Vinerea Sfântă – colecta pentru Țara Sfântă
07.03.2020, Vatican (Catholica) - „Isus va fi în agonie până la sfârșitul veacurilor; nu trebuie să dormim în tot acest timp.” De la această reflecție a lui Blaise Pascal pornește scrisoarea Cardinalului Leonardo Sandri pentru colecta din Vinerea Sfântă din acest an, prin care se dorește să se răspundă la necesitățile pastorale, educative, de asistență și de caritate ale Bisericilor din Orientul Mijlociu. Prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene a explicat că gândul lui Pascal ne trimite la misterul luptei și al suferinței Mântuitorului pe care anul liturgic și, îndeosebi Săptămâna Sfântă și Triduum-ul Pascal, ne fac să îl celebrăm și să îl actualizăm. Însă, este o afirmație care subliniază și faptul că Mântuitorul „se identifică cu agonia și suferința acelora care în istorie par să nu cunoască altceva decât o Vineri Sfântă interminabilă”.
Scrisoarea pentru colecta din Vinerea Sfântă face trimitere la rugăciunea rostită de Papa Francisc la finalul Căii Sfintei Cruci de la Colosseum, din 19 aprilie 2019, Pontiful oprindu-se asupra răului și a suferințelor lumii pe care le așază alături de crucea lui Isus: „Crucea persoanelor flămânde de pâine și iubire; crucea persoanelor singure și abandonate chiar și de proprii fii și rude; crucea persoanelor însetate de dreptate și de pace; crucea persoanelor care nu au confortul credinței; crucea celor în vârstă care se târâie sub greutatea anilor și a singurătății; crucea migranților care găsesc ușile închise din cauza fricii și a inimilor blindate de calcule politice; crucea celor mici, a celor răniți în nevinovăția și puritatea lor; crucea umanității care rătăcește în întunericul incertitudinii și în obscuritatea unei culturi a momentului.”
„Țara Sfântă este locul fizic în care Isus a trăit această agonie și această suferință transformând-o în acțiune mântuitoare datorită unei iubiri infinite”, scrie prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, amintind că „Țara Sfântă și în special comunitatea creștină care viețuiește acolo ocupă un loc important și special în inima Bisericii universale care – după cum amintește Sfântul Paul – în momentul în care se angajează să exprime propria solidaritate, inclusiv economică, cu Ierusalimul, săvârșește un act de restituire: de fapt, de la Ierusalim întreaga Biserică a primit darul și bucuria Evangheliei și a mântuirii în Isus Cristos.”
Scrisoarea care pregătește pentru colecta din Vinerea Sfântă, destinată Țării Sfinte, nu evită să vorbească despre grelele încercări suferite de Biserica din aceste ținuturi, evidențiind cum „Biserica continuă să fie activă pentru salvgardarea prezenței creștine și pentru a da voce celor care nu au voce”. Documentul precizează că și îngrijirea sanctuarelor din Țara Sfântă ar fi imposibilă fără colecta pentru Țara Sfântă, aceste lăcașuri având o importanță fundamentală deoarece sunt locuri materiale care conservă memoria revelației divine. „Vouă, preoți, persoane consacrate și credincioși, care vă implicați pentru buna reușită a Colectei, în spirit de fidelitate față de o acțiune pe care Biserica o cere tuturor fiilor săi, potrivit binecunoscutelor modalități, am bucuria de a vă transmite recunoștința vie a Sfântului Părinte Francisc”, se spune în finalul scrisorii Cardinalului Leonardo Sandri pentru colecta din Vinerea Sfântă, în favoarea Bisericii din Țara Sfântă. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
