Un tort special pentru Papa, la beatificarea Episcopilor martiri
05.06.2019, Blaj (Catholica) - Un tort ce reprezintă o pernă roșie decorată cu trandafiri albi a fost pregătit special pentru Papa Francisc și anturajul său la Blaj. Tortul a încheiat prânzul pe care Papa Francisc și însoțitorii săi l-au luat în acest oraș, după beatificarea celor șapte Episcopi martiri greco-catolici. Tortul în formă de pernă roșie, a explicat Episcopul auxiliar Claudiu Pop, „amintește martiriul, în timp ce trandafirii albi sunt simbolul purității, și amintesc de florile pe care Papa Francisc le duce în Bazilica Santa Maria Maggiore înainte de călătoriile apostolice și care sunt oferite ca omagiu adus Sfintei Tereza de Lisieux, pentru care Papa are o devoțiune specială.
Între martirii greco-catolici tocmai beatificați se numără și Episcopul Ioan Suciu, cunoscut pentru activitatea sa în favoarea comunității rom. Și tocmai pentru comunitatea rom a fost construită, în cartierul pe care Papa Francisc l-a vizitat la încheierea vizitei sale în România, o biserică greco-catolică, închinată Sf. Andrei. Biserica a fost sfințită de către PS Claudiu Pop în ziua de 19 mai 2019. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1 octombrie 2017 de către Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene.
Papa Francisc a luat prânzul la sediul Curiei arhiepiscopale, situat în piața centrală a Blajului, în fața Catedralei închinate Preasfintei Treimi. Circa 20.000 de persoane l-au așteptat pe Papa care nu a intrat în catedrală, și astfel nu a putut vedea, relatează Livius Ursu, de la Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, „cel mai mare și cel mai frumos iconostas din România, și nici mormântul fondatorului Blajului, Episcopul Inocențiu Micu Klein. Trebuie să amintim că Blajul a fost declarat primul sediu Arhiepiscopal din România”.
A fost o participare de 60.000 de persoane la Liturghie – potrivit organizatorilor locali -, care reprezintă, continuă Livius Ursu, „o recunoaștere a suferinței poporului nostru. O recunoaștere care trece prin martiriul Episcopilor noștri greco-catolici pe care Papa Francisc îi beatifică astăzi”. Între aceștia se numără Cardinalul Iuliu Hossu, care a refuzat să meargă la Roma pentru a primi bereta de Cardinal, ca să rămână cu poporul său, și care este amintit și pentru că a salvat peste o mie de evrei de holocaust.
