Papa Francisc: Pentru a opri răul, să dăm mai multă iubire decât strictul necesar
24.04.2019, Vatican (Catholica) - Pentru a opri răspândirea răului în lume, catolicii trebuie să facă mai mult decât strictul necesar, să îi iubească și să îi ierte pe ceilalți chiar și atunci când nu merită, a îndemnat Papa Francisc miercuri, 24 aprilie 2019, în cadrul audienței generale. „Isus inserează în raporturile umane forța iertării. În viață nu totul se rezolvă cu dreptatea. Mai ales acolo unde trebuie să se pună stavilă răului, cineva trebuie să iubească dincolo de ceea ce se cuvine, pentru a reîncepe o istorie de har. Răul cunoaște răzbunările sale și dacă nu este întrerupt, riscă să se răspândească sufocând întreaga lume.”
Octava Pascală este un timp bun pentru a reflecta la frumusețea iertării și a ne ruga Tatălui pentru harul de a-i ierta pe ceilalți, a spus Papa, explicând că Isus a înlocuit „legea talionului” cu „legea iubirii: ceea ce Dumnezeu mi-a făcut mie, eu îți dau ție!” Pontiful a continuat seria sa de cateheze de la audiențele generale pe tema rugăciunii Tatăl nostru, reflectând asupra cuvintelor: „precum și noi iertăm greșiților noștri”. În iertare regăsim legătura „dintre iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Iubirea cheamă iubire, iertarea cheamă iertare”.
„Oricât ne străduim, rămâne mereu o datorie de neumplut în fața lui Dumnezeu, pe care nu o vom putea restitui niciodată: El ne iubește infinit mai mult decât îl iubim noi. Și apoi, oricând ne angajăm să trăim conform învățăturilor creștine, în viața noastră va fi mereu ceva pentru care să cerem iertare: să ne gândim la zilele petrecute în mod leneș, la momentele în care supărarea a ocupat inima noastră și așa mai departe. Acestea sunt experiențe, din păcate nu rare, care ne fac să implorăm: ‘Doamne, Tată, ne iartă greșelile noastre’. Astfel îi cerem iertare lui Dumnezeu.”
Deși invocația din rugăciunea Tatăl nostru se putea limita la această primă parte, „Isus o întărește cu o a doua expresie care formează un întreg cu prima. Relația de bunăvoință verticală din partea lui Dumnezeu se refractă și este chemată să se traducă într-o relație nouă pe care o trăim cu frații noștri: o relație orizontală. Dumnezeul bun ne invită să fim cu toții buni. Cele două părți ale invocației se leagă împreună cu o conexiune nemiloasă: îi cerem Domnului să ierte greșelile noastre, păcatele noastre, ‘precum’ și noi iertăm pe prietenii noștri, pe oamenii care trăiesc cu noi, pe vecinii noștri, pe oamenii care ne-au făcut ceva care nu este frumos”.
Ca și creștini, știm cu toții că există pentru noi iertarea păcatelor: „Dumnezeu iartă totul și iartă mereu… Nimic în Evanghelii nu lasă să se suspecteze că Dumnezeu nu iartă păcatele celui care este dispus cum se cuvine și cere să fie reîmbrățișat. Însă harul lui Dumnezeu, așa de abundent, este mereu angajant. Cel care a primit mult trebuie să învețe să dea mult și să nu rețină numai pentru sine ceea ce a primit. Cel care a primit mult trebuie să învețe să dea mult”. „Dumnezeu dăruiește fiecărui creștin harul de a scrie o istorie de bine în viața fraților săi, în special a celor care au făcut ceva neplăcut și greșit. Cu un cuvânt, o îmbrățișare, un zâmbet, putem să transmitem altora ceea ce am primit mai prețios. Care este lucrul prețios pe care l-am primit noi? Iertarea, pe care trebuie să fim capabili să o dăm și altora.”
