Papa al dialogului și Episcopul săracilor vor fi canonizați duminică
13.10.2018, Vatican (Catholica) - Papa și Episcopul. Roma și El Salvador. Cardinalii și țăranii. Criticile și omuciderea. Sunt locuri, contexte și niveluri total diferite cele în care s-a consumat viața pământească a Papei Paul al VI-lea și a Mons. Oscar Arnulfo Romero, unite totuși de o împletitură subtilă care este faptul că „și-au dat viața din iubire față de Biserică”, încheind propria existență ca martiri. Un martiriu „alb” a fost cel al Pontifului, care a suferit datorită atacurilor și contestărilor primite „de la dreapta și de la stânga”, chiar de la colaboratorii săi apropiați, pentru alegeri precum publicarea Enciclicei Humanae vitae sau excluderea din conclav a Cardinalilor de peste 80 de ani și pentru „încetineala” în aplicarea reformei dorite de Conciliu, astfel încât Cardinalul Eduardo Francisco Pironio a exclamat: „Cred că este Papa care a suferit mai mult în acest secol”.
În schimb Episcopul a avut un martiriu „roșu”, ca sângele vărsat pe un altar în timp ce celebra Liturghia în capela unui spital și un cartuș de pistol tras de un ucigaș plătit, din „escadrilele morții”, i-a străpuns pieptul. Duminică, 14 octombrie 2028, Papa Francisc îi va proclamă pe amândoi sfinți ai Bisericii universale, într-o ceremonie în Piața San Pietro, la care prevede participarea a peste 70.000 de pelerini. În vederea acestui eveniment, doi Cardinali, Angelo Becciu, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, și Gregorio Rosa Chavez, Episcop auxiliar de San Salvador, dintre persoanele mai apropiate de Arhiepiscopul Romero, au făcut un portret al celor doi, într-o conferința în Sala de Presă a Sfântului Scaun.
A fost proiectat și un documentar inedit, de câteva minute, în care Arhiepiscopul Romero, în ultimii ani ai vieții sale, vorbește în fața telecamerelor unei televiziuni elvețiene care primise misiunea de a-l urmări timp de o săptămână – documentarul a fost difuzat în acea vreme numai în limba germană și, după 40 de ani, tradus în spaniolă pentru canonizare. O scenă sintetizează în mod deosebit forța profetică și credința Arhiepiscopului salvadorian care, întrebat de un jurnalist dacă nu îi este frică să fie ucis, a răspuns: „Frică propriu-zis nu, desigur, o teamă prudențială, dar nu o frică să mă inhibe, să mă împiedice să lucrez. Sunt mulți care îmi spun că trebuie să fiu puțin atent, că nu trebuie să mă expun… dar eu simt că merg în împlinirea datoriei mele, că mă mișc liber pentru a fi un păstor al comunităților. Dumnezeu este cu mine și dacă mi se întâmplă ceva, sunt dispus la tot”.
Cardinalul Becciu a împărtășit amintiri despre Papa Paul al VI-lea, „Papa tinereții noastre”, prezentând și bucuria Papei Francisc pentru celebrarea de duminică: „Mi-a spus la începutul pontificatului său că speră și se roagă să îl poată canoniza pe Papa Paul al VI-lea”. Cardinalul a oferit câteva instantanee din viața și din pontificatul Papei Montini, ambele caracterizate de „umilință” și de „capacitatea de a suferi”. Pe Papa Paul al VI-lea „era suficient să îl vezi pentru a înțelege umilința sa, neprefăcută ci naturală”, exprimată în gesturi precum sărutarea pământului din locurile pe care le-a vizitat sau a picioarelor Mitropolitului de Calcedon, Meliton, în Capela Sixtină. „Un sentiment de umilință care îl făcea să se pună spontan în genunchi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor”, a spus Cardinalul Becciu, amintind scrisoarea adresată Brigăzilor Roșii pentru eliberarea prietenului său, Aldo Moro: „Vă implor în genunchi…”
A fost și un om „capabil să sufere”. „Fața sa era mereu austeră, cineva spunea că este tristă, nu manifesta bucurie… Înainte de conclav, un Cardinal i-a spus secretarului său, pr. Macchi: ‘Este un bun Arhiepiscop, va deveni Papă, dar sfătuiți-l să zâmbească puțin mai mult’. Nu era omul zâmbetului ci, mai mult decât o bucurie externă, bucuria sa era o seninătate profundă în inimă”. Această „dificultate de caracter era și consecința conștiinței răului, păcatului și a suferințelor din jur”. Papa Montini a cunoscut totalitarismele; anii dificili din 1968, când erau ocupate, și de catolici, biserici și catedrale; criticile Cardinalului Leo Jozef Suenens, care îl acuza că nu a mers înainte în procesul de reformă cerut de Conciliu; contestările Cardinalului Eugène Tisserant pentru motu proprio care cobora vârsta Cardinalilor pentru accesul la conclav.
