Papa Francisc: Cântările înalță sufletul
11.11.2018, Vatican (Catholica) - „A cânta bine cere angajare și bunăvoință, însă este un efort care dă satisfacție, pentru că înalță sufletul făcându-l mai sensibil la glasul Duhului”, a spus Papa Francisc sâmbătă unui grup dedicat tocmai cântecului. Este vorba de asociația „Alumnii cerului”, pe care Pontiful a încurajat-o să continue promovarea Evangheliei prin cântec. În special când e vorba de cântări la celebrările liturgice, acestea permit credincioșilor „o apropiere mai mare și o intimitate mai profundă cu Dumnezeu. Astfel ajutați să se exprime bucuria, încrederea, căința, iubire… Cântul este un limbaj care duce la comuniunea inimilor; vă mulțumesc îndeosebi pentru că, depășind orice graniță, răspândiți un mesaj de pace și de fraternitate.”
Sfântul Părinte a primit pe 10 noiembrie vizita asociației corale „Alumnii cerului”, peste 300 de persoane fiind prezente în Sala Clementină. Asociația celebrează 50 de ani de la fondarea de către pr. Giuseppe Arione SJ, căutând să evanghelizeze prin muzică și concerte, în Italia și în Europa în general. „Misiunea voastră este înrădăcinată în tradiția Scripturilor, în special a Psalmilor, care invită să îl celebrăm pe Domnul cu harpa, să îi cântăm Lui și să îl lăudăm cu coarde și cu alăute”, a spus Papa. „Cu ajutorul asistentului vostru, părintele Piero Granzino, voi vă angajați să mărturisiți Evanghelia cu muzica și cântarea pentru a ajunge la inima tuturor, și la cei care sunt departe de Biserică sau de credință.”
În discursul adresat lor, Papa s-a oprit asupra figurii fondatoare, care a fost impulsionată de dorința Conciliului Vatican II ca Biserica să intre în dialog cu lumea contemporană. S-a folosit de apostolatul prin muzică și cânt, „ca limbaje capabile de a transmite în mod universal frumusețea și forța iubirii creștine”. A amintit că pr. Arione SJ a mers în locuri „până atunci neexplorate de Biserică, pentru a întâlni adolescenții și tinerii acolo unde se aflau și se organizau ei. Tuturor, fără deosebire, s-a adresat cu empatie și bunăvoință, propunând un drum de credință și de fraternitate. Finalitatea era să evanghelizeze cu cântarea, propunând o credință care vestește și cântă iubirea lui Dumnezeu, generând prietenie și împărtășire fraternă.”
Pentru ca asociația să își poată atinge obiectivele, membrii trebuie să se îngrijească de propria viață spirituală, a mai spus Pontiful, viață spirituală ce se cultivă prin rugăciune personală și comunitară, prin ascultarea Cuvântului și primirea Sacramentelor. „Astfel, glasurile voastre și melodiile voastre vor reuși nu numai să fie plăcute bunului gust muzical, ci, îmbogățite de mărturia voastră de viață creștină, vor favoriza în cei care vă ascultă dorința după comuniunea cu Dumnezeu. În acest mod, veți deveni crainici tot mai entuziaști ai Evangheliei.” Și-a încheiat discursul spunând: „Vreau să reînnoiesc aprecierea pe care Biserica o are față de apostolatul vostru și, în timp ce vă încredințez mijlocirii Fecioarei Maria și a Sfintei Cecilia, vă binecuvântez din inimă pe voi toți și pe cei dragi ai voștri. Și vă rog, amintiți-vă să vă rugați pentru mine.”
