoria și familia în lumea contemporană. Deja din 1981 Sfântul Părinte avusese această intuiție de a fructifica ceea ce Dumnezeu a pus în legătura de iubire dintre soți și în legătura dintre părinți și copii. Familia e o purtătoare de valori și tradiții și mă gândesc la valori cum ar fi iubirea gratuită, iubirea stabilă, fidelitatea, transmiterea vieții, educația. Grija față de copii este o valoare foarte importantă, deoarece ea nu are nevoie de recompensă; știm că o mamă care are un copil nu se va gândi la o recompensă. Iar aceasta, înainte de toate pentru că e mama și pentru că acea iubire vine din interior.
Deci, cum spuneam, din 2004 activez ca responsabil pentru familii. Nu pot spune că a fost o alegere sau o opțiune personală. M-am găsit în această situație. Excelența Sa dr. Ioan Robu îmi ceruse să studiez Teologie Morală, doar că circumstanțele legate de bursa de studii m-au dus pe această cale și, încetul cu încetul, am aprofundat tematica. Am crescut împreună cu mulți colegi, preoți, persoane consacrate și laici, și am învățat să vedem familie ca pe un subiect și nu ca pe un obiect de pastorație. Familia ca subiect este ea însăși făuritoare de mesaj. Căsătoria dintre un bărbat și o femeie este un mesaj important, pentru că doar un bărbat și o femeie se pot căsători.
– Spuneați că familia este importantă în lumea contemporană, este mesageră. Dar cum vedeți această familie creștină de azi? Cum ar trebui să fie această familie?
– Sigur că în lumea în care trăim procesul de secularizare este unul destul de intens și uneori chiar și foarte virulent. Vedem de la un an la altul cum se schimbă gustul față de tot ceea ce ține de realitățile veșnice, doar că fără doar și poate, în calitate de Biserică, noi săvârșim totul sub speciae aeternitatis. Mentalitatea curentă, dominantă, ne îndeamnă să ne bucurăm și să trăim din cele trecătoare. Însă omul ca atare poartă în el granița dintre temporar și etern. Este foarte ușor să alunecăm către temporar și să uităm de cele nepieritoare, netrecătoare. Aici avem de a face cu o muncă de finețe. Ne întoarcem la învățătura Conciliului Vatican II, care spune că Biserica mileniului al III-lea are șansa de a fi o forță, o forță spirituală care să plăsmuiască suflete numai în măsură în care va reuși să creeze o comuniune. Fără o spiritualitate de comuniune nu are șansa să aibă un cuvânt de spus în lume, în societate.
Însăși întâlnirea de astăzi, de aici, de la Maria Radna, în fața acestei icoane minunate a Maicii Domnului, e în linie cu efortul de a ajuta familiile creștine să făurească legături de comuniune, de a le ajuta să realizeze mai bine că sunt purtătoare de veșnicie. Odată cu primirea Botezului – taina care ne-a conferit amprenta vieții veșnice – orice taină celebrată în Biserică, respectiv ulterior primită noi, este mereu înrădăcinată în Botez. E nevoie de o permanentă asceză pentru a redescoperi marele dar al lui Dumnezeu, iubirea Sa gratuită, milostivă.
Păstorii și a colaboratorii lor au misiunea de a aduna lumea, de a căuta să fructifice oportunitatea unor împrejurări cu mare impact pastoral. De exemplu, când într-o familie se naște un copil, cateheza prilejuită de celebrarea Botezului, e o bună ocazie de a cultiva spiritul de comuniune. Cateheza baptismală este foarte importantă, iar preotul poate eventual să pună laolaltă familia pruncului ce urmează a fi botezat cu o altă familie, care să dea mărturie cum și-a crescut până atunci copilul, cum încearcă să îl educe în credință. Astăzi, mai mult ca niciodată este nevoie de mărturisitori! Apoi, logodnicii care vin să ceară taina Căsătoriei nu trebuie lăsați de izbeliște îndată după celebrarea Cununiei. Ce bine ar fi dacă pe parcursul pregătirilor am reuși să îi inserăm într-o comunitate, eventual organizând întâlniri împreună și cu alți logodnici. După celebrarea Căsătoriei e foarte important să îi ajutăm pe tinerii căsătoriți să se integreze în comunitatea parohială și să îi sprijinim să-și facă timp de formare post-matrimonială. Acestea toate sunt căi simple la care putem recurge pentru a aduce lumea împreună. Apoi cât de hotărâtor este faptul de a-i ajuta să se roage împreună. Rugându-se împreună, se deschid tot atâtea porți prin care Duhul Sfânt coboară în inimi, care la rândul lor, devin purtătoare de speranță.
– Spuneați că este necesar să îi ajutăm pe păstorii și colaboratorii noștri să se integreze în această comunitate pentru a ajunge mai aproape de Biserică. Iată, astăzi cu ocazia pelerinajului preoților și a persoanelor consacrate, aici la Maria Radna, au venit colaboratori parohiali, familii, cu toții împreună. Cum vedeți acest nou început de drum, această zi care putem spune că este ca o zi de formare? Credeți că, în timp, astfel de întâlniri pot aduce rod?
