2018 la bilanț: Sfinții și Fericiții ridicați la cinstea altarelor
26.12.2018, Vatican (Catholica) - Anul 2018 a îmbogățit calendarul și patrimoniul spiritual al Bisericii Catolice cu șapte noi Sfinți și zeci de Fericiți, ridicați la cinstea altarelor de Papa Francisc. Printre noii Sfinți și Fericiți se află un predecesor al său, Papa Paul al VI-lea, și tânăra româncă Veronica Antal, fecioară și martiră.
Într-un timp în care lumea nu mai caută învățători, ci mărturisitori, Papa Francisc a arătat în acest an ca modele concrete de urmat pe calea credinței șapte noi Sfinți. Duminică, 14 octombrie, Papa Francisc a prezidat în Piața San Pietro Sfânta Liturghie și canonizarea Papei Paul al VI-lea și a altor șase Fericiți, care ne arată izvoarele bucuriei: întâlnirea cu Isus și curajul de a risca totul pentru iubirea Sa. Alături de Papa Paul al VI-lea, Biserica Catolică i-a ridicat la cea mai înaltă treaptă a venerației creștine pe Mons. Oscar Romero, Episcop și martir, pe Francisc Spinelli și Vincențiu Romano, preoți, pe Maria Ecaterina Kasper și Nazaria Ignația a Sfintei Tereza a lui Isus, călugărițe, și pe tânărul laic Nunzio Sulprizio. Dintre noii Sfinți pe care 2018 îi lasă ca moștenire pentru memoria și venerația creștină patru sunt din Italia, unul este din San Salvador, unul din Germania și unul din Spania.
Primul dintre ei, fără îndoială, este „ocrotitorul vieții pe cale de a se naște”, Sfântul Paul al VI-lea, Papă (1897-1978). Giovanni Battista Montini, după numele său de la starea civilă, s-a născut la Concesio, lângă orașul italian Brescia, pe 26 septembrie 1897. A fost hirotonit preot diecezan pe 29 mai 1920. În 1937 a fost numit substitut al secretariatului de stat. În timpul celui de-al doilea război mondial a organizat asistența caritativă și de ospitalitate pentru cei persecutați de nazifascism, în special pentru evrei. Succesiv a devenit pro-secretar de stat pentru afacerile ordinare și în 1954 a fost numit Arhiepiscop de Milano. Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea i-a pus bereta de Cardinal în 1958. A urcat pe Scaunul lui Petru în 21 iunie 1963, luându-și numele de Paul al VI-lea. Printre numeroasele sale inițiative, de semnalat continuarea și aplicarea Conciliului Vatican II, călătoriile apostolice, dialogul ecumenic și inter-religios. După o scurtă perioadă de boală, a murit la Castel Gandolfo în seara zilei de 6 august 1978. A fost beatificat în 2014 de Papa Francisc.
Contemporan cu Sfântul Papă Paul al VI-lea a fost și Sfântul Oscar Arnulfo Romero Galdamez, Episcop, martir (1917-1980). Născut pe 15 august 1917 la Ciudad Barrios, în R. El Salvador, a primit hirotonirea preoțească în 1942. Timp de douăzeci de ani a fost paroh în Dieceza de San Miguel. În 1970 a fost numit Episcop auxiliar de San Salvador și, succesiv, Episcop al Diecezei de Santiago de Maria, iar în 1977, arhiepiscop de San Salvador. Între timp a izbucnit o gravă criză politică în țară, care s-a transformat în război civil. Mons. Romero, văzând violența comisă împotriva celor slabi și uciderea preoților și a cateheților, a simțit datoria pastorală de a asuma o atitudine de fermitate. În 24 martie 1980 a fost ucis în timp ce celebra Sfânta Liturghie. A fost declarat Fericit în 2015 de Papa Francisc.
Din alte timpuri, dar cu aceeași credință, vin ceilalți Sfinți: Francisc Spinelli, preot, fondator (1853-1913), care a dat naștere unei comunități de tinere femei care să-și consacre viața Domnului prezent în Euharistie; Institutul Surorilor Adoratoare ale Preasfântului Sacrament. La fel, Sfântul Vincențiu Romano, preot (1751-1831). Născut în apropiere de Napoli, s-a distins cu repeziciune prin atenția specială acordată celor din urmă și de angajarea în educația copiilor și a tinerilor. De asemenea, Sfânta Maria Ecaterina Kasper, călugăriță, fondatoare (1820-1898), care a lucrat în tinerețe la muncile câmpului și chiar despicând pietre pentru construcția de drumuri. Prin aceeași sensibilitate s-a evidențiat și Sfânta Nazaria Ignația a Sfintei Tereza a lui Isus March Mesa, călugăriță, fondatoare (1889-1943), în care conștiința unei situații sociale tot mai problematice a făcut-o să întemeieze Congregația Surorilor Misionare Cruciate ale Bisericii pentru slujirea celor săraci și promovarea femeii. Mai multă suferință, dar și o iubire neîmpărțită față de Cristos, a dovedit și tânărul italian Nunzio Sulprizio (1817-1836), muncitor în cele mai grele condiții din avântul industrializării.
