Papa Francisc le-a scris preoților în sărbătoarea Sf. Ioan Maria Vianney
05.08.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a publicat duminică o scrisoare în care îi încurajează pe preoți să rămână fermi și în rugăciune în această perioadă de purificare de după revelațiile privind abuzurile comise de unii preoți, astfel încât să poată să existe o înnoire a sfințeniei în preoție. „Sunt convins că, în măsura în care suntem fideli față de voința lui Dumnezeu, timpul de purificare eclezială pe care îl trăim ne va face mai bucuroși și simpli și, într-un viitor nu prea îndepărtat, va fi foarte rodnic”, a scris el într-o scrisoare semnată pe 4 august.
Încurajând preoți să recitească Ezechiel 16, Sfântul Părinte spune: „Să nu ne descurajăm! Domnul își purifică Mireasa și ne convertește pe toți la El, ne face să experimentăm momente de încercare pentru ca să înțelegem că fără El suntem praf. Ne mântuiește de ipocrizie, de spiritualitatea aparențelor. […] Aceasta este istoria Bisericii. Aceasta este istoria mea, poate să spună fiecare dintre noi. La sfârșit, prin rușinea ta, tu vei continua să fi păstorul. Căința noastră umilă, care rămâne tăcută printre lacrimi în fața monstruozității păcatului și a măreției insondabile a iertării lui Dumnezeu, această, această căință umilă este începutul sfințeniei noastre.” Pontiful a publicat scrisoarea în ziua în care se împlinesc 160 de ani de la moartea Parohului din Ars, Sf. Ioan Maria Vianney, patronul preoților parohi.
Papa spune că scrisoarea e adresată tuturor preoților, diecezani și consacrați, și că a trimis-o „pentru a vă mulțumi în numele sfântului popor al lui Dumnezeu pentru tot ceea ce primește de la voi și, la rândul meu, să vă încurajez să reînnoiți acele cuvinte pe care Domnul le-a rostit așa de duios în ziua hirotonirii noastre și constituie izvorul bucuriei noastre: ‘Nu vă mai numesc servitori… v-am numit prieteni’.” În textul de șase pagini, Papa Francisc a scris despre durerea simțită de victimele abuzurilor sexuale, abuzurilor de putere și de conștiință, comise de preoți, subliniind că „această durere i-a afectat și pe preoți”. Mai spune că în întâlnirile cu preoții, mulți i-au împărtășit revolta pe abuzurile comise și frustrarea că, deși ei au fost fideli, trebuie să se confrunte cu răul făcut de alții. „Fără a nega sau respinge răul provocat de unii dintre frații noștri, ar fi nedrept să nu ne exprimăm recunoștința față de toți acei preoți care cu fidelitate și generozitate și-au trăit viețile în slujba altora”, a spus Pontiful.
Mesajul continuă oprindu-se asupra recunoștinței, descrisă ca o „armă puternică”. „Fraților, mulțumesc pentru fidelitatea voastră față de angajamentele asumate”, scrie Papa. „Mulțumesc pentru bucuria cu care ați știut să dăruiți viața voastră, arătând o inimă care în decursul anilor s-a bătut și a luptat pentru a nu deveni îngustă și amară și să fie, dimpotrivă, zilnic lărgită de iubirea lui Dumnezeu și a poporului său. […] Mulțumesc pentru că voi căutați să întăriți legăturile de fraternitate și de prietenie în preoțime și cu Episcopul vostru, susținându-vă reciproc, îngrijindu-l pe cel care este bolnav, căutându-l pe cel care s-a izolat, încurajând și învățând înțelepciunea de la cel bătrân, împărtășind bunurile, știind să râdeți și să plângeți împreună… […] Mulțumesc pentru că zilnic celebrați Euharistia și pașteți cu milostivire în Sacramentul Milostivirii, fără rigorisme și nici laxisme, luând asupra voastră persoanele și însoțindu-le pe drumul convertirii spre viața nouă pe care Domnul ne-o dăruiește tuturor.”
Vorbind în continuare despre curaj, mai exact despre „curajul sacerdotal, rod mai ales al acțiunii Duhului Sfânt în viețile voastre”, Sfântul Părinte a propus verificarea curajului prin două teste: mai întâi preoții să vadă cum răspund durerii. „De multe ori se poate întâmpla să ne comportăm ca levitul sau preotul din parabolă care se întorc în partea cealaltă și îl ignoră pe omul care zace la pământ. Alții se apropie rău, intelectualizează refugiindu-se în locuri comune: ‘viața este așa’, ‘nu se poate face nimic’, dând spațiu fatalismului și descurajării; sau se apropie cu o privire de preferințe selective generând astfel numai izolare și excludere.” Al doilea test: verificarea dacă nu se cade în „tristețea dulceagă”. Citându-l pe Cardinalul Tomáš Špidlík, în scrisoare citim: „Dacă ne asaltează tristețea datorită vieții ca atare, datorită companiei altora, datorită faptului că suntem singuri, atunci există mereu vreo lipsă de credință în Providență a lui Dumnezeu și în lucrarea sa. Tristețea paralizează curajul de a continua în muncă, în rugăciune, ne face antipatici vecinii noștri. Autorii monastici, care dedică o descriere lungă acestui viciu, îl numesc dușmanul cel mai rău al vieții spirituale.”
Scrisoarea Papei vine și cu îndemnuri concrete. „Pentru a menține inima curajoasă este necesar să nu neglijăm două legături constitutive ale identității noastre” – cu Isus, respectiv cu poporul. „De fiecare dată când ne dezlegăm de Isus sau neglijăm relația noastră cu El, puțin câte puțin angajarea noastră se usucă și candelele noastre rămân fără untdelemn în măsură să lumineze viața”, scrie Pontiful. „Aș vrea să vă încurajez să nu neglijați însoțirea spirituală, având un frate cu care să vorbiți, să vă confruntați, să discutați și să discerneți în deplină încredere și transparență propriul drum; un frate înțelept cu care să trăiți experiența de a vă ști discipoli.” Iar privitor la a doua legătură, scrie: „Nu vă izolați de oamenii voștri și de preoți sau de comunități. Cu atât mai puțin să nu vă închideți în grupuri închise și elitiste. […] Un slujitor curajos este un slujitor care este mereu în ieșire.”
Suveranul Pontif își încheie scrisoarea vorbind despre laudă și despre Maria. „Toată viața Mariei a fost condensată în cântarea sa de laudă, pe care suntem invitați și noi să o cântăm ca promisiune de plinătate.” „Dacă vreodată privirea începe să se împietrească, sau simțim că forța seducătoare a apatiei sau a dezolării vrea să înfigă rădăcini și să pună stăpânire asupra inimii; dacă gustul de a ne simți parte vie și integră a poporului lui Dumnezeu începe să ne deranjeze și ne simțim împinși spre o atitudine elitară… să nu ne fie frică să o contemplăm pe Maria și să intonăm cântarea ei de laudă. Dacă vreodată ne simțim ispitiți să ne izolăm și să ne închidem în noi înșine și în proiectele noastre protejându-ne de căile mereu prăfuite ale istoriei, sau dacă plângeri, proteste, critici sau ironie pun stăpânire pe acțiunea noastră fără voința de a lupta, de a aștepta și de a iubi… să privim la Maria pentru ca să purifice ochii noștri de orice ‘pai’ care ar putea să ne împiedice să fim atenți și treji pentru a-l contempla și a-l celebra pe Cristos care trăiește în mijlocul poporului Său.”
