Ernest M. Valea: Reîncarnare și înviere
03.08.2019, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Reîncarnare și înviere. O analiză din perspectiva filosofiei minții și a credinței creștine, scrisă de Ernest M. Valea. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 306 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 20 lei. Cităm din autor.
Analiza a două concepte religioase (reîncarnarea și învierea) cu instrumentele filosofiei se poate constitui ca un exercițiu aplicativ al filosofiei religiei. După cum sugerează numele acestei discipline, ea se vrea o explorare filosofică a conceptelor religioase ce împinge capacitatea de cunoaștere a rațiunii până la limitele ei. Filosofia religiei ne arată că omul religios, cel care afirmă și își asumă o credință religioasă, nu poate nega aportul rațiunii la formularea credinței sale. Papa Ioan Paul al II-lea a mers până acolo încât a numit credința și rațiunea „două aripi cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului”. Urmând tradiția Bisericii, nu trebuie să alungăm filosofia dintre instrumentele care ne ajută să ne formulăm credința. Să ne amintim că în formularea dogmei Sfintei Treimi, părinții capadocieni au „împrumutat” conceptele filosofice de ousia și hypostasis din neoplatonism, filosofia vremii lor. Până la Descartes, Europa creștină nici nu a avut filosofi în înțelesul actual al cuvântului, care să gândească și să scrie din afara unui context teologic. Numai începând cu Descartes am asistat la „emanciparea” filosofiei din starea de așa-zisă „slujnică a teologiei”. În ceea ce-l privește pe omul religios al religiilor orientale, care susțin conceptul reîncarnării, este evident faptul că Orientul nici măcar nu a căutat un divorț al celor două metode de cunoaștere, filosofică și religioasă, probabil din cauză că nu a avut un Dumnezeu suprem personal din „tirania” căruia să se elibereze.
Filosofia minții este una dintre ramurile cele mai tinere ale filosofiei, dar și una dintre cele mai iubite, în special în Occident. Ea a apărut abia în a doua jumătate a secolului trecut ca disciplină independentă, neînglobată în filosofia religiei. În România și-a făcut târziu apariția, motiv pentru care avem încă puține cărți publicate în acest domeniu. De aceea, în primele două capitole am considerat necesar să fac o scurtă prezentare a dezbaterilor curente din filosofia minții, în special a celor care gravitează în jurul următoarelor trei întrebări: Ce este mintea (sau sufletul, în limbaj religios)?; Care este raportul dintre minte și corp?; Care sunt criteriile prin care evaluăm continuitatea identității personale? Acestea sunt, în esență, și întrebările în jurul cărora gravitează întregul conținut al cărții. În primele două capitole, alături de o introducere în filosofia minții, voi discuta și răspunsurile clasice pe care le dă filosofia materialistă acestor întrebări, ca replică la dualismul cartezian.
În capitolele 3 și 4 voi trece în alt registru, cel al studiilor religioase, și voi analiza modul cum cele două mari religii ale Orientului, hinduismul și budismul, definesc natura umană și cum răspund celor trei întrebări. Un concept esențial al hinduismului și budismului îl constituie reîncarnarea – modalitatea prin care aceste religii susțin păstrarea identității personale după moarte. Din acest motiv, dedic acestei teme cel mai lung capitol al cărții, capitolul 5. Voi analiza originea sa, modul în care funcționează în hinduism și budism, motivele care-l fac atrăgător pentru publicul occidental, dovezile aduse în favoarea sa, precum și problemele pe care le lasă nerezolvate, atât din perspectiva filosofiei minții, cât și din cea a credinței creștine. În ultimul capitol voi analiza modul cum sunt definite natura umană și, implicit, conceptul învierii de către Biserica Catolică. Voi sublinia diferențele pe care le găsim față de spiritualitatea orientală, dar și măsura în care sunt satisfăcute cerințele formulate de filosofia minții pentru păstrarea identității personale după moarte.
Mă angajez, așadar, într-un demers aflat la granița dintre filosofie și religie, dintre rațiune și credință, dintre Orient și Occident, ținând cont de limitările unui asemenea demers, din ambele sensuri, atât din perspectiva filosofilor, cât și a teologilor. Scopul ultim pe care îl urmăresc este să înțelegem ce este natura umană și cum formulează religiile posibilitatea păstrării identității personale după moarte, în contrast cu filosofia materialistă. Doresc să evit pe cât posibil limbajul de specialitate, astfel încât cartea să fie accesibilă publicului larg, nu doar specialiștilor. Doresc să îl atrag în studierea acestui domeniu fascinant și pe cititorul neavizat, să îi trezesc interesul pentru dezbaterile actuale ale filosofiei minții, astfel încât să-și poată formula o părere proprie. De asemenea, doresc să captez atenția și celor care și-au format deja o părere solidă despre reîncarnare și/sau înviere. O verificare a bazelor pe care ne-am făurit anumite certitudini, mai ales de natură religioasă, nu poate fi decât folositoare. Sper ca această carte să vă fie o lectură rodnică, menită să vă lanseze în propria dvs. investigație asupra naturii umane și a rostului ultim al existenței, sau să vă ofere unele răspunsuri în cazul în care deja vă aflați în această căutare.
Imagini
