Papa Ioan Paul al II-lea și-a transformat crucea suferinței în iubire
02.04.2020, Vatican (Catholica) - Au trecut 15 ani de la moartea Papei Karol Wojtyla. Nu pot fi uitate zilele care au urmat trecerii la Casa Tatălui a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, după o lungă suferință cauzată de boală, trăită în spiritul unei mărturii creștine care a avut un puternic impact nu doar asupra credincioșilor ci și asupra persoanelor aflate departe de Biserică. Asupra învățăturii pe care Pontiful de origine poloneză ne-o poate oferi acum – într-un moment de mare suferință globală, cauzată de pandemia de coronavirus – s-a oprit Cardinalul Angelo Comastri, Vicarul general al Papei Francisc pentru Statul Cetății Vaticanului, în următorul interviu acordat lui Alessandro Gisotti, pentru mass-media vaticană.
– În urmă cu 15 ani, pe 2 aprilie, trecea la Casa Tatălui Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, după o lungă suferință cauzată de boală, pe care a trăit-o oferind o extraordinară mărturie de credință. Ce învățătură ne oferă viața și exemplul Papei Ioan Paul al II-lea în actualul context dramatic cauzat de situația de urgență pe care o trăim?
– Răspândirea epidemiei, creșterea numărului de contagiați și buletinul informativ zilnic cu privire la numărul de morți a găsit societatea nepregătită și a pus în lumină golul spiritual al multor persoane. Cu puțin timp înainte de a muri, jurnalistul italian Indro Montanelli a făcut următoarea reflecție lucidă și onestă: „Dacă trebuie să închid ochii fără să știu de unde vin și unde mă duc și ce anume am venit să fac pe acest pământ, ar fi meritat să deschid ochii? Viața mea este o declarație falimentară!” Aceste cuvinte ale jurnalistului Montanelli reprezintă fotografia situației unei părți din actuala societate. Epidemia înspăimântă și din acest motiv: pentru că în multe persoane s-a stins credința. Papa Ioan Paul al II-lea era un credincios, un credincios convins, un credincios coerent a cărui credință îi lumina parcursul vieții.
– În ciuda multor suferințe trăite și a unei boli îndelungate, Karol Wojtyla dădea celor care-l întâlneau impresia că trăia în deplină pace și bucurie interioară…
– Papa Ioan Paul al II-lea știa că viața este o rapidă cursă spre Marea Sărbătoare: Sărbătoarea îmbrățișării cu Dumnezeu, infinit de fericită. Însă trebuie să ne pregătim pentru această întâlnire, trebuie să ne purificăm în vederea acestei întâlniri; este necesar să îndepărtăm reținerile provocate de orgoliu și de egoism avute de noi toți pentru a-l putea îmbrățișa pe Acela care este Iubire fără umbre. Papa Ioan Paul al II-lea trăia suferința cu acest spirit: și, chiar și în momentele cele mai grele (precum atentatul) nu a pierdut nicicând seninătatea. De ce? Pentru că scopul final al vieții îi era în permanență clar. Azi, mulți nu mai cred în scopul vieții. Din acest motiv trăiesc suferința cu disperare: pentru că nu reușesc să vadă dincolo de durere.
– Papa Ioan Paul al II-lea a știut întotdeauna să găsească în experiențele de suferință, de durere, o dimensiune de speranță, o specială ocazie de întâlnire cu Domnul. Ne amintim mai ales scrisoarea apostolică „Salvifici Doloris”. Ce ne puteți spune despre această deosebită carismă a Papei polonez?
– Suferința ne înspăimântă pe toți, însă când este iluminată de credință duce la îndepărtarea egoismului, a banalității și a ușurătății. Mai mult, noi creștinii trăim suferința în comuniune cu Isus cel Răstignit; prinzându-ne de El, noi umplem suferința cu Iubire și o transformăm într-o forță care contestă și învinge egoismul care este încă prezent în lume. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un adevărat maestru al suferinței răscumpărată de Iubire și transformată în antidot împotriva egoismului și în eliberare de egoismul omenesc. Acest lucru este posibil doar deschizând inimile noastre lui Isus: doar împreună cu El suferința poate fi înțeleasă și valorizată.
– În acest an, din cauza actualei situații de urgență, vom trăi un Paște „inedit”, pentru a respecta dispozițiile destinate să oprească contagierea. Și ultimul Paște al Papei Ioan Paul al II-lea a fost marcat de boală, de izolare. Și totuși, avem cu toții o amintire de neșters. Ce învățătură putem trage în actualul context din modul în care Papa Ioan Paul al II-lea a trăit ultimul Paște?
