A construi ziduri între popoare nu este niciodată soluția
08.11.2019, Roma (Catholica) - „Căderea zidului Berlinului nu este numai un eveniment din trecut de celebrat, ci conține și o dimensiune profetică. Ne-a învățat că a construi ziduri între popoare nu este niciodată soluția, și este un apel la a lucra pentru o Europă mai bună și mai integrată”. Este o privire îndreptată spre viitor pentru o Europă mai frumoasă, chemată și astăzi să fie casa tuturor, declarația pe care Episcopii din Comisia Episcopatelor din Uniunea Europeană (COMECE) au scris-o cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a căderii zidului Berlinului. Textul a fost adoptat și semnat de toți Episcopii delegați din Conferințele Episcopale din UE, în cursul Adunării plenare a COMECE, care s-a ținut în perioada 23-25 octombrie 2019 la Bruxelles, sub președinția Cardinalului Jean-Claude Hollerich.
„În timpuri de naționalism întărit”, afirmă Mons. Franz-Josef Overbeck, vicepreședinte al COMECE, „căderea zidului din Berlin ne amintește în mod viguros, și nu numai germanilor, valoarea libertății și semnificația UE ca proiect de pace”. Acea noapte de acum 30 de ani rămâne sculptată în amintirea multora: curg imaginile preluate de televiziunile din toată lumea cu tinerii care se cațără pe zid trăgându-se sus unii pe alții, cu loviturile de târnăcop în zid, de asemenea îmbrățișările, bucuria, emoția până la lacrimi, buimăceala pentru ceea ce se întâmpla. „Căderea zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989”, scriu Episcopii, „a fost unul dintre evenimentele cele mai importante din istoria europeană a ultimilor decenii”.
Era sfârșitul unui capitol foarte lung și dureros al istoriei, care a ținut separate în mod forțat timp de 28 de ani familii întregi. Însă era și simbolul prăbușirii unui regim, distrugerea definitivă a unei cortine de fier care a divizat lumea în două blocuri. „Din acel moment încoace lumea s-a schimbat”. Dărâmarea zidului din Berlin a fost rezultatul unei serii de evenimente care au permis întoarcerea libertății după peste 40 de ani de regimuri opresive în țările din Europa centrală și de est. Episcopii amintesc schimbările petrecute în Ungaria la începutul anului 1989 și primele alegeri în Polonia în iunie din acel an.
Amintesc eforturile făcute de atâția europeni care au lucrat „constant și pașnic” pentru o schimbare politică. Și fac referință și la rolul important desfășurat de Sfântul Ioan Paul al II-lea și la încurajarea sa: „Europa are nevoie să respire cu doi plămâni!” În aceste ultime trei decenii, euforia s-a transformat în realism, astăzi probabil în dezamăgire. Episcopii prezintă în declarație o serie de problematici deschise. „Nu toate așteptările provocate de căderea zidului” au fost „satisfăcute”. „Ideologiile, odinioară la baza construirii zidului, nu sunt complet dispărute în Europa și încă sunt prezente astăzi, deși în forme diferite”. Procesul de vindecare și reconciliere nu este „deloc încheiat”.
Pentru aceste motive, declarația COMECE se încheie cu un apel: „Îi invităm pe toți europenii să lucreze împreună pentru o Europă liberă și unită, printr-un reînnoit proces de dialog care să transcendă mentalități și culturi, respectând diferitele noastre experiențe istorice și împărtășind speranțele și așteptările noastre pentru un viitor comun de pace”. Episcopii arată drept cale maestră care trebuie urmată „cultura întâlnirii”. Și încheie: „Îi invităm pe toți să îl roage pe Dumnezeu, Stăpânul istoriei, să ne ajute să ne dedicăm unei Europe conduse de Duhul Sfânt, care este originea și fundamentul speranței, izvor și forță a unei noi angajări pentru valorile pe care se întemeiază Europa: dreptate, libertate și pace”. (material al Agenției SIR, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)