Mesaje de Paște între Papa și șef rabinul Romei
19.04.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc și șef rabinul Romei, Riccardo Di Segni, au schimbat saluturi cu ocazia Paștelui creștin, respectiv evreiesc. În ciuda numelui identic în română, cele două sărbători sunt complet diferite: pentru creștini privește patima, moartea și Învierea lui Isus Cristos, pe când pentru comunitățile evreiești este vorba de celebrarea amintirii eliberării familiei lui Israel din sclavia Egiptului, așa cum se descrie în Cartea Exodului.
În mesajul transmis șef rabinului Romei, Riccardo di Segni, Papa Francisc scrie: „Fie ca Dumnezeu să vă însoțească cu binecuvântările Sale și să vă dea pace și armonie”. „Reînnoind, cu această ocazie, legăturile de prietenie și angajarea înspre cei mai nevoiași din societatea noastră”, continuă mesajul papal, „vă asigur de amintirea mea și vă cer să continuați să vă rugați pentru mine”. Papa încheie cu tradiționala urare evreiască „Chag Sameach”, care literalmente înseamnă „sărbătoare fericită”.
Șef rabinul Romei a trimis urările sale într-un mesaj scris de mână pentru Papa, în care se citește: „În contextul apropiatei sărbători a Paștelui, vă mulțumesc și vă ofer urările mele cordiale de bucurie, liniște și sănătate, pentru consolidarea relațiilor de prietenie și de colaborare dintre noi. Fie ca rugăciunile Dvs să fie ascultate.” Sărbătoarea Paștelui evreiesc începe anul acesta în seara zilei de vineri, 19 aprilie, și se încheie în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie.
