Nunțiul Apostolic la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”
21.01.2020, București (Catholica) - Vineri, 17 ianuarie 2020, la Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, a avut loc sfințirea anuală a clădirii colegiului de către Excelența Sa, IPS Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic din România și Moldova și decan al corpului diplomatic Român, însoțit de Mons. Fernando Duarte Barros Reis, secretar al Nunțiaturii Apostolice din București.
Este pentru prima dată în istoria colegiului când un Nunțiu Apostolic se întâlnește cu elevii, profesorii și ceilalți angajați ai școlii. De aceea emoțiile au fost foarte mari. Excelența Sa a fost întâmpinat cu pâine și sare de către elevi și s-a intonat imnul colegiului, Ad maiorem Dei gloriam. După ceremonia de binecuvântare anuală, Excelența Sa, Nunțiul Apostolic, împreună cu preoții profesori prezenți, au intrat în toate clasele și au binecuvântat elevii și toate spațiile de învățământ. La sfârșitul ceremoniei, în sala de festivități a colegiului, a avut loc o întâlnire a înalților oaspeți cu cadrele didactice și didactic auxiliare, ocazie cu care Nunțiul Apostolic s-a familiarizat cu unele realități ale școlii catolice din București, aflăm de pe pagina Facebook a instituției.
În noul an școlar, la Colegiul romano-catolic „Sf. Iosif” din București studiază 1120 de elevi, distribuiți în 40 de clase: 16 clase la învățământul primar, 9 în învățământul gimnazial, 8 la liceu și 7 la învățământul postliceal sanitar. Cursurile se desfășoară în două clădiri și două schimburi: în clădirea de lângă Biserica Sf. Tereza a Pruncului Isus funcționează dimineața clasele pregătitoare, I-a și a II-a, iar de la prânz clasele a III-a și a IV-a; în clădirea din Șos. Olteniței, clasele de gimnaziu și liceu dimineața, iar după-amiaza clasele din învățământul postliceal, informa pe 9 septembrie 2019, directoarea instituției, sr. Rodica Miron, conform Angelus.com.ro.
