Papa Francisc: Sfaturi privind pastorația tineretului
04.04.2019, Vatican (Catholica) - Pastorația tineretului are nevoie de flexibilitate și este necesar ca tinerii „să fie invitați la evenimente care, din când în când, să le ofere un loc în care nu doar să primească o formare, dar și să le ofere posibilitatea de a fi împreună, de a sărbători, de a cânta, de a asculta mărturii concrete și de a experimenta întâlnirea comunitară cu Dumnezeu cel viu”. Citatul este din exortația apostolică postsinodală „Christus vivit” a Papei Francisc, semnată luni, 25 martie, în Sfânta Casă de la Loreto, și adresată „tinerilor și întregului popor al lui Dumnezeu”. În document, alcătuit din nouă capitole împărțite în 299 de paragrafe, Papa Francisc mărturisește că s-a lăsat inspirat de bogăția de reflecții și dialoguri din cadrul Sinodului Episcopilor dedicat tinerilor, desfășurat în Vatican, în octombrie 2018.
Capitolul al șaptelea este intitulat „Pastorația tinerilor”, despre care Sfântul Părinte spune că este afectată de schimbările sociale și culturale. El a sugerat concret două direcții de acțiune pentru pastorația tineretului: căutarea și creșterea. În privința celei dintâi, Papa Francisc își exprimă încrederea în însăși capacitatea tinerilor de „a găsi căi atrăgătoare pentru a chema”, spunând: „Trebuie doar să îi stimulăm pe tineri și să le oferim libertate de acțiune”. Lucrul cel mai important este ca „fiecare tânăr să găsească curajul de a semăna prima vestire în acel pământ fertil reprezentat de inima unui alt tânăr”. Trebuie privilegiat „limbajul apropierii, limbajul iubirii dezinteresate, relaționale, existențiale, care atinge inima”, apropierea de tineri făcându-se prin „gramatica iubirii, nu prin prozelitism”.
În ceea ce privește creșterea, Papa Francisc pune în gardă asupra riscului de a le oferiri tinerilor atinși de o intensă experiență legată de Dumnezeu „întâlniri de ‘formare’ în care se dezbat doar chestiuni doctrinale și morale… rezultatul fiind că mulți tineri se plictisesc , pierd focul întâlnirii cu Cristos și bucuria de a-l urma”. Dacă orice proiect formativ „trebuie să includă cu siguranță o formare doctrinală și morală” este la fel de important „să fie orientat” pe kerygma, adică „pe experiența fondatoare a întâlnirii cu Dumnezeu prin Cristos mort și înviat” și pe creșterea „în iubirea fraternă, în viața comunitară, în slujire”. Prin urmare „pastorația tineretului ar trebui să includă întotdeauna momente care să ajute la reînnoirea și aprofundarea experienței personale a iubirii lui Dumnezeu și a lui Isus cel viu”. Și trebuie să îi ajute pe tineri să „trăiască precum frații, să se ajute reciproc, să alcătuiască o comunitate, să îi slujească pe alții, să fie alături de cei săraci”.
Al optulea capitol este dedicat temei vocației. „Aspectul fundamental este a discerne și a descoperi că ceea ce vrea Isus de la fiecare tânăr este înainte de toate prietenia lui.” Vocația este o chemare la slujirea misionară în favoarea celorlalți, „pentru că viața noastră pe pământ ajunge la plinătatea sa când se transformă în ofertă”. Vorbind despre sexualitate, a spus: „Dumnezeu ne-a creat sexuați, El însuși a creat sexualitatea, care este un dar al Său, de aceea nu e un subiect tabù. Este un dar de la Dumnezeu care are două scopuri: a se iubi și a genera viața.” Și continuă: în ciuda tuturor dificultăților, „vreau să vă spun că merită să pariați pe familie; în aceasta veți găsi cei mai buni stimuli pentru a vă maturiza și cele mai frumoase bucurii de împărtășit cu ceilalți. Nu permiteți să vi se fure posibilitatea de a iubi cu adevărat. […] A crede că nimic nu poate fi definitiv este o înșelăciune și o minciună. Vă cer să fiți revoluționari, vă cer să mergeți împotriva curentului.”
Ultimul capitol, al nouălea, este dedicat discernământului, Sfântul Părinte subliniind că „fără înțelepciunea discernământului putem să ne transformăm cu ușurință în marionete la dispoziția tendințelor momentului”. „O expresie a discernământului este efortul în vederea recunoașterii propriei vocații. Este o misiune care necesită spații de solitudine și de tăcere, pentru că este vorba despre o decizie foarte personală pe care nimeni altcineva nu o poate lua în locul nostru. Darul vocației va fi fără îndoială un dar exigent. Darurile de la Dumnezeu sunt interactive și pentru a te bucura de ele trebuie să te pui mult în joc, trebuie să riști.”
Celor care îi ajută pe tineri în procesul de discernământ le sunt cerute trei sensibilități. Prima este atenția față de persoană: „înseamnă a-l asculta pe celălalt care se expune pe sine prin cuvintele sale”. A doua constă în a discerne, adică „înseamnă sesizarea punctului precis în care se deosebește harul de tentație”. A treia constă „în a asculta impulsurile pe care celălalt le experimentează ‘înainte’. Este ascultarea profundă legată de direcția în care celălalt vrea într-adevăr să meargă.” Când cineva îl ascultă pe celălalt în acest mod, „la un moment dat trebuie să dispară pentru a-l lăsa să urmeze calea pe care a descoperit-o. A dispărea precum dispare Domnul din calea ochilor discipolilor Săi.” Trebuie „să suscităm și să însoțim procese, nu să impunem parcursuri. Este vorba despre procese ce se referă la persoane care sunt întotdeauna unice și libere. De aceea este dificil să se alcătuiască cărți de rețete.”
Exortația se încheie cu „o dorință” a Papei Francisc: „Dragi tineri, voi fi fericit să vă văd alergând mai repede de cât cei care sunt lenți și fricoși. Alergați atrași de acel chip într-atât de iubit, pe care îl adorăm în Preasfânta Euharistie și pe care îl recunoaștem în trupul fratelui suferind. Biserica are nevoie de avântul vostru, de intuițiile voatre, de credința voastră. Și când veți ajunge acolo unde noi încă nu am ajuns, aveți răbdare și așteptați-ne.”
