Papa Francisc a făcut o vizită surpriză unei surori în recuperare

31.07.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a profitat de programul său mai lejer de vară pentru a face la începutul acestei săptămâni o vizită surpriză la o Fiică a Carității, aflată în convalescență. Sora Maria Mucci, în vârstă de 74 de ani, și-a petrecut întreaga viață consacrată slujind oaspeților și Papei Francisc în Casa Santa Marta din Vatican. De când a suferit o intervenție chirurgicală, în octombrie 2018, se află în recuperare în infirmerie casa provinciei, din Roma.
Sfântul Părinte a făcut scurta vizită pentru a o vedea pe sr. Maria, la Casa Regina Mundi, în seara de 28 iulie. Le-a salutat și pe celelalte surori ale Fiicelor Carității și s-a oprit la capela congregației pentru a venera o relicvă de primă clasă a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Fiicele Carității au primit cămașa însângerată a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea de la Spitalul Gemelli din Roma. E vorba de cămașa purtată de Pontiful polonez la 13 mai 1981, când a fost împușcat în piept în Piața San Pietro, într-un atentat eșuat. Surorile păstrează relicva în capela lor, unde oricine poate veni pentru a o vedea și venera.
Informația despre vizita surpriză și fotografii de la ea au fost distribuite pe Facebook de pr. vincențian Tomaž Mavrič, superiorul general al Ordinului. O Fiică a Carității, sr. Ștefania, a declarat pentru L’Osservatore Romano că, în ultima perioadă, sr. Maria a lucrat la bucătăria de la Casa Santa Marta și „a fost mândră că poate furniza personal legume pentru Sfântul Părinte”. Sr. Maria este cunoscută în comunitate pentru „prezența ei intensă în rugăciune”, a spus sr. Ștefania pentru ziarul Vaticanului. După vizita Suveranului Pontif, sr. Maria a spus: „Ia uite! Boala mea a făcut ca toate surorile de la Regina Mundi să fie fericite, pentru că au putut să îl întâlnească pe Papă!”