– Ne amintim cu toții de ultima Vineri Sfântă a Papei Ioan Paul al II-lea. Este de neuitat scena pe care am văzut-o la televizor: Papa, deja părăsit de forțe, ținea Crucifixul cu ambele mâini și îl privea cu o grăitoare iubire, putând fi intuite cuvintele: ‘Isus și eu sunt pe cruce ca și Tine însă, împreună cu Tine, aștept Învierea’. Sfinții au trăit cu toții în acest mod. Mă limitez la a o aminti pe Benedicta Bianchi Porro care – deși a orbit, a surzit și a paralizat din cauza unei boli grave – a trecut la cele veșnice cu seninătate, pe 24 ianuarie 1964. Cu puțin înainte de a muri, a avut forța de a dicta o minunată scrisoare adresată unui tânăr cu handicap, pe nume Natalino, care își trăia condiția de boală cu disperare. Iată ce a ieșit din inima Benedictei: „Dragă Natalino, am 26 de ani, ca și tine. Patul mi-a devenit deja casă. De câteva luni am orbit, însă nu sunt disperată, știind că la capătul drumului mă așteaptă Isus. Dragă Natalino, viața este o scurtă pasarelă, iar noi nu ne construim casa pe o pasarelă, ci o traversăm ținând strâns mâna lui Isus pentru a ajunge în Patria cerească.” Papa Ioan Paul al II-lea se afla pe această lungime de undă.
– În această perioadă marcată de pandemie, în fiecare zi se transmite în direct în modalitate streaming, pe Vatican News și pe alte canale mediatice care solicită posibilitatea transmiterii, Sfânta Liturghie celebrată de Papa Francisc, cateheza audienței generale, precum și recitarea rugăciunii Angelus și a rugăciunii Rozariului la care se unesc spiritual numeroși credincioși. Vine spontan gândul la Papa Ioan Paul al II-lea care era atât de legat de Preacurata Fecioară Maria, după cum indica și stema sa episcopală…
– Da, Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca pe stema sa episcopală să apară motoul: Totus Tuus Maria. De ce? Preacurata a fost aproape de Isus în momentul Răstignirii și a crezut că acela era momentul victoriei lui Dumnezeu asupra răutății omenești. Cum? Prin Iubire care este forța atotputernică a lui Dumnezeu. Iar Maica Domnului, cu puțin înainte ca Isus să împlinească Jertfa Sa de Iubire pe Cruce, a auzit cuvintele exigente pe care i le-a adresat Isus: „Femeie, iată Fiul tău!” Adică: ‘Nu te gândi la Mine, ci gândește-te la ceilalți, ajută-i să transforme suferința în iubire, ajută-i să creadă că bunătatea este forța care învinge răutatea’. Din acel moment, Preacurata se îngrijește de noi și când ne lăsăm călăuziți de ea suntem în mâini sigure. Papa Ioan Paul al II-lea credea, s-a încredințat Maicii Domnului și împreună cu Preacurata a transformat suferința în ocazie de iubire.
– Există o anecdotă, un gând pe care Papa Ioan Paul al II-lea vi l-a adresat și pe care – la 15 ani de la moartea sa – l-am putea împărtăși ca semn de speranță pentru numeroase persoane din lume care suferă și care l-au iubit și continuă să îl iubească pe Karol Wojtyla?
– În martie 2003, Papa Ioan Paul al II-lea m-a invitat să predic la exercițiile spirituale pentru Curia Romană. Și el a participat la acele exerciții spirituale cu o atitudine de profundă reculegere. La finalul exercițiilor spirituale, m-a primit cu deosebită bunătate, spunându-mi: „M-am gândit să îți dăruiesc o cruce la fel ca a mea.” Eu, jucând cu dublul înțeles al cuvântului „cruce” i-am răspuns: „Sfinte Părinte e dificil să îmi dați o cruce la fel ca a sfinției voastre”. Papa Ioan Paul al II-lea mi-a surâs și mi-a spus: „Nu, această cruce”, și a indicat cu degetul crucea pectorală pe care voia să mi-o dăruiască. Apoi a adăugat: „Și dumneavoastră veți avea propria cruce: transformați-o în iubire. Aceasta este înțelepciunea care luminează viața.” Nu am uitat niciodată acest minunat sfat pe care mi l-a dat un Sfânt. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
