Papa Francisc: A invoca, a merge, a mulțumi
13.10.2019, Vatican (Catholica) - Duminică, 13 octombrie 2019, în luna misiunilor și în cadrul Sinodului Episcopilor dedicat Amazoniei, în Vatican a avut loc canonizarea a cinci Fericiți: John Henry Newman, Giuseppina Vannini, Maria Teresa Chiramel Mankidiyan, Dulce Lopes Pontes și Margareta Bays. „Astăzi îi mulțumim Domnului pentru noii sfinți, care au mers în credință și pe care îi invocăm acum ca mijlocitori”, a spus Pontiful la predică.
Papa Francisc și-a construit predica de la Liturghia celebrată în Piața San Pietro în jurul a trei verbe: a invoca, a merge, a mulțumi. Evanghelia zilei în ritul latin a fost cu vindecarea celor zece leproși, din care doar unul, un samaritean, s-a întors la Isus să îi mulțumească. După ce a explicat situația dificilă a leproșilor din primul secol, Sfântul Părinte a spus: „Ca acei leproși, și noi avem nevoie de vindecare, toți. Avem nevoie să fim vindecați de neîncrederea în noi înșine, în viață, în viitor; de multe frici; de viciile ale căror sclavi suntem; de atâtea închideri, dependențe și alipiri: de jocuri, de bani, de televizor, de celular, de judecata celorlalți. Domnul eliberează și vindecă inima, dacă îl invocăm” – primul verb asupra căruia s-a oprit.
Trecând la verbul a merge, Papa a observat că „leproșii nu sunt vindecați atunci când stau pe loc în fața lui Isus, ci în timp ce merg”. A explicat: „Credința cere un drum, o ieșire, face minuni dacă ieșim din certitudinile noastre acomodante, dacă lăsăm porturile noastre sigure, cuiburile noastre confortabile. Credința se mărește cu dăruirea și crește cu riscul. Credința înaintează atunci când mergem înainte echipați cu încredere în Dumnezeu.” Ultimul verb a fost „a mulțumi”. „Numai celui care mulțumește Isus îi spune: ‘Credința ta te-a mântuit’. Nu este numai sănătos, este și mântuit. Aceasta ne spune că punctul de sosire nu este sănătatea, nu este faptul de a ne simți bine, ci întâlnirea cu Isus. Mântuirea nu înseamnă a bea un pahar de apă pentru a fi în formă, înseamnă a merge la izvor, care este Isus. Numai El eliberează de rău și vindecă inima, numai întâlnirea cu El mântuiește, face viața deplină și frumoasă.”
La final Sfântul Părinte a amintit de sfinții canonizați în acea zi, dinte care „trei sunt surori și ne arată că viața călugărească este un drum de iubire în periferiile existențiale ale lumii”. A patra a fost o croitoreasă – Marguerite Bays: „ea ne revelează cât este de puternică rugăciunea simplă, suportarea răbdătoare, dăruirea tăcută – prin aceste lucruri Domnul a făcut să se retrăiască în ea, în umilința sa, strălucirea Paștelui”. La final l-a pomenit și pe Cardinalul Newman, citând modul în care el descria sfințenia în cotidian: „Creștinul posedă o pace profundă, tăcută, ascunsă, pe care lumea nu o vede. Creștinul este bucuros, liniștit, bun, amabil, respectuos, naiv, modest; nu emite pretenții, comportamentul său este așa de departe de ostentație și de eleganță căutată încât la prima vedere poate fi luat cu ușurință drept o persoană obișnuită”. Printre cei prezenți la canonizare a fost și prințul Charles, dat fiind că Newman a fost britanic, anglican înainte de a se converti la catolicism.
