Documentul sinodal abordează problema abuzurilor
29.10.2018, Vatican (Catholica) - Prevenirea abuzurilor sexuale și a tuturor formelor de abuz este una dintre temele tratate de documentul final al Sinodului Episcopilor, care afirmă că formarea corectă a educatorilor și tinerilor este un prim element cheie. „Sinodul reafirmă angajamentul pentru adoptarea unor măsuri riguroase de prevenție”, se spune în textul publicat în italiană pe 27 octombrie, la finalul Sinodului dedicat tinerilor, credinței și discernământului vocațional.
Mai mulți Episcopi au vorbit despre abuzurile sexuale în întâlnirile din octombrie. Peste200 din cei 249 de Episcopi au votat sâmbătă, 27 octombrie, pentru includerea paragrafelor privind abuzurile. „Există diferite tipuri de abuzuri: de putere, economice, de conștiință, sexuale”, se spune în document. „Sinodul își exprimă recunoștința față de cei care au curajul de a denunța răul pe care l-au suferit și care ajută Biserica să devină conștientă de ce s-a întâmplat și de nevoia de a reacționa decisiv.” Un paragraf intitulat „Trăind adevărul și cerând iertare” începe recunoscând că „diferitele tipuri de abuzuri făcute de unii Episcopi, preoți, persoane consacrate și laici provoacă în victime, în special mulți tineri, suferințe care pot dura întreaga viață și pe care nu le remediază nici o pocăință”.
Prevenția începe cu selectarea și pregătirea celor ce au responsabilități în raport cu tinerii. Printre cauzele de bază ale abuzurilor se spune că se numără „lipsa dialogului și transparenței”, „golul spiritual”, „formele de viață dublă” și „fragilitățile psihologice” – acestea sunt „terenul pe care înflorește corupția”. „Clericalismul apare în special dintr-o viziune elitistă asupra vocației, care interpretează misiunea ca o putere ce trebuie exercitată și nu ca o slujire generoasă.” Citând dintr-o scrisoare din 20 august a Papei despre abuzurile sexuale comise de clerici, documentul sinodal confirmă nevoia de sancțiuni, adăugând că „Sinodul recunoaște că abordarea temei abuzului poate fi o ocazie pentru o eră a reformei”.
În intervenția sa în aula sinodală, la încheierea votului, Papa Francisc a spus: „Biserica, Mama noastră, este sfântă, dar copiii ei sunt păcătoși”. „Acuzațiile constante murdăresc Biserica. Este o perioadă dificilă. Acum este timpul să o apărăm” pe Mama Biserică, a continuat Pontiful, în timp ce Mama Biserică „se apără pe sine de marele acuzator cu rugăciune și penitență”. (după materialul semnat de Courtney Grogan pentru Catholic News Agency)
