Biserica va avea în curând un nou Fericit, un preot brazilian făcător de minuni
09.04.2019, Vatican (Catholica) - Biserica va avea în curând un nou Fericit, preotul diecezan brazilian Donizzetti Tavares de Lima, și mai mulți Slujitori ai lui Dumnezeu care au trăit în mod eroic virtuțile creștine. Printre aceștia din urmă se află și Victorin Nymphas Arnaud Pagés, Frate din congregația Frații Școlilor Creștine. Papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților să promulge decretul privind cauza de beatificare a unui preot diecezan, Donizzetti Tavares de Lima, și mai multe decrete privind virtuțile eroice pentru mai mulți Servi ai lui Dumnezeu, care de acum înainte vor fi cinstiți ca Venerabili. Sfântul Părinte a semnat decretele în cadrul audienței acordate sâmbătă, 6 aprilie 2019, prefectului Congregației pentru Cauzele Sfinților, Cardinalul Giovanni Angelo Becciu.
Astfel, Biserica recunoaște public minunea atribuită mijlocirii Venerabilului Slujitor al lui Dumnezeu Donizzetti Tavares de Lima, preot diecezan, care s-a născut pe 3 ianuarie 1882 la Cássia (Brazilia) și a murit pe 16 iunie 1961 la Tambaú, în Brazilia. Potrivit biografiei oficiale, preotul catolic brazilian era cunoscut pentru dragostea sa față de cei săraci și pentru docilitatea cu care împărțea darul ceresc al vindecării. Atrași de puterile sale taumaturgice, numeroși pelerini veneau să îl caute de la mare distanță, dar el însuși – considerat de contemporanii săi un preot „dintr-o bucată” – a cerut ca astfel de pelerinaje să înceteze pentru a nu da naștere unor forme de fanatism. Faima de sfințenie a continuat decenii la rând după moartea sa, astfel că în 1992 a început faza diecezană a cauzei de beatificare. În 2017, Papa Francisc l-a declarat Venerabil, recunoscând în acest fel gradul eroic al virtuților teologale, cardinale și umane.
În cadrul aceleiași audiențe din 6 aprilie, Papa Francisc a aprobat mai multe decrete privind virtuțile eroice ale mai multor Servi ai lui Dumnezeu, preoți, călugări și laici. Printre noii Servi ai lui Dumnezeu se numără și fr. Victorin Nymphas Arnaud Pagés (Augustin), din Congregația Frații Școlilor Creștine, care s-a născut în Franța în 1885 și a murit în Puerto Rico pe 16 aprilie 1966. Fr. Victorin a venit pe lume într-o familie de țărani la Onzillon, în Dieceza Puy-en-Velay, și a intrat în rândul Fraților Școlilor Creștine. Legile franceze din 1905 i-au constrâns pe toți călugării și călugărițele să părăsească Franța, astfel că fr. Victorin a ajuns în Canada.
A răspuns la cerința superiorilor săi de a susține educația creștină în Cuba, unde a ajuns în 1907. A înființat la Havana Federația Tineretului Catolic Cubanez, dând curs sensibilității sale față de abandonul spiritual și social al tinerilor din familiile sărace. În comuniune cu ierarhia catolică, activitățile Federației s-au extins la întregul teritoriu al insulei și au lansat vaste proiecte de evanghelizare a tinerilor, oferindu-le în același timp o bună educație creștină și profesională. Timp de 40 de ani, misiunea fr. Victorin nu a cunoscut răgaz, iar în fața dificultăților și-a pus încrederea nemăsurată în Isus și Fecioara Maria.
În 1961, la instaurarea regimului lui Fidel Castro, pe fața catolicismului cubanez se puteau vedea cu ușurință semnele lăsate de spiritualitatea acestui fiu exemplar al Sfântului Ioan Baptist de La Salle. În scurt timp, călugării străini au fost expulzați din Cuba, iar fr. Victorin a cunoscut din nou amărăciunea exilului și a ajuns în Canada. De aici, a cerut să fie trimis în Florida, apoi la Santo Domingo și, în fine, în Puerto Rico, pentru a susține demnitatea și speranța diasporei cubaneze. A murit în Puerto Rico în 1966, iar faima de sfințenie care l-a însoțit mereu a dus la deschiderea, în 1999, a cauzei de beatificare. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)