Inițiativă ecumenică în Letonia intitulată „Duminica orfanilor”

30.10.2019, Roma (Catholica) - Și Letonia a aderat la inițiativa internațională ecumenică la care participă Biserici creștine din întreaga lume, inițiativă destinată sprijinirii spirituale, prin rugăciune, și materiale, prin ajutoare bănești, a orfanilor. Așadar, la 3 noiembrie, în bisericile din Letonia se va celebra „Duminica orfanilor”. Potrivit statisticilor oficiale, publicate pe pagina web a Arhidiecezei de Riga, la începutul anului 2018 în orfelinatele din Letonia se aflau circa 1200 de copii, în prezent numărul lor scăzând la circa 800.
„În ultimii ani, diferite organizații au făcut campanii de sensibilizare privind modalitățile de sprijinire a copiilor din orfelinate”, se spune în nota publicată pe situl Arhidiecezei de Riga, dându-se ca exemplu Casa de copii „Preasfânta Familie”, din Riga, care oferă în mod regulat cursuri de formare pentru potențiali părinți adoptivi sau familii maternale. Totodată, diferite comunități s-au împrietenit cu unele orfelinate, unde merg regulat în vizită, oferindu-și disponibilitatea în privința unor activități. Ajunsă la cea de-a șaptea ediție în Letonia, inițiativa din 3 noiembrie pornește de la premisa că se poate face mai mult pentru ei. În afară de rugăciune, de care au mare nevoie acești copii, anul acesta credincioșii letoni au fost îndemnați să se întrebe ce pot face concret – la nivel individual și comunitar – pentru a ajuta la îmbunătățirea situației copiilor din orfelinatele din Letonia. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)