– Eu văd această zi ca o zi de har, pentru Biserica locală din Dieceza de Timișoara. Sigur, pentru ca această întâlnire să aibă un rod, ar trebui ca mesajul zilei de astăzi să fie dus mai departe. Spiritualitatea aceasta a vieții de familie poate fi asemănată cu o cascadă, o cascadă care se revarsă, dar nu, nu se oprește acolo, ci există o continuă mișcare. M-aș bucura dacă preoții care au fost astăzi prezenți aici împreună cu cooperatorii pastorali și familiile, la rândul lor vor vorbi și vor avea curajul să propună acolo, în parohie, să se aprofundeze documentul Amoris Laetitia. Să înceapă să citească și să cunoască documentul, dar îndeosebi capitolul al patrulea, unde sunt multe învățături de mare finețe spirituală și, aș spune, și cu caracter psihologic. Am o frumoasă așteptare de la această zi; aștept și mizez pe tinerețea Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, care este la început de drum. Cu siguranță că în calitate de responsabil cu Pastorația Familiei, în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, va încerca să impulsioneze atât pastorația la nivel național, din punctul de vedere al familiei, dar în primul rând pastorația în propria Dieceză. Îmi vine în minte acum momentul în care Papa Francisc a ieșit la balconul Bazilicii San Pietro, pe 13 martie în 2013, cu ocazia alegerii sale ca Pontif. Atunci, el a afirmat că din acea clipă începe un dialog între păstor și Dieceză, între poporul lui Dumnezeu și păstor. Îl văd pe Preasfințitul Iosif în această mișcare de zidire a comuniunii.
– Ați amintit și acum, de mai multe ori, ideea de iubire gratuită și ați spus că documentul Amoris Laetitia trebuie citit. Acest text foarte frumos definește tocmai această iubire gratuită a lui Cristos, mire pentru mireasa lui, Biserica, mod în care trebuie să se iubească și soții într-o familie. Dar știm că tinerii de azi nu cunosc această iubire gratuită, pentru că sunt obișnuiți cu recompense. Cum credeți că ar trebui familiile de astăzi să transmită această iubire gratuită, cum ar trebui să îi învețe ce înseamnă aceasta?
– Aș spune că această discuție, acest mesaj este prioritar în pontificatul Papei Francisc. Tema milostivirii, care ne-a fost concentrată într-un an – și anume anul Jubileului Milostivirii – vorbește tocmai despre gratuitatea iubirii lui Dumnezeu. Această iubire e în stare să vină în întâmpinarea oricărui copil, chiar și al celui mai rebel, căci Dumnezeu este iubire. E în nucleul diamantin al mesajului evanghelic. Așa cum Tatăl își aștepta fiul risipitor să se întoarcă la el și Dumnezeu ne așteaptă cu brațele deschise. Atunci când copilul e învățat de mic să primească o recompensă pentru orice, de fapt e o diminuare a libertății sale, e un fel de dresaj. Dresajul nu ne apropie de lumea îngerilor, ci ne apropie de lumea bestiilor: chiar dacă în primă instanță acel dresaj e un stimulent, în fapt nu e un ajutor consistent în a educa la libertate copilul. A trăi în libertate înseamnă să descoperim că suntem sărăcii, că venim de la Dumnezeu și ne întoarcem la Dumnezeu. Dreptul Iob, cel din prima lectură de azi, în ciuda întâmplărilor tragice din viața lui, nu i-a întors spatele lui Dumnezeu. El e un model de încredere totală în faptul că dacă „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat; fie numele Domnului binecuvântat.” (Iob 1,21) Cred că părinții ar trebui să învețe să le spună „nu” copiilor lor, în anumite privințe și să nu intre în acest joc subtil, dar păgubos, în a le da ceva pentru ca să crească. Copii trebuie să fie educați la gratuitate, iar în primii ani, părinții să învețe să le spună „nu” copiilor, să învețe a le face un program pentru utilizarea telefonului mobil, pentru televizor și să stea mult timp cu ei, să se joace cu ei, să îi învețe lucrurile cele mai frumoase.
– Ce mesaj transmiteți acelor persoane care sunt în pragul căsătoriei, înaintea întemeierii unei familii, respectiv ce mesaj transmiteți familiilor care și-au unit destinele de mai mulți ani?
– Celor care se găsesc în pragul de a intra în viața de Căsătorie, le spun să aibă o inimă deschisă, pentru că tocmai din această deschidere lucrează harul lui Dumnezeu. Și le mai spun să fie încrezători. Chiar îi felicit că în această lume, tot mai secularizată, prin intrarea în Căsătorie primesc și curajul de a merge împotriva curentului. De multe ori, Sf. Papă Ioan Paul al II-lea ne-a îndemnat să mergem împotriva curentului. Acești tineri merg împotriva curentului și îmbrățișează un adevăr, un bine, o frumusețe care transcende timpurile. Căci, de fapt, aceasta este vocația noastră: să aducem în timpul acesta curgător ceva din frumusețile lui Dumnezeu și trăind astfel în viața lor, vor putea dărui și altora. Alegerea lor e o alegere adâncă; e alegerea care vine de la Dumnezeu, cel care i-a constituit, i-a pus să fie soț și soție, mire și mireasă în Biserica Sa.
Celor care au mai mulți sau mai puțini ani de căsnicie, le pot spune că ei sunt expresia vie a lucrării lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Alegerea de a rămâne împreună la bine și la greu, arată cum binecuvântarea lui Dumnezeu e o continuă sursă de viață. Dacă privesc retrospectiv pot vedea binefacerile lui Dumnezeu și momentele mai puțin fericite, momentele de pace și cele de încercare. Prin faptul că le-au depășit au răspuns la un har care a crescut în ei și i-a purtat la acea vârstă frumoasă. Paul Evdokimov vorbea cândva despre vârstele spirituale; vârsta spirituală nu ține cont de vârsta biologică. Când avem o vârstă spirituală, când suntem plini de spiritul lui Dumnezeu, suntem mereu tineri și sunt convins că și cupluri care au ajuns la 30, 40, 50 de ani sau și mai mulți de căsnicie pot să transmită o tinerețe Bisericii; căci această tinerețe trece prin tandrețea lor și prin gingășia lor. Unui cuplu care ajunge la o așa frumoasă vârstă, îi citești printre riduri tandrețea și gingășia.
Imagini
