Papa le cere ambasadorilor să nu îl mai critice pe la spate
14.06.2019, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a trimis, joi, un mesaj către Nunții Apostolici, informându-i pe ambasadorii că au o responsabilitate ca reprezentanți papali să nu îl critice pe Papa și să nu se alăture unor grupuri ostile față de Curia Romană. „Este ireconciliabil să fii reprezentant pontifical care îl critică pe Papa pe la spate, având bloguri sau chiar alăturându-te unor grupuri ostile față de el, de Curia și de Biserica Romei”, a spus Papa Francisc pe 13 iunie, în textul distribuit celor peste 100 Nunți Apostolici reuniți în Palatul Apostolic din Vatican.
Papa Francisc a spus că dorește să împărtășească câteva precepte simple, pentru a-i ajuta pe diplomații papali să își trăiască misiunea, numind documentul de 4.000 de cuvinte un fel de „Zece porunci” pentru Nunții Apostolici și colegii lor din lumea întreagă. Unul dintre cele zece precepte prezentate în document este intitulat „Nunțiul este un om al Papei”. Secțiunea spune că „cu siguranță fiecare persoană poate avea rezerve, lucruri ce îi plac sau îi displac, dar un bun Nunțiu nu poate fi ipocrit”. „În calitate de reprezentant pontifical, Nunțiul nu se reprezintă pe sine ci pe Succesorul lui Petru și acționează în numele lui în Biserică… Reprezentantul este o punte de legătură între Vicarul lui Cristos și poporul la care a fost trimis, într-o anumită zonă, pentru care a fost numit și trimis de Pontiful Roman însuși”, a spus Sfântul Părinte.
Alte îndemnuri incluse în document sunt să fie milostivi, ascultători, oameni ai rugăciunii, caritabili, umili și să aibă inițiativă și zel apostolic. „Omul lui Dumnezeu nu înșală, nu intră în bârfe și în calomnii, își păstrează mintea și inima pură, ferindu-și ochii și urechile de murdăria lumii și nelăsându-se amăgit de valorile lumești, ci privind Cuvântul lui Dumnezeu pentru a judeca ce este înțelept și bun”, a spus Pontiful. „Nunțiul care uită că este un om al lui Dumnezeu, se ruinează pe el însuși și pe alții, călcând pe lângă și dăunând Bisericii căreia și-a dedicat viața”, a avertizat el.
Mai mulți Nunți papali au fost recent subiecți ai unor scandaluri. Nunțiul apostolic din Franța, Arhiepiscopul Luigi Ventura, a fost acuzat de abuzuri sexuale împotriva unui bărbat adult, pe când era Nunțiu în Canada. Diplomatul vatican este actualmente investigat pentru un presupus abuz sexual în Paris. Arhiepiscopul Francis Chullikatt, Nunțiu Apostolic în Kazahstan, Tadjikistan și Kârgâzstan, a fost recent acuzat de abateri financiare și personale în timpul serviciului său ca diplomat șef al Vaticanului la Națiunile Unite. Unii au perceput comentariile Papei Francis legat de „a avea un blog” ca aluzie la Nunțiul Apostolic din Elveția și Liechtenstein, Arhiepiscopul Thomas Gullickson, el având un blog legat de un cont Twitter, între timp șters, unde a împărtășit articole critice față de unele de comentariile Papei Francisc.
Fostul Nunțiu în Statele Unite ale Americii, Arhiepiscopul Carlo Vigano, a declanșat mari dezbateri în august anul trecut, publicând o scrisoare în care susține că unii oficiali ai Vaticanului știau de ani de zile de abaterile sexuale ale ex-Cardinalului Theodore McCarrick, dar a fost totuși făcut consilier papal al Papei Francisc. Fostul Nunțiu a publicat și alte scrisori, în care a cerut demisia Papei Francisc, iar în această săptămână a oferit un interviu pentru Washington Post.
Documentul Sfântului Părinte către Nunți Apostolici îi citează pe Sfinții Maximilian Kolbe, Paul, Augustin și Papa Paul al VI-lea despre trăirea vieții creștine. Se încheie cu „Litania umilinței”, scrisă de Cardinalul serv al lui Dumnezeu Rafael Merry del Val, secretarul de stat în Vatican între 1903 și 1914. „Nunțiul – și noi toți – fără o viață de rugăciune, riscă să nu îndeplinească toate cerințele menționate anterior. Fără rugăciune devenim simpli funcționari, mereu nefericiți și frustrați. Viața de rugăciune este acea lumină care luminează totul și toată munca Nunțiului și misiunea lui”, a mai spus Papa Francisc.
