Sinodul Episcopilor: Preoții să orienteze viețile tinerilor și să îi ajute în urmarea Domnului
17.10.2018, Vatican (Catholica) - În după-amiaza zilei de marți, 16 octombrie 2018, a avut loc a treisprezecea congregație generală a Sinodului dedicat tinerilor, desfășurată în prezența Papei Francisc și a 251 de părinți. Președinte delegat de rând a fost Cardinalul John Ribat MSC. Una dintre marile probleme ale tinerilor este fără îndoială șomajul și lipsa locurilor de muncă în diferite țări din lume. Biserica este chemată să identifice forme pentru a participa la crearea de locuri de muncă pentru noile generații, este dorința exprimată în una dintre cele douăzeci de intervenții prezentate împreună cu cele făcute de șapte auditori.
Vorbind despre realitatea africană, un părinte a evidențiat câteva provocări pentru care tinerii au nevoie de sprijin: educație; alcoolism, dependență de tutun și de droguri, care duc la creșterea delincvenței și la ruinarea sănătății fizice și mentale; dar și fenomenul exodului rural și amenințările care pot să vină din răspândirea unui culturi materialiste și hedoniste și dintr-o folosire deformată a mijloacelor de comunicare socială. Pentru a-i ajuta pe tineri este nevoie de evaluare fermă, dar cu deschiderea la milostivire. Numai iubirea știe să condamne cu fermitate păcatul și să însoțească pe păcătos cu răbdare și să ierte. În acest sens, este oportun să se redescopere conținuturile catehismului Bisericii, să se ducă înainte un discernământ fără ambiguități în adevăr și spre bine. De aceea este decisivă prezența unui bun director spiritual.
Cu privire la însoțire, s-a sugerat să se intensifice prezența diaconatului ministerial. Un părinte sinodal a cerut să se întărească și programele școlare, activitățile, inițiativele care manifestă specificul și bogăția școlii și a universității catolice. Mulți desfășoară o mare acțiune evanghelizatoare în locurile lor zilnice, cum sunt școlile și universitățile. A fost subliniat și că diferiți tineri sunt sensibili față de promovarea umană, îndeosebi sunt atenți față de cei săraci, cei excluși, de emigrați, de cei fără adăpost. Un părinte sinodal a propus să fie implicați tinerii într-o angajare durabilă în cadrul unei mișcări sau al unei slujiri ecleziale, în așa fel încât să trăiască o experiență de împărtășire și prietenie.
O altă propunere este de a le solicita să urmeze un parcurs de formare pentru a-l întâlni pe Isus și a dezvolta o conștiință critică. A treia propunere a fost aceea de a-i invita pe tineri să participe la celebrări vii care să țină cont de limbajul lor, de sensibilitățile lor muzicale și de cultura lor. A fost apoi subliniată urgența unei convertiri pastorale. Unii tineri din Amazonia au exprimat dorința ca la Sinod să fie comunicat acest mesaj: dorim ca adulții să se transforme în adevărați însoțitori, ca preoții să nu se mulțumească să ofere numai Sacramentul Spovezii, să meargă mai departe, să orienteze viața lor și să îi ajute în urmarea Domnului.
Un părinte sinodal a făcut referință la persecuția atâtor tineri din cauza credinței lor. În unele societăți, tocmai pentru că încearcă să îl urmeze pe Cristos, sunt tratați ca ultimi și ca marginalizați, totuși nu au pierdut vitalitatea și curajul de a desfășura activități în parohii. Ei au nevoie de atenție și de ascultare din partea Bisericii. Don Kouaho, auditor din Coasta de Fildeș, a amintit că Papa Paul al VI-lea, prin Humanae vitae, a ajutat multe familii în Biserică să fie deschise la viață. Lucas Barboza Galhardo, din Brazilia, a invitat să se investească în tineret, pentru că tinerii sunt viitorul, dar și prezentul. În acest spirit de sinodalitate a cerut să fie făcută o efectivă opțiune preferențială pentru tineri. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