Pornind de la Evanghelia zilei, cu tânărul bogat care nu îl mai urmează pe Isus din cauza averii (Mc 10, 17-30), Pontiful a subliniat la omilia Sfintei Liturghii de canonizare: „Isus ne îndeamnă astăzi să ne întoarcem la izvoarele bucuriei, care sunt întâlnirea cu El, alegerea curajoasă de a risca pentru a-l urma, gustul de a lăsa ceva pentru a îmbrățișa viața Sa. Sfinții au mers pe acest drum. Așa a făcut Papa Paul al VI-lea, după exemplul apostolului de la care și-a luat numele. Asemenea lui, și-a dăruit viața pentru Evanghelia lui Cristos, trecând noile frontiere și făcându-se mărturisitorul Său în vestire și în dialog, profet al unei Biserici extrovertite care îi vede pe cei de departe și se îngrijește de cei săraci. Papa Paul al VI-lea, chiar cu dificultăți și în mijlocul neînțelegerilor, a dat mărturie de o manieră pasionantă pentru frumusețea și bucuria de a-l urma pe Isus în întregime.”
„Astăzi ne îndeamnă în continuare, împreună cu Conciliul pentru care a fost timonier înțelept, să trăim vocația noastră comună: vocația universală la sfințenie. Nu cu jumătăți de măsură, ci la sfințenie. Este frumos că împreună cu el și ceilalți sfinți și sfinte de astăzi se află și Mons. Romero, care a lăsat siguranța lumii, chiar și siguranța personală, ca să își dea viața pentru Evanghelie, aproape de cei săraci și de oamenii săi, cu inima fascinată de Isus și de frați. Același lucru se poate spune despre Francisc Spinelli, Vincențiu Romano, Maria Ecaterina Kasper, Nazaria Ignația a Sfintei Tereza a lui Isus și chiar despre tânărul nostru din Abruzzo și Napoli, Nunzio Sulprizio: sfântul tânăr, curajos, smerit care a știut să îl întâlnească pe Isus în suferință, în tăcere și în jertfa vieții sale. Toți acești sfinți, în diferite contexte, au tradus prin viața lor Cuvântul de astăzi, fără lâncezeală, fără calcule, cu ardoarea celui capabil de a risca și de a lăsa. Frați și surori, Domnul să ne ajute să imităm exemplul lor.”
Nu mai puțin impresionantă, dar mult mai lungă, este și lista Fericiților care în 2018 au fost ridicați la cinstea altarelor în diferite țări de pe toate continentele. Amintim aici doar pe cei mai recenți, cei 19 martiri din Algeria, care ș-au dat viața pentru Cristos între anii 1991-2002, pe care Papa Francisc i-a arătat ca model de fidelitate, dialog și caritate creștină. Dar ne oprim mai mult asupra tinerei românce Veronica Antal, fecioară și martiră (1935-1958), beatificată la Nisiporești jud. Neamț, pe 22 septembrie. La predica de la Sfânta Liturghie, Cardinalul Angelo Giovanni Becciu, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, amintea pe bună dreptate și jertfa eroicilor mărturisitori ai credinței din acei ani care, deși purtau povara regimului comunist, au fost marcați de strălucite exemple de fidelitate față de iubirea lui Cristos.
„Astăzi”, spunea Cardinalul la predică, „este prezentată ca model de mărturie eroică pentru Evanghelie o tânără fiică a României. Ea și-a consacrat viața lui Isus și Lui i-a fost credincioasă până la martiriul care a avut loc într-un context tragic de mari suferințe și de persecuție pentru creștinii acestei țări. În acea tristă perioadă, ortodocșii, catolicii și protestanții erau închiși nu numai pentru că se opuneau regimului, dar și pentru că erau gata să își mărturisească credința lor în Isus, un aspect care în ochii persecutorilor apărea ca fiind «vina» cea mai mare și care trebuia pedepsită. Viața comunității catolice era în chip deosebit pusă la grea încercare de către doctrina comunistă: toți Episcopii Bisericii Greco-Catolice din România și cei ai Bisericii Catolice de rit latin au fost persecutați și închiși; și, împreună cu ei, mulți preoți și persoane consacrate. Educația marxist-leninistă a fost dăunătoare pentru întreaga societate românească, deoarece îl excludea pe Dumnezeu și valorile creștine din orizontul poporului în încercarea de a distruge sufletele.”
„În pofida violenței, a persecuției și a închisorii din această țară, Episcopii, preoții, persoanele consacrate și mulți credincioși laici au dat dovadă de mare curaj în dăruirea de sine, un atașament puternic la Cristos și la Biserica Sa și și-au păstrat neatinsă credința. Proclamând-o Fericită pe tânăra Veronica Antal, gândul nostru se îndreaptă în spirit de recunoștință și de rugăciune și spre jertfa acestora, jertfă care rămâne dăltuită cu culorile sângelui în istoria veacului trecut. Veronica însăși se ruga mult pentru Episcopii și preoții care umpleau pușcăriile regimului ateu. Și făcea acest lucru din chilia construită lângă casa părintească unde se retrăsese, conformându-se tot mai mult dumnezeiescului ei Mire.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
