Cardinalul Ravasi: Cardinalul Newman poate să devină patronul ecumenismului
14.10.2019, Vatican (Catholica) - Ce au în comun un Papă sud-american și un Cardinal sfânt care vine din pâclele engleze? Aparent destul de puțin, dar dacă se privește mai în profunzime, mult mai mult. A explicat aceasta pentru agenția SIR, în ajunul canonizării Cardinalului John Henry Newman – în 13 octombrie 2019 -, Cardinalul Gianfranco Ravasi, președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură și succesor al Cardinalului Newman în diaconia „San Giorgio a Velabro”.
– Care este semnificația canonizării Cardinalului Newman, pe care Papa a situat-o la jumătatea Sinodului pentru Amazonia?
– Trebuie amintit că totul începe cu Papa Benedict al XVI-lea, care l-a beatificat în Anglia, ținând cont – ca teolog – de însemnătatea teologiei sale. Dezvoltarea legăturii cu Papa Francisc trebuie căutată în interesul pentru o operă impunătoare a sa, Gramatica Asentimentului, în care Cardinalul Newman analizează printr-o reflecție sistematică structura asentimentului credinței, care prevede un parcurs ce este în același timp de tip rațional, teologic, etic și propriu conștiinței.
Central, în itinerarul propus de Newman, este conceptul de phrónesis, după părerea mea mult în sintonie cu magisteriul Papei Francisc. De fapt, în Newman există un asentiment la credință care nu este numai încredințat rigorii intelectuale: există și o dimensiune mai simbolică, reprezentantă întocmai de phrónesis, care demonstrează că noi cunoaștem nu numai prin canalul înalt și nobil al raționalității, al logicii formale. Persoana simplă poate să fie sediul unei cunoașteri de credință, cu un parcurs propriu și cu un organ investigativ propriu. Deci, pentru Newman, phrónesis este o teologie.
– Una din scrierile cele mai importante ale sale este „Despre consultarea credincioșilor în materie de doctrină”, care a provocat încă de la publicarea sa dezbateri aspre. Riscă același lucru și Papa Bergoglio, când nu încetează să recomande ascultarea „flerului sfântului popor al lui Dumnezeu”?
– Se spune că Newman este „părintele absent” de la Conciliu, însă în realitate anticipează Gaudium et spes și Lumen gentium: există un sensum fidelium care este ceva ce îl implică pe teolog, dar are o respirație mai corală, mai orizontală. Pentru aceasta Cardinalul Newman este în sintonie cu Papa Francisc, care nu încredințează magisteriul său numai afirmațiilor dogmatice sau elaborării strict teoretice sau teologice, ci unui mesaj întemeiat spiritual care cuprinde și aspectul specific legat de respirația oamenilor obișnuiți. Devoțiunea mariană, spiritualitatea cotidianului, dimensiunea socială sunt parte din respirația credinței, din acel sensus fidelium pe care și Cardinalul Newman îl includea în criteriile de verificare a doctrinei, deși pe urma tradiției.
Mereu am fost puțin surprins de faptul că Newman, îmbrățișând credința catolică, a ales Congregația întemeiată de Sf. Filip Neri: pentru valoarea sa, ne-am fi putut aștepta să devină, de exemplu, un iezuit. Ceea ce l-a cucerit pe Newman, așa cum a revelat el însuși, a fost dimensiunea smereniei și a bucuriei smerite a lui Filip. Și strălucirea sa care era fascinantă pentru un om obișnuit să trăiască în pâclele din Maria Britanie. A știut să conjuge rigoarea solemnă a englezilor, simțul etic puternic prezent în anglicanism, cu atitudinea de compasiune, de apropiere, de ascultare a oamenilor tipic tradiției oratoriene. Și apoi simțul prieteniei. Alături de ușa casei sale, în Birmingham, a pus să fie scrise pe o lespede cuvintele sale: „Binecuvântare prietenilor care la ușa mea, fără să fie chemați, fără să fie sperați, totuși au venit”.
– 13 octombrie este o dată importantă și pentru Biserica Anglicană. Poate fi imaginat Cardinalul Newman ca „patron al ecumenismului”, pentru capacitatea sa de a fi „punte” între cele două Biserici?
– Convertirea sa la catolicism, la 44 de ani, a rămas mereu imprimată în viața sa ca o cotitură, care nu l-a făcut însă să renege vreodată trecutul. Așa cum este documentat de Apologia pro vita sua, când Newman a părăsit Biserica Anglicană, a dorit să demonstreze că acea convertire nu este în mod necesar o renegare, ci o deschidere spre un nou orizont. Acum, cu Anglicanorum coetibus, această concepție este acceptată liniștit și de Biserica Anglicană: trecerea la o altă Biserică nu trebuie concepută în mod necesar ca o trecere globală, ci ca o alegere care se face în numele unui mare respect și a unei mari iubire față de tradiție, care merge în același pas cu deschiderea spre un nou orizont.
Cardinalul Newman a fost o „punte” pentru un ecumenism nu în mod excesiv irenic sau legat de problemele doctrinale, ci mai profunde. Un ecumenism nu întotdeauna și numai făcut pentru un dialog „pe creastă”, ci capabil să coboare pe versantul celuilalt și viceversa, invitându-l pe celălalt să coboare și să viziteze la rândul său. „Cor ad cor loquitur”, cum afirmă motoul său. (material al Agenției SIR, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
