Aprinderea primei lumânări de Advent Carașova 2018

03.12.2018, Timișoara (Catholica) - În data de 1 decembrie 2018, într-o zi plină de bucurie, cu spirit însorit, fiind și sărbătoarea națională, aproximativ 330 de tineri ai Diecezei de Timișoara au participat la aprinderea primei lumânări de pe coroana de Advent, în frumoasa Carașova, județul Caraș-Severin. Acest eveniment organizat de parohia locală, prin parohul Rebegilă Petru și cu ajutorul Centrului Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, a adus în comuniune multe suflete dornice de regăsire cu ele însele și cu Isus Cristos. Mulți dintre cei prezenți au fost cuprinși de întrebarea: cum s-ar putea valorifica această perioadă de așteptare și post, timpul Adventului, pentru a-l primi pe Pruncul Divin în inimi mai curate?
Tinerii au fost întâmpinați cu brațele deschise de întreaga comunitate a parohiei Carașova, cu un ceai cald pentru vremea friguroasă, moment după care au fost invitați să ia parte la activitățile pregătite. Acest eveniment a avut scopul de a trezi sentimentul de bucurie și speranță în inimile tinerilor Diecezei prin cuvintele celor doi cateheți invitați. Liceenii l-au ascultat pe pr. Daniel Dumitru, paroh de Oravița, care le-a vorbit despre „mulțimea de bagaje” care stau în drumul lor către cer, cum ar fi aroganța sau singurătatea, accentuând că prin rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, acestea pot deveni mai ușoare sau pot chiar dispărea. Elevii s-au lăsat atrași de cuvintele pr. Daniel Pozsonyi, capelan în parohia romano-catolică Lugoj, unde a vorbit despre cât de important este ca această perioadă de așteptare și rugăciune să îi fie închinată Fecioarei Maria, pentru că ea, prin „DA”-ul ei dăruit lui Dumnezeu, Isus Cristos este printre toți oamenii și pentru că fiecare Rozariu rostit este „un buchet de trandafiri” adus ei.
Prezența Excelenței Sale, Jozséf Csaba Pál, Episcop de Timișoara, a reprezentat o mare bucurie pentru tinerii participanți. Într-o asemenea seară de rugăciune și speranță, de pregătire și așteptare, gândurile părintelui Episcop au venit ca un val încurajator. Păstorul Diecezei a accentuat faptul că în vremurile acestea este grea menținerea pe calea cea dreaptă, el spunându-le tinerilor: „Când ai ținta în fața ta, când știi pentru ce trăiești, atunci cu greu vei cădea”. Astfel decurgând ziua, în ciuda vremii friguroase, tinerii s-au întors în parohii cu inimile calde, pline de voie bună, îmbărbătați cu speranță și cu o credință mai bine clădită. Toate gândurile adunate și toate prieteniile legate au să le definească acest timp de har în rugăciune și speranță.
Această perioadă de Advent este bine să fie pentru fiecare un timp de cugetare și de așteptare, de pregătire și rugăciune pentru venirea pe lume a pruncului Mesia. Lumânările de Advent, care se aprind pe rând, trebuie să fie pentru sufletele oamenilor felinare de speranță, lumină și iubire, după cum părintele episcop a subliniat în predica sa: „Dacă tu îl iubești pe Isus și pe semenii tăi, atunci trăiești în lumină”. Din partea participanților se aduc mulțumiri organizatorilor și tuturor colaboratorilor! Advent binecuvântat și timp de așteptare plin cu har de la Dumnezeu! (text: Astrid Schriffert; foto: Corina Bouda-Gruia)