Papa Francisc: Biserica are nevoie de vocații
07.06.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc le-a spus participanților la un Congres pentru Pastorația Vocațională în Europa să nu se teamă să își asume provocarea de a continua să proclame vocația la viața consacrată și la preoția hirotonită. Arătând că Congresul pentru Pastorația Vocațională în Europa este destinat să ajute la implementarea Sinodului Episcopilor dedicat tinerilor, Pontiful le-a spus celor prezenți că Biserica are nevoie de această proclamare. În discursul pregătit, s-a concentrat pe 3 căi care sunt deosebit de apropiate de inima lui: sfințenia, o chemare ce dă sens întregului drum al vieții unei persoane; comuniunea, un sol fertil pentru vocații în Biserică; și vocația în sine, „cuvânt-cheie de ocrotit, conjugându-l cu altele: ‘fericire’, ‘libertate’; și în sfârșit declinându-l ca și ‘consacrare specială’.
Oprindu-se la „sfințenie”, Papa i-a îndemnat pe cei prezenți la audiența din ziua de joi, 6 iunie 2019, să nu uite niciodată că vocația este „un drum care durează toată viața”. „Vocația se referă la timpul tinereții în ceea ce privește orientarea și direcția de asumat ca răspuns la invitația lui Dumnezeu și se referă la viața adultă în orizontul rodniciei și al discernământului binelui de făcut”. Papa le-a amintit participanților că „viața este făcută pentru a aduce rod în caritate și aceasta se referă la chemarea la sfințenie pe care Domnul o adresează tuturor, fiecare prin propriul său drum”.
În ceea ce privește „comuniunea”, Papa a spus că pastorația trebuie să fie sinodală și capabilă de „a merge împreună”. „Este vorba de a trăi mai mult filiația și fraternitatea, de a favoriza stima reciprocă, de a valoriza bogăția fiecăruia, de a crede că Cel Înviat poate realiza fapte minunate și prin rănile și fragilitățile care fac parte din istoria tuturor. Din comuniunea Bisericii se vor naște noi vocații… Numai recunoscându-ne cu adevărat comunități – deschise, vii, inclusive – vom deveni capabili de viitor. De aceasta le este sete tinerilor.”
Reflectând asupra cuvântului „vocație”, Pontiful a subliniat că acesta nu este expirat. „Cunosc câteva comunități care au ales să nu mai pronunțe cuvântul ‘vocație’ în propunerile lor pentru tineret, deoarece consideră că tinerilor le este frică și nu participă la activitățile lor. Aceasta este o strategie falimentară: a elimina din vocabularul credinței cuvântul ‘vocație’ înseamnă a-i mutila lexicul riscând, mai devreme sau mai târziu, să nu se mai înțeleagă. Avem nevoie în schimb de bărbați și de femei, laici și consacrați pasionați, înflăcărați pentru întâlnirea cu Dumnezeu și transformați în umanitatea lor, capabili să anunțe cu viața fericirea care vine din vocația lor.”
Arătând că fericirea este mai profundă decât bucuria trecătoare, „rămâne și atunci când dispar bucuria sau entuziasmul momentului, și atunci când vin dificultățile, durerea, descurajarea, dezamăgirea”, Papa a mai avertizat că „unele experiențe de pastorație a tineretului și vocațională confundă fericirea care este Isus cu emoția bucuriei și anunță vocația ca în întregime luminoasă. Aceasta nu este bine, pentru că atunci când se intră în contact cu trupul suferind al umanității proprii sau a altora, această bucurie dispare. Alții induc ideea că a discerne propria vocație sau a merge în viața spirituală este o problemă de tehnici, de exerciții detaliate sau de reguli de urmat; în realitate, ‘viața pe care Dumnezeu ne-o oferă… este o invitație de a face parte dintr-o istorie de iubire care se împletește cu istoriile noastre’.”
Deși cuvântul „vocație” poate să le provoace frică tinerilor, „pentru că adesea a fost confundat cu un proiect care elimină libertatea… Dumnezeu susține mereu până la capăt libertatea fiecăruia”. „Vocația se recunoaște pornind de la realitate, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu și istoria, ascultând visele care inspiră deciziile, fiind uimiți când recunoaștem că ceea ce vrem cu adevărat este și ceea ce Dumnezeu vrea de la noi”. Vocația, a mai accentuat Sfântul Părinte, „nu este niciodată numai ‘a mea'”. „Nimeni nu poate face o alegere de viață numai pentru sine; vocația este mereu pentru și cu alții… Domnul nu cheamă niciodată numai ca indivizi, ci mereu în cadrul unei fraternități pentru a împărtăși proiectul Său de iubire, care este plural încă de la început, pentru că este El însuși, Treime milostivă.”
