Papa Francisc: Chiar și creștinul poate să piardă simțul păcatului
31.01.2020, Vatican (Catholica) - O viață normală, liniștită, cu o inimă care nu reacționează nici chiar în fața celor mai grave păcate, semn al unei mentalități lumești care răpește capacitatea de a vedea răul făcut. La predica de la Sfânta Liturghie celebrată în dimineața de vineri, 31 ianuarie a.c., Papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei (2Sam 11,1-17 și Mc 4,26-34) și a pus accentul pe prima lectură, luată din Cartea a doua a lui Samuel.
Pericopa zilei prezintă căderea „sfântului rege David”: alunecând în viața comodă, regele a uitat că a fost ales de Dumnezeu. La fel ca mulți oameni din zilele noastre, care merg duminica la Liturghie și se declară creștini, dar au pierdut „simțul păcatului”, ceea ce, după cum spunea Papa Pius al XII-lea, reprezintă unul din relele epocii noastre. Într-un timp în care orice se poate face, unul poate ieși din această „atmosferă spirituală” cu ajutorul mustrării din partea cuiva sau în urma „palmelor” primite de la viață. Revenind la pagina biblică, Sfântul Părinte a evidențiat lanțul păcatelor lui David, de la recensământul populației până la episodul cu Batșeba, soția lui Urie heteul, în care adulterul este urmat de asasinarea lui Urie. Cu toate acestea, a remarcat Pontiful, „David și-a văzut liniștit de viața sa. Calm. Inima lui a rămas nemișcată.”
„Dar cum a fost capabil să facă așa ceva marele David, care este sfânt, care făcuse atâtea lucruri bune, care era atât de unit cu Dumnezeu? Acest lucru nu se întâmplă peste noapte. Marele David a alunecat încetul cu încetul. Există păcate de moment: păcatul mâniei, când cineva insultă din lipsă de autocontrol. Însă, există păcate în care se alunecă încetul cu încetul, prin [aderarea] la spiritul celor lumești. Este spiritul celor lumești cel care îl determină pe om să comită astfel de lucruri ca și cum ar fi normale. [Să comită] o crimă.” Lent, încet, ușor. Papa repetă cu insistență aceste adverbe pe parcursul predicii, pentru a explica felul în care păcatul pune stăpânire pe om folosindu-se de comoditatea sa. „Noi toți suntem păcătoși”, a recunoscut Pontiful, „dar uneori facem păcate de moment. Eu mă mânii, ofensez, dar apoi mă căiesc”. Alteori, în schimb, „ne lăsăm duși în jos spre o stare de viață unde… pare normal”. Normal, de exemplu, ajunge să fie „neplata cuvenită îngrijitoarei domestice” sau plata pe jumătate datorată celui care lucrează pământul.
„Cei care comit astfel de păcate par oameni buni, care merg la Liturghie în fiecare duminică, care își spun creștini. Dar cum de ai ajuns să faci acest lucru și alte păcate? Spun doar atât… Pentru că ai alunecat într-o stare în care ai pierdut conștiința păcatului. Acesta este unul dintre relele timpului nostru. Papa Pius al XII-lea a vorbit despre pierderea conștiinței păcatului. ‘Poți face orice…’ [spun unii] pentru a ajunge apoi să îți cheltuiești întreaga viață pentru rezolvarea unei probleme.” Sunt lucruri care nu se întâmplă doar în antichitate. Papa a amintit un episod recent din Argentina cu un grup de jucători de rugby care au ucis din bătaie un coechipier după o noapte de „movida”, de petreceri și băutură. Tineri care, a afirmat compatriotul lor, au devenit ca o „haită de lupi”. Un fapt care trezește întrebări cu privire la educația tinerilor, la mersul societății. De multe ori este nevoie de „o palmă a vieții” pentru a se opri, pentru a bloca alunecarea lentă înspre păcat. Este nevoie de o persoană ca profetul Natan, trimis de Dumnezeu la David ca să îi deschidă ochii în fața erorii.
„Să ne gândim puțin: care este atmosfera spirituală a vieții mele? Sunt atent, am întotdeauna nevoie de cineva care să îmi spună adevărul sau nu, consider că nu. Ascult mustrarea unor prieteni, a duhovnicului, a soțului, a soției, a copiilor, mustrare care îmi vine cumva în ajutor. Privind la povestea de viață a sfântului rege David să ne spunem: dacă un sfânt a ajuns să cadă în așa fel, să fim atenți, fraților și surorilor, pentru că ni se poate întâmpla și nouă! De asemenea, să ne întrebăm: în ce atmosferă trăiesc? Fie ca Domnul să ne dea harul de a ne trimite mereu un profet – poate fi un vecin, poate fi fiul, mama, tatăl – care să ne pălmuiască puțin atunci când alunecăm în acea atmosferă în care totul pare permis.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
