Papa Francisc: Atitudinea Domnului este apropierea unui Tată care își însoțește poporul
18.03.2020, Vatican (Catholica) - În predica la Sfânta Liturghie celebrată miercuri, 18 martie 2020, Papa Francisc a înălțat o rugăciune pentru lucrătorii sanitari care și-au pierdut viața în misiunea de îngrijire a bolnavilor de COVID-19. Pontiful ne-a amintit, totodată, că Dumnezeu ne este întotdeauna alături în momentele de încercare și ne cere să ne fim alături unii altora. Papa continuă să celebreze Sfânta Liturghie la Casa Santa Marta, celebrările euharistice fiind transmise zilnic, în direct, on-line. Astăzi, gândul Pontifului s-a îndreptat spre cei care suferă din cauza pandemiei de coronavirus, rugăciunea Sfântului Părinte fiind oferită în special persoanelor care și-au pierdut viața.
„Ne rugăm astăzi pentru cei decedați, pentru cei care – din cauza coronavirusului – și-au pierdut viața. În mod deosebit, aș vrea să ne rugăm pentru lucrătorii sanitari care au murit în aceste zile. Și-au dat viața slujindu-i pe bolnavi.” Inspirându-se din lecturile zilei, Papa Francisc a amintit că Dumnezeul nostru este apropiat de poporul Său și, în acest moment dificil, ne cere să fim aproape unul de celălalt. Vă oferim textul predicii Sfântului Părinte, potrivit transcrierii de lucru a colegilor noștri de la redacția italiană.
„Tema ambelor lecturi din liturgia zilei este Legea. Legea pe care Dumnezeu o dă poporului Său. Legea pe care Domnul a voit să ne-o dea și pe care Isus dorit să o aducă la perfecțiunea maximă. Însă există un lucru care atrage atenția: modul în care Dumnezeu dă Legea. Moise spune: ‘Care este neamul acela atât de mare încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeu nostru ori de câte ori îl chemăm?’ Domnul dă legea poporului Său cu o atitudine de apropiere. Nu sunt prescripțiile unui conducător, care ar putea fi departe de popor sau care ar putea fi un dictator. Nu, atitudinea Domnului este apropierea, și – grație revelației – știm că este o apropiere paternă, este apropierea unui Tată care își însoțește poporul dându-i în dar Legea. Este un Dumnezeu aproape: ‘Care este neamul acela atât de mare încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm?’ (Deuteronom 4,8).”
„Dumnezeu nostru este Dumnezeul apropierii, este un Dumnezeu apropiat care merge alături de poporul Său. Acea imagine din deșert, relatată în cartea Exodului: norul, coloana de foc, în care mergea Dumnezeu pentru a proteja poporul, pentru a merge alături de poporul Său. Nu este un Dumnezeu care îi lasă poporului dispoziții scrise și îi spune: ‘mergi mai departe’. Dă poruncile, le scrie pe două table de piatră, și i le încredințează lui Moise, dar nu dă legea și apoi pleacă, ci merge alături de poporul Său, îi rămâne alături. Dumnezeu nostru este un Dumnezeu al apropierii. Însă primul răspuns al omului – despre care ne relatează primele pagini ale Bibliei – este exprimat prin două atitudini de neapropiere. Răspunsul nostru este întotdeauna de îndepărtare; ne îndepărtăm de Dumnezeu. Chiar de la început, Biblia ne istorisește despre atitudinea lui Adam și a Evei. Ambii fug, se ascund de apropierea lui Dumnezeu, le este rușine pentru că au păcătuit, iar păcatul ne face să ne ascundem, să nu dorim apropierea. Și, de multe ori, o prezentare teologică a unui Dumnezeu judecător generează în om frica și dorința de a se ascunde.”
„‘Dumnezeu aproape’ apare ca fiind slab și cu cât ne este mai apropiat cu atât apare ca fiind mai slab. Când vine să trăiască în mijlocul nostru, când devine om, unul dintre noi, El se face slab și ajunge cu slăbiciunea până la moartea cea mai crudă, o moarte destinată asasinilor și celor mai păcătoși. Apropierea de om îl umilește pe Dumnezeu. Și El se umilește pentru a ne fi aproape, pentru a merge alături de noi, pentru a ne ajuta. ‘Dumnezeu aproape’ ne vorbește despre smerenie. Nu este un ‘Dumnezeu măreț’ dar departe… Nu. El este un Dumnezeu aproape, pe care îl simțim acasă. Și vedem aceasta în Isus. Dumnezeu făcut om, aproape de om până la moarte, alături de discipolii Săi pe care îi însoțește, pe care îi învață și îi corectează cu iubire. Să ne gândim, de exemplu, la apropierea lui Isus față de discipolii înfricoșați din Emaus: erau îngrijorați, erau învinși, însă Isus se apropie de ei încet, pentru a-i face să înțeleagă mesajul vieții, al învierii.”
„Dumnezeul nostru este aproape și ne cere să fim aproape unul de celălalt, să nu ne îndepărtăm între noi. În acest moment de criză pricinuit de pandemia cu care ne confruntăm este necesar să manifestăm mai mult această apropiere, să o facem mai vizibilă. Poate că nu putem să ne apropiem fizic, de teama contagierii, însă putem trezi în noi o atitudine de apropiere. De ce trebuie să fim apropiați unii de ceilalți? Pentru că Dumnezeul nostru este aproape și a dorit să ne însoțească în viață. El este Dumnezeul apropierii. De aceea, noi nu suntem persoane izolate: suntem apropiați, pentru că moștenirea pe care am primit-o de la Domnul este apropierea, adică gestul de apropiere. Să îi cerem Domnului harul de a fi aproape unul de celălalt, nu de a ne ascunde unul de celălalt, ‘spălându-ne pe mâini’ de problema celorlalți, precum Cain. Nu! Ci apropiere, proximitate. ‘Care este neamul acela atât de mare încât să aibă dumnezeii lui atât de aproape cum îl avem noi pe Domnul Dumnezeu nostru ori de câte ori îl chemăm?'” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News Romania)