Pontiful a fost „atacat din dreapta și stânga” și el purta „în interiorul său” aceste suferințe „din iubire față de Biserică”, pentru care a cerut rugăciuni până la puține ore înainte de moarte, a subliniat Cardinalul Becciu. Totuși, a fost și „om al dialogului”. Cu celebra Enciclică Ecclesiam suam „invita să se aibă o nouă mentalitate în raporturile și în deschiderea față de toate categoriile și realitățile sociale și ecleziale”. A fost și autorul unor documente istorice precum Populorum progressio și Humanae vitae, acesta din urmă scris „deși știa că devine nepopular”, dar având convingerea că „trebuie să răspundă propriei conștiințe și să o facă să prevaleze asupra aplauzelor”. Așadar, Papa Paul al VI-lea a fost, în pofida oscilațiilor istoriei, „o lumină care s-a aprins și nu se va mai stinge niciodată”.
Luând cuvântul, Cardinalul Rosa Chavez, Episcop auxiliar de San Salvador, a ilustrat în schimb evenimentele care ritmează „săptămâna lui Arhiepiscopului Romero la Roma”, la care participă circa o sută de salvadorieni. Ea se va încheia luni, 15 octombrie, cu o audiență specială în Aula Paul al VI-lea cu Papa care, în acea ocazie, va confirma și o eventuală vizită a sa în El Salvador cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului din Panama, din ianuarie 2019. „Sfântul Părinte ne-a destăinuit că i-ar plăcea ideea de a vizita țara noastră. I-am cerut să meargă măcar la mormântul Arhiepiscopului Romero. ‘Nu, nu, și altceva, și mai mult. Eventual o Liturghie…’, ne-a răspuns. Și noului Nunțiu i-a spus: ‘Rugați-vă pentru Papa pentru ca să poată săruta pământul Salvadorului’. Probabil că luni vom avea un răspuns”.
Cardinalul a vorbit apoi despre Arhiepiscopul Romero și despre asasinarea sa care, și astăzi, rămâne neclară în unele detalii. De exemplu legătura dintre „escadrilele morții” și militarii argentinieni, așa cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă pe atunci de Nunțiatura din Buenos Aires, prin Nunțiul din Costa Rica, Arhiepiscopului Romero însuși, în care era avertizat cu o săptămână înainte de moartea sa – el a scris aceasta în jurnalele sale. Oscar Arnulfo Romero a fost „sfântul a patru Papi”, a spus Cardinalul: Papa Paul al VI-lea, care „a fost pentru el ghid și învățător”; Papa Ioan Paul al II-lea, care în timpul vizitei sale în Salvador, în pofida unei părți din cler care îl definea pe Arhiepiscopul Romero o figură prea „politizată”, „a intrat în catedrala unde a fost înmormântat și a spus că este un sfânt”; Papa Benedict al XVI-lea care l-a definit „un mare martor al credinței”; și în sfârșit Papa Francisc, care a „deblocat” cauza de beatificare și care deja când era Cardinal l-a arătat ca „un sfânt și un martir”, adăugând: „Dacă aș fi Papă, l-aș canoniza”.
O promisiune ținută prin canonizarea de duminică, pe care Cardinalul Rosa Chavez a definit-o „un tsunami care va avea consecințe în toată lumea”, începând de la țara sa care numai acum începe „să cunoască cine era cu adevărat” acest om „timid, foarte timid” care, „deși era din natură conservator”, a devenit „progresist” datorită realității de violență și persecuție care îl înconjura și care l-a determinat să reacționeze. „Dumnezeu îmi cere”, îi plăcea Arhiepiscopului Romero însuși să repete. Astăzi, a adăugat Cardinalul, „este misiunea noastră să urmăm exemplul său”. Toți, chiar și „multele persoane care l-au persecutat în viață și care acum se căiesc la mormântul său”. (după un material Vatican Insider, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
