Nunțiul la hramul comunității iezuiților din București

24.02.2020, București (Catholica) - Așteptat anul acesta o săptămână mai târziu, duminică, 23 februarie, hramul Sf. Claudiu la Colombiere, patronul iezuiților din București, a întrecut așteptările. Le-a întrecut mai întâi numeric, participanții prezenți în Centrul Pedro Arrupe fiind la fel de motivați ca întotdeauna, dar mai numeroși ca niciodată. Le-a întrecut apoi prin spirit de rugăciune, solidaritate și proximitate, atât la Sfânta Liturghie, cât și la agapa ce i-a urmat. În acest sens, Excelența Sa, Mons. Miguel Maury Buendia, a făcut comunității prezente un dublu dar: acela al celebrării Sfintei Liturghii, precum și documentul apostolic post-sinodal Querida Amazonia, recent apărut. Ca semn de recunoștință, a fost rugat să transmită mulțumirile celor prin prezenți din Querida România!
De asemenea, corul condus de neobositul părinte Luc Duquenne a „dat tonul” unei rugăciuni dublate în sensul cuvintelor sf. Augustin: „cine cântă bine se roagă de două ori!”. La acest „supliment de suflet” au contribuit din plin soliștii și corul camerunez, precum și instrumentiștii Manuela Slave și Emanuel Suceu. Aceștia din urmă, intonând la oboi și orgă melodia fratelui Gabriel din filmul „Misiunea”, ne-au amintit că toți suntem în misiune, nu doar iezuiții, nici JRS, ci întreg poporul lui Dumnezeu, în Missio Dei, Misiunea lui Dumnezeu. Iar rolul nostru în această misiune este să îl căutăm pe Dumnezeu în aproapele nostru, chiar în cel mai surprinzător, fiind cel mai puțin luat în considerație: cel sărac, marginalizat și refugiat. Și aceasta pentru că, așa cum ne-a amintit pr. Iosif Șandoru la omilie, Dumnezeu nu se caută altundeva, ci altcumva, în aceleași locuri bătătorite de rutină, dar reînnoite de slujire.
Vii mulțumiri tuturor acelora care au făcut posibilă trăirea unui adevărat „Magis” în inima Capitalei: mai aproape de Dumnezeu și de aproapele, indiferent de limba și culoarea lui! (Marius Taloș SJ pentru Iezuiti.ro)