Papa a invitat la solidaritate cu cei care fug de războaie și persecuții
16.06.2019, Camerino (Catholica) - Duminică, 16 iunie 2019, Papa Francisc a chemat Biserica și guvernele să fie aproape de refugiați, în Ziua Mondială a Refugiaților. De asemenea, și-a exprimat îngrijorarea față de tensiunile crescânde din Orientul Mijlociu și a cerut eforturi de promovare a dialogului și a păcii. Sfântul Părinte a spus toate acestea înainte de a se ruga Angelus cu credincioșii adunați pentru Sfânta Liturghie în Camerino – San Severino Marche, unde Papa a vizitat zona devastată de cutremure în urmă cu 3 ani. Vă oferim discursul Sfântului Părinte după traducerea făcută de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro.
Ieri, la Pozzomaggiore, în Sardegna, a fost proclamată fericită Hedviga Carboni, o femeie simplă din popor care în cotidianitatea umilă a îmbrățișat Crucea, dând mărturie de credință și de caritate. Aducem mulțumire pentru această discipolă fidelă a lui Cristos, care și-a dedicat toată viața în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui. Aplauze pentru noua fericită, toți!
Vrem să îi amintim în mod deosebit pe refugiați, cu ocazia Zilei Mondiale pe care Națiunile Unite o dedică lor. Această zi îi invită pe toți la solidaritatea cu bărbații, femeile și copiii care fug de războaie, persecuții și încălcări ale drepturilor fundamentale. Comunitățile noastre ecleziale și civile să le fie aproape și atente la necesitățile lor și la suferințele lor. În afară de aceasta, urmăresc cu îngrijorare creșterea tensiunilor din Golful Piersic. Îi invit pe toți să folosească instrumentele diplomației pentru a rezolva problemele complexe ale conflictelor din Orientul Mijlociu. Reînnoiesc și comunității internaționale un apel din inimă la a folosi orice efort posibil pentru a favoriza dialogul și pacea.
La sfârșitul acestei celebrări, vă salut cordial pe voi toți prezenți aici. Extind cu afecțiune salutul meu la bolnavi, la bătrâni, la deținuți și la toți cei care, prin radio și televiziune, s-au unit spiritual la această Sfântă Liturghie. Adresez o mulțumire vie celor care – instituții, firme, asociații și fiecare persoană – au lucrat pentru această scurtă dar intensă vizită a mea, colaborând generos cu Arhidieceza de Camerino – San Severino Marche. Doresc să trimit un salut special și o încurajare locuitorilor din San Severino Marche, pe care îi voi saluta de sus survolând în elicopter orașul lor.
Iubiți frați și surori, fie ca voi să mergeți uniți și bucuroși pe calea credinței, a speranței și a carității, fideli față de numeroasele mărturii de sfințenie cu care este bogat ținutul vostru. Mă gândesc, printre alții, la Sf. Venanzio, Sf. Severino, Sf. Ansovino, Sf. Nicolae de Tolentino, Sf. Pacifico și la Fericita Battista Varano. Mă gândesc de asemenea la numeroasele figuri de „sfinți de la ușa de alături” ne-beatificați sau canonizați, dar care au susținut – și susțin – și au transformat familii și comunități cu forța vieții lor creștine.
Și acum să recităm împreună rugăciunea Angelus. Încredințez întreaga comunitate diecezană Preasfintei Fecioare, pe care o venerați în numeroase sanctuare și pe care o invocați în special cu titlul de Santa Maria in Via [Sfânta Maria pe Cale]. Ea, care a însuflețit cu prezența sa maternă prima comunitate a discipolilor lui Isus, să ajute și Biserica de astăzi ca să dea bună mărturie despre Evanghelie.
